Un acord la Geneva salvează relațiile cu America. S-ar putea să nu dureze, notează The Economist.
Ar fi putut fi una dintre cele mai întunecate ore ale Ucrainei. Liniile ei de front cedează; frontul intern fierbe din cauza unui scandal de corupție; iar aliatul său american a emis un ultimatum pentru a accepta un acord de pace favorabil Rusiei.
Acum, s-ar putea să se ivească zorii. În loc de abandonarea Ucrainei, Marco Rubio, consilierul american pentru securitate națională și totodată secretar de stat, a anunțat un fel de reconciliere. La jumătatea discuțiilor de urgență, purtate cu oficiali ucraineni și europeni la Geneva, a apărut pentru a anunța un progres neașteptat în efortul administrației Trump de a pune capăt celor aproape patru ani de război din Ucraina. „Aceasta a fost o întâlnire foarte, foarte semnificativă, aș spune probabil cea mai bună zi pe care am avut-o până acum în întregul acest proces”, a declarat Rubio. Andrii Ermak, șeful de cabinet al lui Zelenski, a fost de acord că „avansăm către o pace dreaptă și durabilă”.
Cum discuțiile urmau să continue în zilele următoare — Rubio a spus că este „un proces în desfășurare” — orice acord de la Geneva va trebui aprobat atât de Zelenski, cât și de Trump, posibil la o întâlnire la Washington. Dar cel puțin, au fost înlăturate pentru moment, termenul-limită pentru un acord, Ziua Recunoștinței, precum și amenințarea ca Ucraina să piardă accesul la informațiile culese de americani și la arme vitale.
Toate acestea reprezintă o schimbare izbitoare față de întâlnirea sumbră de la Kiev, consumată cu doar trei zile mai devreme, când secretarul Armatei, Dan Driscoll, i-a înmânat lui Zelenski un plan în 28 de puncte atât de unilateral încât părea o listă de dorințe rusească, amestecată cu tribut economic în stil Trump. Mucaliții l-au introdus într-un program de inteligență artificială, care a concluzionat că fusese tradus din rusă.
Planul a rezultat din discuțiile purtate de Steve Witkoff, credulul emisar special al lui Trump pentru Rusia, și Kirill Dmitriev, un emisar al lui Vladimir Putin. Discuțiile de la Miami i-au implicat și pe Jared Kushner, ginerele lui Trump, și pe Rustem Umerov, șeful securității naționale din Ucraina.
Versiunea apărută în presă săptămâna trecută cerea predarea teritoriilor fortificate din regiunea ucraineană Donbas, pe care Rusia nu a reușit să le cucerească; reducerea armatei ucrainene la 600.000 de soldați (cu aproximativ 25% sub nivelul actual); și o modificare constituțională care să excludă permanent aderarea la NATO.
Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei ar fi ridicate, iar Rusia ar fi primită înapoi în clubul G8 al economiilor puternice. Activele rusești înghețate, destinate despăgubirilor, ar fi redirecționate parțial către un nou fond destinat proiectelor comune americano-ruse. Europa ar furniza 100 de miliarde de dolari pentru reconstrucția Ucrainei, în timp ce America ar revendica jumătate din profiturile proiectelor de reconstrucție și ar prelua o participație în infrastructura de gaze a Ucrainei.
O garanție de securitate americană, cu un limbaj aparent bazat pe Articolul 5 al NATO, dar fără integrarea militară a acestuia, pare șubredă. America ar „primi compensații” pentru garanție. Mai mult, planul interzice prezența de trupe occidentale în Ucraina, ceea ce ar exclude o „forță de reasigurare” europeană planificată.
Câte dintre aceste condiții împovărătoare și altele au fost eliminate prin negocierile de la Geneva nu a fost încă dezvăluit, dar pagube semnificative au fost deja produse. Pe de o parte, planul va complica demersurile europene de a confisca activele rusești înghețate.
Mai grav, planul (despre care se crede că a fost scurs de Rusia) a expus confuzia, rivalitatea și incompetența din cadrul administrației Trump.
Încă o dată, Witkoff apare ca un credul. Încă o dată, Vance iese în evidență ca forța care încearcă să deraieză relațiile dintre America și Ucraina. În februarie, a provocat confruntarea televizată dintre Trump și Zelenski la Casa Albă. De data aceasta a împins înainte un plan în mod evident pro-rus. Vance a fost cel care l-a sunat pe Zelenski pentru a-i expune termenii; iar Driscoll, prietenul său din facultate, a fost cel care a transmis mesajul personal.
Dar atunci, ca și acum, Rubio a fost cel care a muncit pentru a readuce lucrurile pe făgașul normal, găsind un acord cu ucrainenii. Totuși, Rubio părea teribil de deconectat de unele chestiuni, sunând la un moment dat din avion câțiva senatori îngrijorați, pentru a-i asigura că planul era un document rusesc, apoi revenind asupra revenirii, în doar câteva ore. A postat pe platforma socială X că planul fusese, până la urmă, „scris de SUA”.
În ceea ce-l privește pe Trump, acesta și-a trădat din nou prejudecata de fond: simpatie pentru Rusia și indiferență față de Ucraina. Înaintea discuțiilor de la Geneva, el a spus disprețuitor că Zelenski „poate continua să lupte până i se frânge inimoara” dacă nu se ajunge la niciun acord și s-a plâns pe rețelele sociale că „CONDUCEREA UCRAINENĂ NU A ARĂTAT NICIO RECUNOȘTINȚĂ PENTRU EFORTURILE NOASTRE”.
Chiar dacă un acord mai favorabil Ucrainei va trece de Trump, acesta va fi aproape sigur blocat de Rusia; iar orice acord acceptabil pentru Rusia este probabil să fie respins de un parlament ucrainean tot mai sceptic. Toate acestea ar putea aduce în curând o nouă criză. Dar pentru Zelenski, fiecare zi de supraviețuire va fi ca o victorie.
Ce urmează după planul de pace prin bișniță al lui Donald Trump
