De ce ar avea Putin nevoie să facă o înțelegere cu el?, se întreabă Anne Applebaum într-un articol semnat în The Atlantic.
<< Președintele Donald Trump l-a admonestat pe președintele Volodimir Zelenski în Biroul Oval. El a permis de două ori Pentagonului să oprească livrările militare programate către Ucraina. A promis că, atunci când actualul pachet de armament se va epuiza, nu vor mai exista altele. A redus sau a amenințat că va reduce fondurile americane care sprijineau anterior presa independentă de limbă rusă și opoziția. Administrația sa relaxează încet și discret sancțiunile împotriva Rusiei, punând capăt „sancțiunilor de bază și măsurilor de control al exporturilor care menținuseră și sporiseră presiunea SUA”, potrivit unui raport al minorității din Senat. „Fiecare lună petrecută în funcție fără acțiuni a întărit mâna lui Putin, a slăbit-o pe a noastră și a subminat chiar eforturile Ucrainei de a pune capăt războiului”, au scris senatoarele Jeanne Shaheen și Elizabeth Warren într-o declarație comună.
Multe dintre aceste schimbări au trecut aproape neobservate în Statele Unite. Însă ele sunt bine cunoscute în Rusia. Atacurile administrației asupra lui Zelenski, asupra europenilor și asupra postului Voice of America au fost celebrate la televiziunea rusă. Desigur, Vladimir Putin știe despre ridicarea treptată a sancțiunilor. Drept urmare, președintele rus a făcut în mod clar un calcul: Trump, ca să folosim limbajul pe care l-a aruncat cândva asupra lui Zelenski, nu are nicio carte de jucat.
Trump spune că vrea să pună capăt războiului din Ucraina și, uneori, afirmă și că este supărat că Putin nu vrea. Dar dacă Statele Unite nu sunt dispuse să folosească niciun instrument economic, militar sau politic pentru a ajuta Ucraina, dacă Trump nu va exercita nicio presiune diplomatică asupra lui Putin și nu va impune noi sancțiuni asupra resurselor rusești, atunci dorința arzătoare a președintelui american de a fi perceput ca un făcător de pace poate fi ignorată fără probleme. Nu e de mirare că toate termenele-limită de negociere fixate de Trump pentru Rusia au trecut fără efect și că invitația la Anchorage nu a produs niciun rezultat.
Nu sunt prea multe de spus despre întâlnirea de ieri (vineri – n.tr.) dintre Trump și Putin din Alaska, în afară de observarea împletirii elementelor de tragedie și farsă. A fost stânjenitor pentru americani să primească pe teritoriul lor un criminal de război notoriu, dat în urmărire internațională. A fost umilitor să privești cum un președinte american se comportă ca un cățel fericit atunci când îl întâlnește pe dictatorul unui stat mult mai sărac și mult mai puțin important, tratându-l ca pe un superior. Este dureros de imaginat cât de prost a înțeles trimisul diplomatic al lui Trump, Steve Witkoff — un amator depășit de situație — ultima sa întâlnire cu Putin la Moscova, dacă a crezut că summitul din Alaska avea să fie un succes. Este de rău augur faptul că Trump spune acum că nu vrea să insiste pentru o încetare a focului, ci pentru negocieri de pace, pentru că această formulă îi oferă lui Putin timp să continue să ucidă ucraineni. Este ciudat că relatările rusești despre întâlnire s-au concentrat pe cooperarea în afaceri. „Parteneriatul ruso-american în afaceri și investiții are un potențial uriaș”, a spus Putin astăzi.
Apreciez faptul că mulți ucraineni, europeni și, desigur, americani sunt ușurați că Trump nu a anunțat ceva mai grav. Nu a cerut capitularea Ucrainei și nici ca Ucraina să cedeze teritorii. Dacă nu există protocoale secrete, poate niște înțelegeri de afaceri, despre care încă nu am aflat, este probabil ca Anchorage să nu fie reținut în istorie ca o scenă a crimei, un nou Acord de la München sau un Pact Ribbentrop-Molotov. Însă acesta este un prag foarte jos de atins.
Cea mai bună modalitate de a înțelege Anchorage nu este ca începutul a ceva nou, ci ca punctul culminant al unui proces mai lung. Pe măsură ce Statele Unite își demontează instrumentele de politică externă, pe măsură ce această administrație îi concediază pe cei care știu să le folosească, capacitatea noastră de a acționa cu agilitate se va diminua. De la Departamentul Trezoreriei până la Agenția Statelor Unite pentru Media Globală, de la Departamentul de Stat până la Biroul Directorului pentru Informații Naționale, agenție după agenție este subminată, deliberat sau accidental, de către persoane numite politic – necalificate, servile sau ostile propriei lor misiuni.
Statele Unite nu au nicio carte de jucat pentru că noi le-am cedat. Dacă vrem vreodată să le folosim din nou, va trebui să ni le recâștigăm: să înarmăm Ucraina, să extindem sancțiunile, să oprim roiurile letale de drone, să distrugem economia Rusiei și să câștigăm războiul. Abia atunci va exista pace. >>
