Odinioară, portavocile Kremlinului negau că ar fi jucăriile regimului. Nu mai este cazul acum, notează o analiză CEPA.
<< În anii care au precedat revelatoarea punere sub acuzare de către justiția din SUA a unor angajați RT, celebra propagandistă rusă, Margarita Simonian, se lăuda adesea cu operațiunile secrete ale Rusiei în Statele Unite, atunci când apărea la televiziunea de stat.
După ce, la 4 septembrie, actul de acuzare a dat în vileag fațada americană a RT, Simonian a apărut în emisiunea lui Vladimir Soloviov, „Duminica Seara cu Vladimir Soloviov”, pentru a declara cu fermitate că nu va recunoaște nimic, pentru ca apoi să recunoască cu veselie totul.
Simonian a explicat: „Toată lumea știe că atunci când a început operațiunea militară specială capacitatea noastră de a lucra normal a fost oprită în toate țările care susțin Ucraina. Cu precădere în Statele Unite și în Europa, difuzarea noastră a fost oprită, licențele ne-au fost revocate, nu puteai transfera bani, nu puteai lucra acolo… Au decis că, în felul acesta, ne vor face să tăcem și să plecăm. Nu putem să tăcem și să plecăm, Patria nu ne-a dat ordin de retragere”.
Șefa RT a explicat că, din cauza imposibilității de a lucra deschis în Occident, trupele mediatice ale lui Putin au fost nevoite să recurgă la operațiuni sub acoperire: „În aceste țări, inclusiv în Statele Unite, am început să lucrăm sub acoperire”.
Folosind jargonul militar la modă, aproape obligatoriu în Rusia aflată în război, Simonian a descris eforturile RT drept „război de gherilă”. Astfel, ea a declarat umrătoarele: „Am organizat o serie de proiecte de gherilă. Nu voi spune dacă acestea sunt proiectele pentru care Statele Unite ne acuză în prezent… Nu voi raporta nimănui în afara Comandantului nostru Suprem, iar el nu a pus asemenea întrebări”.
În cadrul emisiunii, Soloviov și Simonian s-au referit cu mândrie la ei înșiși ca fiind „soldații lui Putin”, într-un segment evident de auto-promovare, probabil conceput să-i amintească șefului de realizările lor.
Cu toate că a spus că nu va discuta despre proiectele ilicite ale RT în Statele Unite, Simonian s-a lăudat apoi că acestea „s-au dovedit a fi incredibil de reușite”. Radiind de satisfacție, ea a declarat: „Audiența noastră a crescut semnificativ, comparativ cu perioada în care emiteam deschis… Doar anul trecut, proiectele noastre în limba engleză au obținut aproape 14 miliarde de vizualizări”.
Alți propagandiști de la televiziunea de stat erau la fel de mândri de succesele operaționale ale RT pe teritoriul inamicului. Henri Sardarian, Decanul Școlii de Guvernanță și Politică de la Universitatea MGIMO, a subliniat: „În Statele Unite, ei discută foarte serios despre faptul că Rusia are o influență enormă asupra alegerilor lor.
„Nu cu mult timp în urmă, percepția era că [Rusia] era un cadavru fără suflare pe care îl puteai lovi sau împunge cu un băț, nimeni nu o lua în serios. Se pare că situația nu este nici pe departe atât de rea”.
Simonian s-a plâns că doi dintre angajații RT sunt acuzați de spălare de bani și că mai multe persoane au avut locuințele percheziționate de către autoritățile americane. Ea i-a mulțumit Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, pentru ajutorul urgent în „evacuarea” acestora din America.
Șefa RT a afirmat că angajaților săi din SUA li s-a spus că riscă 20 de ani de închisoare dacă nu cooperează cu autoritățile și că principala întrebare care li s-a pus a fost dacă primesc ordine de la Kremlin.
Ea a răspuns: „Ascultați, tovarăși, credeți că primesc ordine de la CIA? De unde altundeva aș primi ordine? Sunt șefa unui post de stat rus, finanțat de guvern. Sunt mândră că lucrez pentru țara mea! Scrieți asta: toți angajații RT și redactorul-șef urmează doar ordinele Kremlinului. Orice alte ordine sunt folosite ca hârtie igienică”.
Gradul de control al Kremlinului a fost detaliat în 2019 de OCCP și Proekt, cu informații despre modul în care consilierii lui Putin, Alexei Gromov și Serghei Novikov, supraveghează producțiile TV și tipărite și dictează agenda regimului propagandiștilor în cadrul unor întâlniri săptămânale. Meduza a relatat că, uneori, aceștia îi și amenință pe jurnaliștii care ar putea spune ceva nepotrivit. Ca în toate dictaturile, statul și mass-media sunt inseparabile, deși acest lucru fusese multă vreme negat de ambele părți.
Acum nu mai este nevoie să ascundă activitățile statului. De exemplu, Soloviov își exprimă deschis îngrijorarea că favoriții regimului ar putea fi vizați. „Aștept să fie acuzați Jeffrey Sachs, Tucker Carlson și judecătorul [Andrew] Napolitano”, a spus el.
„Colegul și prietenul nostru, Dimitri Simes, și soția lui sunt acuzați de niște infracțiuni de neconceput și amenințați cu 60 de ani de închisoare pentru fiecare. Vă puteți imagina ce le-ar face Margaritei [Simonian] și colegilor ei, care, desigur, sunt teribil de vinovați? Ei sunt vinovați de faptul că le spun adevărul oamenilor din întreaga lume”, a mai afirmat Soloviov.
Operațiunile RT sunt, de fapt, concepute pentru a destabiliza națiunile occidentale și pentru a face propaganda acceptabilă rusă. Simonian recunoscuse anterior acest lucru, în ianuarie, când a spus, la televiziunea de stat, că RT lucrează pentru a „destabiliza” Statele Unite astfel încât acestea să se „prăbușească mai repede”. Ea a subliniat cu mândrie: „Este ceea ce ne dorim și reușim, slavă Domnului”.
Pe 8 septembrie, Soloviov a confirmat din nou că acesta este într-adevăr obiectivul Moscovei, exclamând: „În Statele Unite, ei cred că ne pasă de alegerile lor. Niște idioți! Ce ne interesează este războiul vostru civil!” >>










