Un alt avion Boeing cu probleme de motor. Aeronava a aterizat de urgență la Moscova

Un avion Boeing 777 al companiei Rossiya a efectuat o aterizare de urgenţă vineri la Moscova din cauza unei probleme de motor, la mai puţin de o săptămână după un incident spectaculos petrecut cu reactorul unui aparat similar în Statele Unite, transmite AFP.

„În timpul zborului cargo 4520 Hong Kong-Madrid, a fost detectată o proastă funcţionare a captorului de control al motorului”, a informat compania înr-un comunicat, precizând că „echipajul a decis să efectueze o aterizare de urgenţă” pe aeroportul Şeremetievo.

„Aterizarea s-a desfăşurat normal. Avionul îşi va relua zborul spre Madrid după ora 12.00 (09.00 GMT)”, a adăugat Rossyia, o filială a companiei de stat ruse Aeroflot.

Site-urile specializate în monitorizarea zborurilor au confirmat că aparatul este un Boeing 777.

Săptămâna trecută, reactorul unui Boeing 777 exploatat de compania americană United Airlines a luat foc la scurt timp după decolarea de la Denver, Colorado, şi şi-a pierdut carenajul. În timp de avionul se întorcea de urgenţă spre aeroport, o ploaie de resturi a căzut într-o zonă rezidenţială de la periferia Denverului.

Peste 120 de aparate Boeing 777 echipate cu anumite motoare Pratt & Whitney PW4000 au fost oprite la sol în lume după acest incident spectaculos.

El a fost o nouă lovitură dură pentru compania Boeing, a cărei reputaţie a fost serios afectată de eşecurile noului său avion mediu-curier 737 MAX, implicat în două accidente apropiate în timp în care au murit 346 de oameni, şi consemnat la sol aproape doi ani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here