Tânăr de 23 de ani, bătut cu bestialitate de un taximetrist din București. „Au ajuns toți ciumații să se lege de taximetriști”

Dosar penal pe numele unui taximetrist din București, după ce pe Facebook a apărut un video în care un taximetrist poate fi văzut cum lovește cu bestialitate un tânăr, apoi pleacă de la locul incidentului. Victima este lăsată inconștientă pe asfalt.

„În data de 30 decembrie 2019, în jurul orei 03.15, prin apel 112 a fost sesizat faptul că pe o stradă din sectorul 3, pe partea carosabilă, este căzut un tânăr. La faţa locului s-au deplasatpoliţişti din cadrul Secţiei 11, precum şi echipaj de prim ajutor”, potrivit unei informări transmise, vineri, de Poliţia Capitalei.

Potrivit poliției, tânărul bătut de taximetrist a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale, însă nu a fost internat.

Polițiștii l-au identificat pe bărbatul cu care tânărul a avut altercația.

„Cercetările sunt continuate, din oficiu, de Secţia 11 Poliţie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Precizăm că până la acest moment partea vătămată nu a formulat plângere”, menţionează Poliţia Capitalei.

Legea pumnului: „Băteam la ei ca la fasole”

Imaginile au fost filmate, din câte se poate înțelege, de un bărbat. Pe fundal poate fi auzită și o femeie care țipă ca va suna la poliție.

Ajunse pe Facebook, pe Grupul taximetriștilor adevărați, imaginile au fost comentate inclusiv de colegi de-ai taximetristului.

Printre ei și un bărbat care îi ia apărarea taximetristului și spune că: „Tu nu știi cum era acum câțiva ani… când intra unu pe stați (sic!)… ne strângeam toți și primeau bătăi ca la măgar în pantă. (…) Nu se atingea nimeni de taximetriști că le era frică….acum au ajuns toți ciumații să se lege de taximetriști”.

„Când anunța la o firmă că are probleme….veneam de la toate firmele și băteam la ei ca la fasole…. Atunci nu mai apărea la tv nimic că îi băteam și pe aia dacă veneau”, adaugă același bărbat, care susține că respectivul client ar fi încercat „să-l fure” pe taximetrist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here