Un candidat mort de COVID-19 a câştigat alegerile pentru Camera Reprezentanţilor în Dakota de Nord

Un candidat la Camera Reprezentanţilor din partea statului american Dakota de Nord a câştigat marţi alegerile cu toate că politicianul în cauză a decedat în urmă cu aproape o lună din cauza unor complicaţii asociate coronavirusului, David Andahl infectându-se în timpul campaniei electorale, transmite Agerpres, care citează EFE.

Presa locală din regiunea Bismarck a informat în legătură cu victoria defunctului, care era membru al Partidului Republican şi care a murit la 6 octombrie la vârsta de 55 de ani la scurt timp după ce a fost internat de urgenţă în spital.

Triumful lui Andahl se explică prin creşterea-record a voturilor prin corespondenţă la acest scrutin desfăşurat în plină pandemie, în contextul în care multe buletine de vot au sosit înainte de tragica veste, comentează EFE.

După moartea candidatului republican, procurorul general din Dakota, Wayne Stenehjem, a explicat că Andahl are dreptul să participe în continuare la procesul electoral, dat fiind că primii alegători şi-au trimis voturile cu 40 de zile înainte de data scrutinului, 3 noiembrie.

Potrivit postului ABC, procurorul Stenehjem a insistat marţi că buletinele cu voturile în favoarea lui Andahl trebuie numărate în conformitate cu legislaţia americană.

„Dacă un candidat decedat primeşte majoritatea voturilor, candidatul este ales. Totuşi, dacă respectivul candidat a murit, atunci acesta nu se califică şi locul este vacantat”, urmând ca acest post vacant să fie ocupat conform legii, a adăugat el.

Mama politicianului, Pat Andahl, a declarat pentru cotidianul local The Bismarck Tribune că fiul său a avut „foarte mare grijă” în timpul pandemiei şi că era dornic să ocupe o funcţie publică.

„Avea multe sentimente pentru comitatul său şi dorea să îmbunătăţească lucrurile. Inima lui bătea pentru agricultură. Voia lucruri mai bune pentru agricultori şi pentru industria cărbunelui”, a adăugat mama candidatului defunct.

Andahl era crescător de vite şi agricultor şi, timp de 16 ani, a activat în Comisia de Planificare Urbană a Comitatului Burleigh.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here