Protestele din Georgia de săptămâna trecută au fost doar cel mai recent indiciu al modului în care invazia dezastruoasă a lui Vladimir Putin în Ucraina a afectat relaţiile cu fostele naţiuni din blocul estic, scrie The Observer, potrivit de News.ro. De la Erevan la Chişinău şi de la Tbilisi la Astana, invazia Ucrainei a amplificat temerile legate de o agresiune rusă în unele ţări şi le-a forţat pe altele, considerate aliaţi, să reevalueze cel puţin rolul Moscovei ca partener stabil. A accelerat, totodată, o tendinţă existentă deja în rândul tinerilor născuţi după epoca Uniunii Sovietice de a adopta o poziţie mai vocală împotriva influenţei ruseşti în regiune, arată săptămânalul britanic într-o corespondenţă de la Moscova.
Acţiunile Rusiei s-au întors împotriva ei în mai multe feluri. A făcut ca Ucraina să primească un ajutor militar fără precedent din partea unei coaliţii conduse de SUA, Finlanda şi Suedia au depus cereri de aderare la NATO, iar Occidentul a dat dovadă de o tărie neaşteptată în impunerea de sancţiuni împotriva Moscovei şi în a rezista să mai utilizeze energie rusească. În rândul vecinilor apropiaţi ai Moscovei, eforturile de ani de zile de a cultiva elitele politice, de a dezvolta o încredere în garanţiile de securitate ruseşti şi de a insufla nostalgia locală pentru Uniunea Sovietică au fost, de asemenea, zdruncinate de pariul Rusiei în Ucraina.
GEORGIA
Când protestatarii georgieni s-au ridicat săptămâna aceasta împotriva noii legi pregătite de guvern referitoare la „agenţii străini”, ei purtau pancarte pe care scria „Nu legii ruseşti!”, iar altele denunţau spiritul de autocraţie şi imperialism care este acum ferm asociat cu influenţa Moscovei în regiune. După toate aparenţele, legea la care s-au opus a fost o iniţiativă locală pentru a permite partidului de guvernământ Visul Georgian să reprime societatea civilă şi să câştige viitoarele alegeri. Dar apropierea percepută a acestui partid de Moscova şi asemănările cu o lege rusească celebră împotriva „agenţilor străini” au fost strigătul ce a contribuit la mobilizarea populară.
„Toată lumea ştie că Rusia nu este populară aici”, spune Korneli Kakacia, profesor la Universitatea de Stat din Tbilisi şi director al Institutului Georgian de Politică din Tbilisi. „Protestatarii vor, de asemenea, să le arate georgienilor care ar fi rezultatul acestei legi. Uitaţi-vă doar la ce s-a întâmplat cu Rusia!” – arată profesorul. „Rusia şi-a pierdut soft power-ul”, consideră Kakacia. „Ei nu mai ştiu cum să o folosească în relaţia cu vecinii lor. Folosesc doar această forţă brutală”, adaugă el.
KAZAHSTAN
„Cum să trăieşti lângă acest tip de stat care este toxic?”, se întreabă Nargis Kassenova, director al programului pentru Asia Centrală la Centrul Davis pentru Studii Ruse şi Eurasiatice de la Universitatea Harvard,. „Este dificil, pentru că vulnerabilităţile sunt mari şi sunt pe toată linia. Nu ne putem muta din regiune şi trebuie să trăim alături de Rusia pentru totdeauna. Aşa că trebuie să găsim un modus vivendi. Nu este uşor, dar poate că este o şansă bună de a construi o anumită suveranitate şi de a ne decupla parţial de Rusia”, arată cercetătoarea, având în minte Kazahastanul.
AZERBAIDJAN
În 2020, Vladimir Putin a negociat o încetare a focului între Armenia şi Azerbaidjan în războiul pentru regiunea Nagorno-Karabah. Înţelegerea a oferit Moscovei o prezenţă militară prin intermediul a 2.000 de pacificatori şi l-a prezentat pe Putin drept un negociator abil. Acum, cu atenţia Moscovei concentrată în mod ferm asupra Ucrainei, tensiunile cresc din nou în vidul lăsat în urmă, iar Azerbaidjanul pare încurajat de inactivitatea Rusiei.
Din decembrie, reprezentanţii Azerbaidjanului au blocat singurul coridor terestru către regiunea Nagorno-Karabah, ceea ce a dus la o penurie de alimente şi electricitate. Iar contingentul rus de menţinere a păcii, marginalizat şi potenţial subaprovizionat, nu a intervenit.
ARMENIA
„Nu numai că Rusia este distrasă, dar este pur şi simplu copleşită de invazia sa eşuată din Ucraina”, consideră Richard Ghiragosian, şeful Centrului de Studii Regionale din capitala Armeniei, Erevan. „Rusia a pierdut iniţiativa diplomatică în ceea ce priveşte Armenia-Azerbaidjan, precum şi Nagorno-Karabah”, spune el.
Dar Armenia a rămas puternic dependentă de Rusia în materie de securitate, energie şi comerţ, care aproape că s-a dublat în ultimul an. Sfidarea directă a influenţei ruseşti în această ţară ar fi „sinucigaşă”, arată Ghiragosian. În acelaşi timp, relaţia a devenit mult mai imprevizibilă. „Pentru Armenia, Rusia a apărut ca o provocare mult mai serioasă. Provocarea este că Rusia a devenit un aşa-zis partener nesigur, iar Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (condusă de Rusia) a devenit lipsită de sens”, punctează expertul.
MOLDOVA
În timp ce Rusia a părut distrasă de la unele dintre interesele sale externe, în unele ţări a crescut presiunea, în încercarea de a-i şantaja pe liderii locali ca să-i fie loiali sau chiar de a provoca un nou „scenariu ucrainean”.
