Turcia, acuzată că folosește napalm și fosfor alb (arme interzise) în nordul Siriei

Autorităţile kurde din Siria au acuzat joi Turcia că recurge la arme neconvenţionale, între care fosforul alb şi napalmul, în ofensiva recent lansată în nordul ţării, relatează Agerpres, care citează AFP.

Un comunicat al administraţiei kurde semiautonome afirmă că „agresiunea turcă împotriva (oraşului) Ras al-Ain se desfăşoară cu toate tipurile de arme” şi că în „în faţa eşecului evident al planului său, Erdogan a recurs la arme interzise pe plan internaţional, cum sunt fosforul sau napalmul”.

După lansarea ofensivei împotriva miliţiei kurde, forţele turce susţinute de efective siriene au cucerit o fâşie de teritoriu la graniţă de 120 de kilometri în nordul Siriei, luptele concentrându-se în momentul de faţă în oraşul Ras al-Ain.

Observatorul sirian pentru drepturile omului, organizaţie neguvernamentală care dispune de o amplă reţea de surse în Siria, nu a putut confirma utilizarea unor astfel de arme, notează AFP.

Totuşi, directorul Observatorului, Rami Abdel Rahman, a indicat pentru France Presse că organizaţia sa a consemnat „sosirea în ultimele două zile la spitalul din Tal Tamr (localitate apropiată de Ras al-Ain) a unor răniţi care au suferit arsuri”.

Armata turcă a avansat joi la Ras al-Ain şi controlează deja jumătate din teritoriul acestuia, a mai constatat Observatorul.

De-a lungul conflictului din Siria, început în 2011, s-a folosit termenul napalm cu referire la bombele incendiare fabricate pe baza unor substanţe similare napalmului.

La rândul său, fosforul alb poate fi utilizat la crearea de perdele de fum, dar şi la fabricarea de arme incendiare cu caracter letal, utilizare care este însă interzisă de legislaţia internaţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here