Tudor Duma, zis Maru, a fost reţinut pentru 24 de ore în cazul decesului unui tânăr de 20 de ani care s-a drogat în locuinţa sa şi agoniza în timp ce Duma făcea live-uri pe Tik Tok. Analizele în cazul celui decedat au indicat prezenţa benzodiazepinelor, metadonei, tramadolului, canabinoizilor, 6-MAM şi alfa PVP. Tudor Duma, cercetat pentru punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuinţă, va fi prezentat joi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează News.ro.
Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, anunţă că au documentat activitatea infracţională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţie a locuinţei pentru consumul ilicit de droguri sau tolerarea consumului ilicit în locuinţă.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit mort în locuinţa celui reţinut, aflată din sectorul 2 al Capitalei, iar poliţiştii de la Serviciul omoruri şi procurorii bucureşteni fac cercetări pentru a afla împrejutările în care a decedat acesta.
„Cu referire la imaginile şi informaţiile apărute în spaţiul public privind decesul unui tânăr de 20 de ani, din Bucureşti, miercuri, 16 aprilie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc care a avut ca urmare moartea victimei”, a precizat Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DIICOT.
Tudor Duma, zis Maru, aflat în anturajul lui Vlad Pascu, cel care, sub influenţa drogurilor, a omorât cu maşina doi tineri, la 2 Mai, a fost condamnat în 18 noiembrie 2024, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani şi trei luni de închis pentru de trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere, fără drept, de droguri risc şi mare risc în vederea consumului propriu, în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Decizia magistraţilor nu este definitivă.
Tudor Duma s-a filmat când a intrat în Spitalul Floreasca pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze.













