Toshiba va lansa servicii de criptografie cuantică, teoretic indestructibilă

Sursa: Pxfuel.com

Producătorul japonez de electronice Toshiba Corp. a anunţat luni că va lansa servicii care implică utilizarea criptografiei cuantice, care teoretic este indestructibilă, pentru clienţii corporate atât în ţară, cât şi în străinătate până în anul fiscal 2025, scrie publicaţia The Japan Times, preluată de News.ro.

Luna trecută, Toshiba, care vizează să deţină cea mai mare cotă din piaţa globală pe segmentul de criptare cuantică, a început un test al serviciilor în Statele Unite cu Verizon Communications Inc. şi în Regatul Unit cu BT Group PLC. În plus, Toshiba este în discuţii cu firmele de telecomunicaţii din Singapore şi Coreea de Sud legat de cooperarea la aceste servicii.

În cadrul testului în desfăşurare cu giganţii din domeniul telecomunicaţiilor din SUA şi Marea Britanie, cheile de cifrare necesare pentru criptarea cuantică a unor volume mari de date şi pentru decriptarea acestora sunt transmise prin liniile de fibră optică ale Verizon şi BT Group.

Toshiba va examina rezultatele testului cu Verizon şi BT Group, deoarece accelerează eforturile de lansare a serviciilor de securitate a informaţiilor folosind criptografia cuantică. Compania japoneză intenţionează să înfiinţeze o fabrică pentru echipamente conexe la Cambridge, centrul Angliei, până la sfârşitul acestui an.

Criptografia convenţională este foarte probabil să se confrunte cu riscul de a fi spartă atunci când computerele cuantice, care depăşesc cu mult supercalculatoarele, sunt puse în uz practic, posibil în anii 2030.

Toshiba a câştigat un proiect de testare pentru introducerea criptografiei cuantice de aproximativ 4,3 miliarde yeni japonezi de la Ministerul japonez al Comunicaţiilor pe care îl va iniţia în aprilie 2021. Compania îşi propune, de asemenea, să ofere servicii bazate pe criptografie cuantică instituţiilor guvernamentale, precum Ministerul Apărării şi Agenţia Naţională de Poliţie.

Toshiba speră să contribuie la consolidarea accentuată a capacităţii japoneze de protecţie a informaţiilor în securitatea naţională şi în alte zone, încercând să ajungă din urmă companiile americane şi chineze care sunt înaintea rivalilor din alte ţări din domeniu.

Compania vrea totodată să se asocieze cu giganţii naţionali din domeniul telecomunicaţiilor, în aşteptarea creşterii cererii pentru noile servicii planificate de la entităţi din sectorul privat care gestionează informaţii extrem de confidenţiale, cum ar fi companiile financiare şi instituţiile medicale.

Toshiba prognozează că piaţa globală a serviciilor de criptare cuantică va creşte de 10 ori până la aproximativ 2 trilioane yeni în anul fiscal 2035 faţă de nivelul actual şi speră să dobândească o cotă de 25% din piaţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here