Un caz clasic de depășire politică a limitelor. Ecoul masivului protest din Israel

O corespondență de pe străzile din Tel Aviv, unde un protest masiv brusc sugerează că, îmbătată de putere, dreapta din Israel a împuns un urs foarte furios

Duminică seara nu este cel mai bun moment pentru a posta pe rețelele de socializare, dar cred că există valoare pentru imediatitate și adevăr. În acest moment mă aflu pe străzile din Tel Aviv, unde zeci de mii de oameni ies din casele lor și au blocat autostrada principală care duce spre nord și spre Ierusalim.

Au făcut asta pentru că prim-ministrul Benjamin Netanyahu l-a demis pe ministrul Apărării, Yoav Galant, pentru că declarase cu zi mai devreme că proiectul autoritar de lovitură de stat al guvernului constituie „un pericol clar și prezent pentru securitate”, deoarece, din ziua următoare, o mare parte din armată va refuza să se supună ordinelor de a se prezenta la datorie.

Motivul pentru care atât de mulți israelieni se revoltă este acela că guvernul, folosind o majoritate oarecum malformată, în parlament (pentru că 6% din voturile opoziției au fost irosite în mod prostește, prin divizări), încearcă să adopte legi care să elimine orice control asupra acțiunilor sale, producând o democrație falsă, precum cea din Turcia (și poate chiar Rusia).

Nu știu ce se va întâmpla. Există șanse ca Netanyahu să fie împins să dea înapoi până dimineața, având în vedere conștientizarea din ce în ce mai larg răspândită că planurile sale vor abate calamități economice. Dar simt că iese la vedere un peisaj interesant: dreapta, îmbătată de putere, poate că a mers prea departe. Mușcând mai mult decât poate mesteca, a supărat într-un sens mai profund marele centru al evreilor israelieni.

Și dacă este așa, există o șansă, oricât de mică, de a salva construcția sionistă – un proiect istoric fascinant care părea să se îndrepte spre o spectaculoasă autodistrugere .

Se poate înțelege complezența dreptei în a supune țara unui proces accelerat de putinizare. La urma urmei, era clar de ani buni că majoritatea israelienilor nu vor lupta cu adevărat împotriva transformării țării lor într-un stat binațional nedemocratic (prin așezarea în teritoriile ocupate). Le este destul de rezonabil teamă să nu se tragă în ei cu rachete din Cisiordania, dar asta justifică doar ocupația militară, nu amestecarea de populații cu drepturi inegale. De cele mai multe ori, sunt mulțumiți.

De asemenea, majoritatea israelienilor nu au dat dovadă de prezență de spirit pentru a stimula acțiuni decisive menite a împiedica țara să devină o teocrație. Le este teamă să vorbească deschis despre nechibzuința natalității haredi (ultra-ortodoxe) (de aproape 7 copii per familie sau de impunerea unui curriculum de bază de matematică, știință și engleză copiilor haredi. Liberalii tind să-l accepte pe celălalt și nu prea se dau în vânt să lupte.

Rezultatul este că, deși majoritatea publicului de astăzi nu dorește cu adevărat să distrugă statul evreiesc modern, dreapta (ale cărei politici duc aproape sigur la acest lucru) nu a fost măturată. Evaluarea mea a fost că, în acest ritm, proiectul sionist în forma sa actuală nu va ajunge la sărbătorirea centenarului, din 2048. Lumea va abandona Israelul, motorul secular al economiei se va reloca, iar palestinienii îi vor copleși pe „studenții Yeshiva”, care rămân. Dacă până atunci lumea nu ajunge sub precipitații radioactive, Tel Aviv își va schimba numele în Jaffa, Palestina.

Aceasta a fost prognoza până în ultimele săptămâni, când guvernul lui Netanyahu a început o lovitură de stat menită să transforme Israelul într-un stat autoritar. După cum știm, așa-numita „reformă judiciară” va împuternici guvernul să numească judecători și să-i împiedice chiar și pe acești pudeli de la a exercita vreo supraveghere a acțiunilor sale. Fiecare lege ar putea fi declarată „lege de bază”, ceea ce o plasează în afara limitelor, iar orice hotărâre care nu îi este pe plac ar putea fi anulată de către parlament, cu o majoritate simplă.

