Ucigașul jurnalistului slovac de investigații, Jan Kuciak, condamnat la 23 de ani

Captură video

Tribunalul specializat din Slovacia l-a condamnat luni pe Miroslav Marcek, fost militar, la 23 de ani de închisoare pentru uciderea prin împuşcare a jurnalistului de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei sale Martina Kusnirova, în februarie 2018, informează Reuters, preluat de Agerpres.

Marcek (37 de ani), care nu a fost prezent la pronunţarea sentinţei, şi-a recunoscut vinovăţia în acest caz, care a generat proteste la nivel naţionale şi în cele din urmă a dus la prăbuşirea guvernului în această ţară central-europeană cu 5,5 milioane de locuitori.

Omul de afaceri slovac Marian Kocner, judecat pentru comandarea crimei din februarie 2018, ar fi mituit în mod sistematic ani la rând mai mulţi magistraţi, cu mult timp încă înainte de asasinarea lui Kuciak.

Jan Kuciak relatase în detaliu despre afacerile lui Kocner, dar şi despre alte cazuri de corupţie. Asasinarea sa şi a logodnicei sale în 2018, în casa loc din satul Velka Maca, a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.

La începutul lui martie, tribunalul special pentru crimă organizată din Pezinok, lângă Bratislava, a anunţat că procedurile juridice în acest dosar vor fi suspendate până cel puţin la sfârşitul lui martie din cauza coronavirusului. Procesul lui Miroslav Marcek era urmărit cu atenţie de mass-media internaţională de la începutul lui, anterior în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here