Theodor Stolojan, despre posibilii candidaţi la prezidenţiale: Altul cu forţa competitivă a domnului Ciucă nu avem. Geoană are multe atuuri. Problema e legată de comportamentul lui

Foto: INQUAM/George Călin

Fostul preşedinte al PNL Theodor Stolojan a făcut la Prima TV o analiză a posibililor candidaţi la alegerile prezidenţiale. El consideră că liberalii nu au pe altcineva cu forţa competitivă a lui Nicolae Ciucă, preşedintele partidului, susţine că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, are multe atuuri şi relaţii, dar că problema este legată de comportamentul acestuia, de a se întâlni cu ”interlopi” în campanie. Stolojan nu crede că PNL ar susţine-o pe Laura Codruţa Kovesi la alegerile prezidenţiale deoarece liberalii nu vor pe cineva din afara formaţiunii politice. De altfel Kovesi a si declarat că nu e interesată de o candidatură, notează News.ro.

Theodor Stolojan a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV dacă premierul  Nicolae Ciucă va fi candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale.

“Mi-e greu, nu ştiu ce să vă spun. Sigur că e preşedintele partidului, se bucură la ora actuală de încrederea cea mai mare din partid. Deci, în mod normal, dacă partidul se hotărăşte să aibă un candidat din rândul membrilor Partidului Naţional Liberal, altul cu forţa competitivă a domnului Ciucă, nu avem”, a precizat Stolojan.

Întrebat dacă Nicolae Ciucă va rezista în fruntea PNL până la alegerile prezidenţiale deoarece anul viitor nu mai fi premier şi puterea sa politică va scădea, Stolojan a răspuns: “Este corect, dar cred că va deveni preşedintele Senatului domnul Ciucă în momentul în care nu va mai fi prim-ministru. Nu uitaţi că undeva din octombrie-noiembrie anul viitor se intră în campanie, deja e campania locală, deci nu mai are timp de a schimba preşedinţii şi de a schimba structuri şi aşa mai departe. Partidul trebuie să fie deja în tranşee pentru campanie”.

Stolojan a mai fost întrebat dacă îl vede pe candidat la alegerile prezidenţiale pe secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

“Mircea Geoană, după părerea mea, are foarte multe atuuri acum, în sensul de a îndeplini această funcţie, multe contacte, multe relaţii. Problema cu el, după cum ştiţi, e legată de comportamentul lui. Adică, te întâlneşti cu fel de fel de interlopi când tu eşti în campanie. Deci ăsta-i semnul mare de întrebare vizavi de domnul Geoană, adică relaţiile lui, în ce măsură e dispus să alunece în anumite relaţii care n-au ce căuta pentru politician”, a explicat Stolojan.

El a mai fost întrebat pe cine are alege PSD candidat la prezidenţiale dintre Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu.

“Cred că pe un al treilea. Domnul Ciolacu e suficient de prudent aşa ca să nu se avânte într-o chestie în care ştie că poate nu are şanse”, a afirmat fostul preşedinte PNL.

Stolojan o vede pe Laura Codruţa Kovesi capabilă să răstoarne jocul politic la alegerile prezidenţiale.

“De ce nu? Deşi foarte mulţi o critică, eu totuşi vreau să vă spun şi folosesc acest prilej să vă spun foarte limpede că în România sunt doi oameni care au creat două sisteme publice care au fost performante la un anumit moment dat. Sigur, ulterior pot interveni diferite analize. Unul este Raed Arafat, care a creat sistemul SMURD şi care e atacat pe toate părţile de fel de fel de oameni care n-au creat nimic. Raed Arafat a creat un sistem pe care toată lumea îl vede că funcţionează. Când ai un accident de circulaţie, e acolo şi salvează vieţi. Eu ştiu de unde a pornit Raed Arafat, a pornit de la Târgu Mureş, acolo a creat prima unitate SMURD.

Al doilea este doamna Laura Codruţa Kovesi. Pe vremea ei DNA-ul era activ. Sigur că au apărut, ca în orice sistem, fel de fel de ciuperci otrăvitoare, gen la Ploieşti, gen nu ştiu unde, dar pe fond sistemul era funcţional”, a afirmat Stolojan.

Stolojan a mai fost întrebat dacă PNL ar putea să o susţină pe Laura Codruţa Kovesi la alegerile prezidenţiale.

“Nu cred că PNL-ul e dispus să susţină un om care vine acum din afara PNL-ului. PNL-ul a învăţat câteva lecţii deja din parcursul lui”, a mai declarat Theodor Stolojan.

Laura Codruța Kovesi a precizat că nu îşi doreşte o candidatură la preşedinţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here