Țara al cărei epidemiolog-șef face un pariu major cu coronavirusul: „Mi se pare extrem de improbabil să ne confruntăm cu un al doilea val”

Sursa: freesvg.org

Este puţin probabil ca Danemarca să fie lovită de un al doilea val al pandemiei cu noul coronavirus, a declarat marţi epidemiologul şef al acestei ţări, după ce guvernul a făcut planuri pentru creşterea numărului de persoane testate şi pentru introducerea unui sistem de urmărire a contactelor cu persoanele infectate, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Această ţară nordică, în care 533 de decese au fost puse pe seama noului coronavirus, a fost prima ţară din Europa care a relaxat măsurile de închidere şi izolare, încă de acum aproape o lună. De atunci şi până în prezent, rata infecţiilor şi cea a mortalităţii au continuat să scadă.

„Nicio ţară nu s-a confruntat încă cu un al doilea val. Unele ţări au înregistrat creşteri şi scăderi ale numărului de infecţii”, a susţinut epidemiologul Kare Molbak într-o conferinţă de presă. „Însă, pornind de la datele de care dispunem în prezent, mi se pare extrem de improbabil să ne confruntăm cu un al doilea val”, a subliniat el.

Temerile cu privire la posibila manifestare a unui al doilea val pandemic care să afecteze capacitatea statelor de a-şi redeschide economiile au fost reactivate luni, după ce Germania, care a reuşit relativ să încetinească răspândirea noului coronavirus, a raportat că numărul de infecţii este din nou în creştere după primele măsuri de relaxare a regimului de izolare a ţării.

Danemarca a trecut în această săptămână la cea de-a doua etapă a relaxării măsurilor de închidere şi izolare, etapă care include redeschiderea restaurantelor şi a mall-urilor. În pofida acestor măsuri de redeschidere, aşa-numita rată de reproducere, care arată numărul mediu de infecţii pe care o persoană contaminată le poate disemina în societate, a scăzut la 0,7 în prima săptămână a lunii mai, de la 0,9 la sfârşitul lui aprilie.

În cadrul unui plan mai larg de măsuri privind prevenirea apariţiei unui al doilea val de îmbolnăviri, Guvernul de la Copenhaga a anunţat că va creşte capacitatea de testare, aflată în prezent la 20.000 de teste pe zi.

„Danemarca s-a angajat pe acest drum. De la testarea unui număr relativ mic de persoane, desfăşurată iniţial, acum suntem una dintre ţările cu cel mai ridicat număr de teste raportat la numărul de locuitori”, a susţinut premierul danez Mette Frederiksen.

Pentru a preîntâmpina un al doilea val, autorităţile sanitare vor intensifica activităţile de urmărire a persoanelor care au fost în contact cu oameni infectaţi, iar dacă este necesar unele persoane vor fi plasate în izolare în hoteluri goale. „Trebuie să-i izolăm pe cei bolnavi, pentru a distruge lanţurile de transmitere ale infecţiei fără a fi nevoiţi să închidem din nou societatea”, a mai spus ea.

La începutul pandemiei Danemarca s-a distanţat de metoda testării şi urmăririi persoanelor contagiate, în mare parte din cauza kiturilor de testare insuficiente, în pofida mesajului de intensificare a testării lansat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, mai notează Reuters, preluat de Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here