Războiul Rusia-Ucraina ne oferă o reamintire clară a faptului că trăim într-o epocă de aur a revizionismului istoric. Forma are un istoric ignobil în întreaga lume, înflorind mai ales acolo unde a existat expansiune imperialistă. Dar este condus pe noi culmi de negarea postmodernă a adevărului absolut și amplificat de social media.
Această renaștere a minciunilor istorice pe scena globală le este deosebit de utilă dictatorilor care le valorifică pentru a justifica agresiunea actuală – iar în avangardă mărșăluiește Rusia, revizionismul este vizibil în discursul anual al lui Vladimir Putin din 9 mai, care comemorează victoria în al Doilea Război Mondial. Putin a folosit această ocazie pentru a susține, în mod fals, că și-a trimis armata împotriva Ucrainei „pentru a nu exista loc în lume pentru măcelari, criminali și naziști”. Între timp, în bună măsură, el a acuzat Occidentul că „rescrie istoria”.
În diferite perioade și sub diferite regimuri, Rusia s-a bazat mult timp pe dezinformare în politica și guvernarea de zi cu zi. Dar, justificându-și atacul asupra Ucrainei, învârtirea istoriei ca pe un titirez a atins dimensiuni orwelliene. Putin a susținut în mod diferit că Ucraina este în același timp o creație a lui Lenin și casa naziștilor. Aceasta este o afirmație atât de stupidă încât pare să provoace ascultătorul să îndrăznească să nu creadă.
Ideea – poate inspirată chiar de naziștii pe care îi invocă – este că un neadevăr atât de grotesc, atât de mare, trebuie să aibă o anumită bază în adevăr, altfel vorbitorul nu ar fi îndrăznit să-l rostească. Și funcționează: oricât de absurde le-ar putea părea celor din afară asemenea afirmații – sau ucrainenilor – pentru publicul vizat de Putin, atacul asupra însăși ideii de independență a Ucrainei este eficient.
Luarea în derâdere mondială a afirmațiilor că Ucraina are nevoie de o de-nazificare s-a concentrat pe descendența evreiască a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, ceea ce pare să facă afirmațiile absurde. Adevărul este mai profund, mergând chiar dincolo de rolul istoric al ucrainenilor în înfrângerea naziștilor în al Doilea Război Mondial. De fapt, Ucraina a depășit cu mult majoritatea țărilor, în condamnarea la nivel legislativ a regimului totalitar nazist și a celui sovietic, ceea ce reflectă faptul că puține locuri au suferit mai mult sub ambele.
Dar, în mediul relativist de astăzi, minciunile pot fi prezentate doar ca fapte alternative. Odată cu declinul mass-media mainstream, filtrul a fost slăbit; pe rețelele sociale, toată lumea este editor și toate afirmațiile au aceeași greutate. Armatele de boți fac restul.
Afirmația lui Putin, anume că Lenin – adică Rusia – a creat Ucraina este un alt punct al revizionismului istoric. Putin a îmbrăcat declarația ca o nedreptate istorică profundă pentru Rusia, deoarece în logica narațiunii sale, crearea Ucrainei a fost în detrimentul teritoriilor rusești – aceeași Rusie care, și fără Ucraina, reprezintă cea mai mare masă de pământ din lume. Cu toate acestea, Ucraina datează din secolul al IX-lea; trebuie doar să consulți cărțile reale de istorie.
Putin poate fi etalonul de aur, dar este departe de a fi singur.
În altă parte a regiunii, președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, un dictator care este poate și mai genocidar, a folosit revizionismul istoric pentru a justifica ambițiile de a curăța etnic teritoriul Nagorno-Karabah de locuitorii indigeni armeni rămași acolo. Folosind forța, Azerbaidjanul a reușit să cucerească parțial zona, larg recunoscută ca fiind armeană, în timpul războiului din 2020.
De exemplu, pe 3 februarie, guvernul azer a anunțat că va viza sute de monumente istorice armene care au intrat sub controlul său pentru ștergere. S-a anunțat că a fost înființat un grup de specialiști „pentru a îndepărta urmele fictive scrise de armeni”, a declarat Anar Karimov, ministrul culturii al Azerbaidjanului. Prezența armeană în regiune datează de mii de ani.
Decizia Azerbaidjanului de a face acest lucru este și mai surprinzătoare în lumina faptului că Curtea Internațională de Justiție a ordonat deja Azerbaidjanului să înceteze distrugerea monumentelor armenești.
Propaganda azeră susține în continuare că teritoriul Republicii Armenia în sine nu este armean. În 2008, Aliev a spus că Erevan, capitala Armeniei, „a fost un cadou pentru armeni, făcut în 1918. Aceasta a fost o mare greșeală. Hanatul Iravan era pământ azer, (și) armenii erau oaspeți aici”. Aliev și marionetele sale vorbesc despre așa-numita „rezoluție finală”, care ar elimina armenii din regiune.
Cei care distorsionează istoria se bazează pe lipsa de răbdare a publicului global față de nevoia de a lămuri narațiunile aflate în coliziune, chiar și atunci când una dintre ele este falsă. Superficialitatea erei noastre este o parte a problemei. O alta ține de obsesia presei anglo-americane de a găsi „două tabere” în cazul fiecărei probleme – conflictul înseamnă clickbait.
Dar uneori există într-adevăr un adevăr. Uneori există o prezentare a istoriei care este fundamental falsă.
Păstrarea integrității înregistrării istorice ne ajută să rezolvăm și să prevenim conflictele. În joc nu sunt doar viețile și mijloacele de trai ale ucrainenilor și armenilor, ci și ale oricărui grup de oameni care ar putea fi luați la ochi în viitor pentru a fi discriminați și persecutați.
Istoria ne spune povestea despre cum am ajuns în acest punct. Atunci când miza este moartea și distrugerea unor comunități întregi, povestea merită toată atenția noastră.
Ar trebui să ne amintim cuvintele de avertizare ale lui George Orwell, din „1984”: „Cine controlează trecutul controlează viitorul: cine controlează prezentul controlează trecutul”.
Haideți ca aceștia să nu fie mincinoșii.
- Karena Avedissian, Ph.D., este expert în științe politice și se concentrează pe noile mass-media, societatea civilă și mișcările sociale din Eurasia. Este membru al Royal Society of Arts. Poate fi urmărită pe și twitter.com/karenaav
