Despre sine, Donald Trump vorbește invariabil la superlativ. Singurele momente în care nu o face sunt acelea în care nu vorbește despre propria persoană, ci despre alții; iar când vorbește despre alții, în discursul lui Trump tot exagerările sunt “fruncea” – fie la pozitiv, fie la negativ.
În prezent, președintele-miliardar are de trecut două mari teste-capcană pe care și le-a impus nu atât din convingere, cât din oportunismul brut de a obține suficiente voturi pentru a ocupa din nou Casa Albă.
Iar cele două teste-capcană sunt de fapt două războaie fără precedent în ultimii 80-100 de ani:
- Războiul tarifar – cu vecinii SUA, cu aliații săi din Europa, cu Taiwan și cu China.
- Războiul declanșat de Rusia în Europa, în primă fază cu Ucraina.
Încheierea la superlativ a unei afaceri implică în general tratarea la superlativ a trei faze esențiale pentru orice afacere:
- “Mirosirea”, identificarea afacerii.
- Poziționarea pre-negocieri.
- Negocierile propriu-zise.
Cum la Casa Albă stăpânul este azi un (extrem de centrat pe sine și fantastic de superficial în geopolitică) expert contabil și totodată dezvoltator imobiliar, nu reprezintă o surpriză faptul că Trump, pe de o parte, vrea război comercial cu toată lumea, iar pe de alta, se arată tentat să abordeze extractiv conflictul ruso-ucrainean (sau pe cel din Gaza), așadar cam ca pe o luptă între rechini imobiliari (însă la scară planetară).
Pentru a ne forma o minimă opinie despre cât de mici sau mari pot fi notele pe care le va lua Trump la cele două teste-capcană (tarifele și Ucraina), ne-ar putea fi de ajutor să măsurăm gradul de conformare al mutărilor făcute de întâiului afacerist de la Casa Albă la cei trei parametri enumerați mai sus: identificarea, poziționarea pre-negocieri și negocierile propriu-zise.
A. TARIFELE
La capitolul “mirosire”-identificare a afacerii, Trump a bifat aici căsuța greșită.
Potențialul de a-i face pe ceilalți să piardă este în mod evident ridicat și realist, dar potențialul ca America să aibă de câștigat în termenii promiși în campanie de către Donald Trump este redus și tinde spre zero.
Tarifele uriașe, cele conform amenințărilor proferate, ar zdruncina exportatorii din lumea largă, dar îl vor încovoia și pe consumatorul și pe angajatul american de rând – prin restrângerea ofertei din care poate alege, prin creșteri de prețuri la unele produse locale, prin pierderi de piețe externe pentru unele companii, prin eventuale poziții de monopol în cazul altora, acest din urmă aspect putându-se traduce prin pierderj de competivitate ale mediului de afaceri american.
Tot o căsuță greșită pare deja să fi bifat președintele SUA și la capitolul poziționare pre-negocieri în raport cu statele cărora Trump le-a declarat, în campanie, război comercial în stil mare.
Imediat ce a lovit Mexic și Canada, președintele Trump a primit o replică tectonică din partea Wall Street, dar și din partea celor două națiuni vecine, trebuind să clipească rapid.
Rezultatul a fost banal de natural: a dat înapoi pentru moment, nu s-a apucat încă serios de China, încă nu s-a apucat nici de UE.
Asta nu înseamnă că nu va reveni asupra cazurilor Canada și Mexic și nici că nu se va apuca serios de China și în sfârșit și de Europa. Dar la fel de adevărat este și faptul că Trump nu va fi scutit de noi trepidații relevante pe Wall Street și de proporționale retalieri din partea țărilor lovite sub centură.
De ce a purces Trump la o retragere tactică deja în cazurile Canada și Mexic, de ce nu s-a apucat imediat ce s-a instalat la Casa Albă și de restul națiunilor de pe celelalte continente? Cel mai de bun simț răspuns ar fi următorul: structural, economia SUA nu este suficient de robustă pentru asemenea suprasarcini. Și nici loc de prea mult potențial de a deveni astfel nu este în viitorul apropiat.
Economia SUA este puternică, dar pentru ceea ce ar vrea Trump să facă ar fi necesar să fie atotputernică. Iar de așa ceva nu e și nici nu va fi vreodată cazul.
În ceea ce privește negocierile propriu-zise, desigur, la acest capitol Trump este mult mai pregătit decât la primii doi parametri.
America dispune într-adevăr de pârghii de negociere, iar cea mai mare dintre ele nu este de natură autohtonă, ci de natură externă: toate țările vizate de Trump, de la Canada și Mexic, la China și până la cele din UE, vor căuta să limiteze pierderile. Iar pentru asta, vor fi obligate la mai multe compromisuri decât e obligată America să facă. În asta constă avantajul său relativ, dar e un avantaj doar relativ.
În plus, din perspectiva Europei nu este vorba doar de economie, în joc fiind și dimensiunea de securitate (în general și totodată cu subdomeniul reprezentat de actuala amenințare rusă, în particular). Iar pentru securitatea Europei, până una-alta, într-adevăr America este girantul prim și ultim, convențional și nuclear.
