Teodorovici, despre gaura de 21 mld. lei: Cîțu nu știe să citească un buget. Sunt Al Capone aşa cum el este şeful FBI

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, îi răspunde actualului ministru, Florin Cîțu, după ce acesta a spus că a găsit în buget național o gaură de 21 de miliarde de lei.

„Gaură să înțeleg că este ceva ce lipsește. Este un semn de întrebare vizavi de situația corectă a finanțelor României. Cîțu prezintă doar parțial sau trunchiat o execuție. De pe site-ul Ministerului de Finanțe era simplu să se fi luat o situație. Dacă luăm pe 2019, avem 21,7 miliarde venituri bugetare estimate, iar cheltuieli de 21 de miliarde de lei, ceea ce demonstrează că nu există nicio gaură”, a declarat Teodorovici într-o conferință de presă.

Eugen Teodorovici îl acuză pe Florin Cîțu că „nu știe să citească un buget”.

„Îmi doresc foarte mult ca la primele discuții cu partenerii noștri, dânsul să dea dovadă de înțelepciune (…) Îl somez public să ne spună când a fost compătimit și de către cine dintre partenerii noștri internaționali. Eu înțeleg să vorbească cu noi, românii, și să ne prezinte situația. Ce le-a promis oare Cîțu partenerilor? Sper să nu fie disponibilizări, măsuri de austeritate”, a mai declarat fostul ministru.

Teodorovici îi cere lui Florin Cîțu să nu mai iasă public cu declarații despre situația din bugetul național, acuzându-l că prăbușește leul românesc. „Fac un apel public la domnul Orban, la domnul Cîțu, să se abțină de orice ieșire publică, pentru că se dovedește că aceste ieșiri nu fac decât să afecteze întreaga noastră economie”.

„România, în ultimii trei ani, a fost condusă după două bugete. O spun foarte responsabil. Un buget, cel prezentat în Parlament, pe care îl știm cu toții, și un al doilea buget care avea de fapt toate informațiile reale, folosit pentru finanțarea baronilor locali. Metoda folosită de AL Capone, cu două registre”, a declarat joi, într-o conferință de presă, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Legat de această declarație, Teodorovici a făcut următorul comentariu: „Dacă ar fi să ne luăm după alegațiile lui Cîțu, ar trebui să mă prezint ca Eugen Teodorovici, alias Al Capone. Sunt Capone sunt așa cum domnul Cîțu este șeful FBI”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here