În Moldova, preşedinta Maia Sandu a avertizat că Rusia pregăteşte o lovitură de stat. „Planul includea sabotaje şi persoane antrenate militar, deghizate în civili, care să desfăşoare acţiuni violente, atacuri asupra clădirilor guvernamentale şi luări de ostatici”, a declarat Maia Sandu luna trecută, în timpul unei conferinţe de presă în care a cerut măsuri de securitate sporite.
Pe de altă parte, presa din regiunea separatistă Transnistria, susţinută de Rusia, a afirmat că a existat o tentativă zădărnicită de asasinare a liderului său, iar SUA au avertizat, de asemenea, că „actori ruşi, unii dintre ei având legături actuale cu serviciile secrete ruseşti, încearcă să organizeze şi să folosească protestele din Republica Moldova ca bază pentru a promova o insurecţie fabricată împotriva guvernului moldovean”.
Rusia a marşat pe „dependenţa energetică, dependenţa bisericească, mass-media, folosind agresiunea hibridă”, explică Iulian Groza de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene din Chişinău. „De când a început războiul, anul trecut, toate riscurile de securitate care vin dinspre Rusia au crescut. Ambiţiile imperialiste ale Rusiei, se pare, nu se refereau doar la Ucraina, ci la creşterea controlului şi extinderea influenţei sale inclusiv în Republica Moldova”, susţine Groza.
Spre deosebire de situaţia de dinainte de război, mai spune el, ameninţările cu un „scenariu ucrainean” vin acum direct de la înalţi oficiali ruşi, şi nu doar de la propagandiştii din mass-media.
Utilizarea de către Rusia a resurselor ca o pârghie pentru şantaj a venit cu un preţ pentru Moscova, înstrăinându-i pe unii dintre cei care simpatizau cu ea, convingând Moldova să îşi reducă dependenţa de gazul rusesc, în ciuda costurilor ridicate implicate, şi sporind controlul forţelor de ordine asupra forţelor politice din ţară, cum ar fi oligarhul fugar Ilan Şor, ale cărui obiective politice par să se alinieze cu cele ale Moscovei.
În general, strategia rusă s-a îndreptat mai degrabă spre tactici de forţă decât spre modalităţi mai subtile de răspândire a influenţei.
„Rusia a trebuit să treacă din ce în ce mai mult de la o strategie de utilizare a soft power şi a influenţei – nu a fost niciodată foarte blândă, dar nu a fost nevoie să se bazeze tot timpul pe coerciţie”, arată Bob Deen, expert în regiune şi cercetător senior la thinktank-ul Clingendael Institute. „În Republica Moldova, a cultivat legături cu numeroşi politicieni, are o prezenţă masivă în mass-media, o mulţime de conţinut rusesc este redifuzat şi a existat o afinitate reală în rândul unei părţi considerabile a populaţiei”, explică analistul. „Toate acestea se diminuează foarte repede din cauza agresiunii împotriva Ucrainei”, mai spune el, în timp ce Rusia şi-a valorificat controlul asupra fluxurilor de gaze şi a ameninţat în schimb cu instabilitatea politică.
KÎRGÎZSTAN ŞI ALTE STATE DIN ASIA CENTRALĂ
În Asia Centrală, unde sunt unii dintre cei mai implicaţi parteneri ai Moscovei, războiul a afectat, de asemenea, imaginea Rusiei, crede Temur Umarov, cercetător la Carnegie Endowment for International Peace, care se află la Bişkek, în Kîrgîzstan.
„Pentru unii oameni, (Rusia) a părut relativ stabilă – acum este văzută mai mult ca o ţară imprevizibilă care nu mai este genul de model pe care toată lumea vrea să îl urmeze”, spune el. Diferenţa dintre generaţii în ceea ce priveşte opiniile despre Rusia a fost deosebit de distinctă, tinerii „reflectând mult la istoria propriilor lor ţări”, punctează analistul. În acelaşi timp, a adăugat el, liderii politici au păstrat „un element de încredere uriaş în elitele politice ruseşti. Nu văd schimbări uriaşe în această privinţă”, spune Umarov.
„Vedem că ţările sunt foarte pragmatice şi folosesc schimbările economice actuale pentru binele lor”, adaugă el, subliniind creşterea exporturilor din Kazahstan şi Kîrgâzstan către Rusia, precum şi acordurile de cooperare în domeniul gazelor cu Kazahstan şi Uzbekistan.
„Ceea ce doresc ţările din Asia Centrală este să facă doar atât cât să nu cadă sub sancţiuni secundare şi să extragă cât mai mult profit posibil din întreaga criză economică”, arată el.
Liderii ţărilor care sunt şi mai dependente de Moscova, cum ar fi Emomali Rahmon din Tadjikistan, au transmis cereri emoţionale pentru un „respect” mai mare, inclusiv mai multă atenţie din partea lui Putin, şi pentru investiţii.
Rusia şi-a intensificat în mod remarcabil acţiunile diplomatice în regiune, Putin vizitând toate cele cinci naţiuni din Asia Centrală şi organizând peste 50 de întâlniri (online şi în persoană) cu liderii Asiei centrale în 2022.
„Cum direcţia vestică este închisă pentru Rusia, Moscova este mai interesată de Asia Centrală. Vedem mult mai multă atenţie din partea Rusiei, mai multe vizite la nivel înalt în toate statele din Asia Centrală. Lumea lor s-a micşorat – unde pot lucra şi ce pot face. Iar Asia Centrală este locul unde pot lucra”, a declarat Kassenova.