Chiar și așa, indiferent ce va obține Donald Trump din războiul comercial cu restul lumii, inclusiv cu Europa, certitudinea e una singură: pentru SUA, profitul nu va fi pe măsura “deal”-ului promis de Trump americanilor doar pentru a le lua ochii și a-i face să-i ofere votul.
B. RUSIA-UCRAINA
La acest test-capcană, interesant e faptul că Trump potențial stă bine la două căsuțe, prima și a treia, dar “compensează” stând extrem de prost la a doua.
Altfel spus, Trump a “mirosit” bine dosarul ucrainean – poate fi într-adevăr o afacere grasă, iar America are pârghii din belșug pentru faza negocierilor propriu-zise.
Problema cea mare, însă, cu războiul din Ucraina, e următoarea: Trump nu este poziționat optim în faza pre-negocieri, ba e poziționat chiar foarte prost.
Cum așa?
Pentru că în campanie a promis că va aduce pacea foarte rapid – ne amintim – în 24 de ore chiar. Din cauza cui stă, deci, atât de prost? Evident, tocmai din cauza lui, căci el a fixat tavanul atât de jos.
Or, la masa negocierilor, deci în faza propriu-zisă a discuțiilor “hard” pentru încheierea războiului, tocmai graba, tocmai auto-impusa presiune a timpului devine pasivul în mapa lui Trump și activul în mapa lui Putin.
Cum Trump promisese, în campanie, atât de categoric, că miza rezidă în obținerea rapidă a păcii, Putin are ocazia de a exploata acest lucru, amenințând cu tergiversarea pentru a obține concesii nepermis de costisitoare pentru întâiul afacerist de la Casa Albă.
Ar fi banal de logic, e oribil de simplu, e natural un astfel de comportament, un astfel joc de putere făcut de Putin la offside.
În acest moment, Trump este practic disperat să încheie pacea, căci, iată, cele 24 de ore promise au trecut demult, trecute vor fi în curând și 24 de zile.
Dacă într-adevăr este sau dacă măcar de data asta va dori să pară talentatul om de afaceri, care se laudă de decenii că este, Donald Trump ar fi de așteptat să repare defectul structural care-i subminează poziția.
Vestea bună este că pentru el, spre deosebire de situația lui Putin, chiar există o ieșire onorabilă și eficientă din încurcătură: pentru a reechilibra raporturile de putere, în jocul pe care-l are de jucat cu Putin, Trump va trebui să înceapă prin a nu se mai arăta grăbit, ba prin a poza într-un actor de-a dreptul indiferent la timp.
Caracterul lui Trump dispune de geometria variabilă necesară în trecerea de la o extremă la alta, iar ecosistemul mediatic de care dispune, pentru acțiunea de propagandă, e suficient de larg și de robust pentru a-l ajuta să construiască narativul adecvat, destinat publicului intern, și să îl răspândească.
Dacă va proceda astfel, la testul-capcană al afacerii Ucraina, Donald Trump va avea astfel șansa de a bifa corect și această singură căsuță – poziționarea pre-negocieri – la care s-a pus, din rațiuni strict electorale, în dezavantaj față de Putin.
Aceasta fiind tabla de șah, îndrăznesc să remarc faptul că există premisele necesare ca Trump, subiectiv mânat de instinct și totodată dispunând de pârghii obiective, să facă, în dosarul Rusia-Ucraina, ceea ce știe el mai bine: să rezolve fără scrupule problema urgenței, să lovească chirurgical economia rusă și să caute să extragă maximum posibil de dividende de la economia Ucrainei.
Până la urmă, în condițiile date, nu ar fi neapărat cel mai prost “deal” nici pentru ucraineni, nici pentru noi, ceilalți europeni, care ne simțim atât de vulnerabili, pe termen scurt și mediu, din cauza agresivității ruse.
În definitiv, una dintre cele mai mari afaceri, azi și mâine, pe plan global, rămâne cea reprezentată de reconstrucția Ucrainei.
O țară cu teritoriu uriaș, care a suferit distrugeri uriașe, care dispune de resurse naturale, industriale și umane la un nivel, de asemenea, uriaș.
Ca afacerist rapace și de talent, oare ce ai putea să vrei mai mult decât să fi administratorul și acționarul-solist într-un asemenea proiect imobiliar și totodată proiect de țară?
Sincer, mizez tot mai mult pe instinctele lui de prădător si de afacerist fără scrupule, dar suficient de priceput, care sălășluiesc în acest personaj ca niciun altul, pe numele său mic, Donald.
În definitiv, nu trebuie să-ți placă de cel care aduce pacea, vital e să te simți împăcat cu tipul de pace pe care o pune pe masă.
Apropo de imobiliare și reconstrucție: Gaza pare o glumă prin comparație cu Ucraina. Iar Gaza i-a făcut deja cu ochiul familiei Trump, suficient pentru a avansa una dintre cele mai extreme soluții imaginabile la situația cruntă de acolo.
