Terciul lui Narîșkin. În ciuda războiului, familia șefului SVR își vinde marfa în țări NATO

Sursa: ITAR-TASS

Directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, este unul dintre cei mai înverșunați anti-occidentali din conducerea țării. El acuză Europa de „proliferarea coruperii”, iar Statele Unite de practici neocoloniale și promite să promoveze „noi principii de ordine mondială”. Toate acestea nu-i împiedică însă familia nu doar să se bucure de vacanțe în Occident, ci și să facă afaceri în țările NATO, vânzându-le produse agricole (Narîșkin însuși este supus sancțiunilor, dar afacerea este înregistrată pe numele rudelor sale), scrie The Insider.

Printre cei mai importanți parteneri comerciali ai familiei sale se numără „Auchan”, aceeași companie care, în ciuda faptului că are proprietari francezi, a furniza produse armatei ruse.

Unul dintre principalele active de afaceri ale familiei Narîșkin este furnizorul de cereale „Agro-Alianța”. În trecut, fiica șefului Serviciului de Informații Externe, Veronika Narîșkina, deținea o participație în această companie, participație care anul trecut a fost transferată cumnatei sale, soția fiului șefului serviciului de informații, Svetlana Narîșkina.

„Agro-Alianța”, în care familia Narîșkin deține 27,15% din acțiuni, este o companie destul de prosperă. Anul trecut, cifra de afaceri a fost de 19,3 miliarde de ruble, iar profitul net a fost de 396 milioane de ruble. Compania comercializează orez, hrișcă, fasole, grâu, fulgi de ovăz, paste și altele.

Sursa: The Insider

Firma Narîșkinilor își produsele către marile lanțuri de magazine. De exemplu, la „Auchan”, care, în ciuda faptului că are proprietari francezi ajută armata rusă. Dar, desigur, afacerea lor nu se rezumă doar la contracte guvernamentale. „Agro-Alianța” vinde cereale în coloniile penitenciare și închisorile rusești, câștigând din asta zeci de milioane de ruble. Doar în 2023, compania a încheiat opt contracte pentru livrarea de grâu și orz către instituții din cadrul Serviciului Federal al Penitenciarelor, din Iacuția, Kuzbass, regiunea Primorie, regiunea Novosibirsk și regiunea Murmansk.

Cu toate acestea, așa cum a dezvăluit The Insider, apetitul afacerii lui Narișkin nu se limitează la piața internă rusă. „Agro-Alianța” exportă și cereale: în SUA, Canada, Uniunea Europeană, Israel și în alte țări.

Astfel, două firme din New York, Zenith Foods și Krasnyi Oktyabr Inc., cumpără cereale de la Narîșkin. Numai în SUA, „Agro-Alianța” a exportat peste 113 tone de produse doar anul trecut.

Sursa: The Insider

Partenerul canadian al familiei șefului serviciului de informații rusești este East-West Foods Distribution Inc. Anul trecut, această companie din Canada a achiziționat peste 51 de tone de cereale de la „Agro-Alianța”. În Germania, familia Narîșkin colaborează cu Posylka.de GmbH, în Georgia cu Mziuri, iar în Israel cu Kogan Petr Kappi.

Membrii familiei lui Serghei Narîșkin, spre deosebire de el însuși, nu sunt supuși sancțiunilor occidentale. Fiica șefului Serviciului de Informații Externe, Veronika, își petrece vacanțele în Italia, Grecia și alte țări membre NATO. Fiul său, Andrei Narîșkin, a reușit să obțină rezidența permanentă în Ungaria (VNZ). Potrivit informațiilor The Insider, soția fiului, Svetlana, pe numele căreia este acum înregistrată afacerea, a călătorit în ultimii opt ani în Europa de cel puțin treizeci de ori, în orașe precum Zurich, Viena, Larnaca, Paris, Budapesta, Salonic, Geneva, Varșovia, München, Kaunas, Riga, Berlin și Bruxelles.

„Rusia își pierde acum pur și simplu armata”. Una dintre cele mai crunte radiografii făcute armatei și industriei ruse de vreun expert militar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here