În absența unei constituții sau a unui parlament bicameral și cu legislatori care nu sunt aleși personal de către alegători, acest lucru i-ar oferi prim-ministrului un control aproape total asupra ramurilor executivă, legislativă și judiciară. Nimic nu ar împiedica executivul să anuleze alegerile, să închidă ziare și să aresteze israelienii în miezul nopții. Ar fi cu adevărat posibil să se decidă că un vot pentru dreapta este egal cu două voturi date stângii.

Ceva nu a mers în neregulă pentru viitorul Putin al Israelului: planul a declanșat un val de opoziție la o scară pe care țara nu a mai cunoscut-o până acum – nici în timpul dezbaterii asupra despăgubirilor din Germania, nici după eșecul războiului de la Yom Kippur, nici măcar în timpul Acordurile de la Oslo și agitația de retragere din Gaza. Nu este vorba doar despre demonstrațiile în masă – zeci și sute de mii de oameni care ies în stradă în fiecare săptămână. Nici nu este doar indignarea de pe social media, unde isteria este regula. Merge mai adânc decât atât: există o preocupare profundă, copleșitoare, tot la dreapta, pentru stabilitatea societății. Există o înțelegere tot mai mare a unei traversări inacceptabile a unui Rubicon.

Ceva nu a mers în regulă pentru viitorul Putin al Israelului: planul a declanșat un val de opoziție la o scară pe care țara nu a mai cunoscut-o până acum – nici în timpul dezbaterii asupra despăgubirilor din Germania, nici după eșecul războiului de Yom Kippur, nici măcar în timpul Acordurilor de la Oslo și agitația de retragere din Gaza. Nu este vorba doar despre demonstrațiile în masă – zeci și sute de mii de oameni care ies în stradă în fiecare săptămână. Nici nu este legat doar de indignarea de pe social media, unde isteria este norma. Merge mai adânc decât atât: există o preocupare profundă, copleșitoare, tot la dreapta, pentru stabilitatea societății. Există o înțelegere tot mai mare a faptului că se petrece o inacceptabilă traversare a Rubiconului.

Discuțiile despre război civil din partea unor oameni care sunt de obicei politicoși și civilizați nu pot fi ignorate. Este imposibil de trecut cu vederea mesajul clar venit din partea sectorului financiar și a comunității high-tech, care este responsabilă de o șesime din economia Israelului, un sfert din veniturile fiscale și jumătate din exporturi.

Shekelul a pierdut peste 10% din valoarea sa, deoarece S&P a avertizat că ratingul de credit al Israelului va avea de suferit, fostul guvernator al Băncii Israelului, Jacob Frankel, s-a arătat îngrijorat de faptul că realizările ultimelor decenii vor fi aruncate în aer, iar companiile au început să retragă bani din Israel. Toate acestea reprezintă o lovitură directă dată încrederii israelienilor medii în prosperitatea continuă.

Este foarte clar că va scădea voluntariatul pentru unitățile de elită ale IDF și chiar pur și simplu pentru rezervă. Oamenii vorbesc despre versiuni de secesiune a zonelor seculare de stat.

Totul este acum pe masă: de la vetoul automat al SUA în Consiliul de Securitate pentru a sprijini Israelul, la capacitatea veteranilor IDF de a călători în străinătate fără teama de a fi arestați, până la biletul anual la Eurovision și Euroliga.

Această calamitate uimitoare are loc în principal pentru a-l salva pe Netanyahu de la procesul său pentru mită. Conștientizarea prețului uriaș care va fi plătit începe să se simtă. Toate sondajele arată că doar un sfert din public dorește continuarea „reformelor” în formatul propus: în mare măsură, este vorba de ultra-ortodocși și extrema dreaptă. Majoritatea Likudnikilor – cealaltă jumătate din aproximativ jumătate din publicul care votează spre dreapta – sunt mult mai ambivalenți și se tem pentru nivelul lor de viață.

Dacă banda lui Netanyahu își îndeplinește totuși planul, la următoarele alegeri fiecare israelian va ști că un vot pentru dreapta este un vot pentru autoritarism, izolare globală, dezintegrare socială și sărăcire economică. Dacă majoritatea o fac oricum, atunci acesta va fi sistemul de guvernare și realitatea pe care le merită. Probabil că statul modern se va prăbuși în curând, precum cele două încercări anterioare de suveranitate evreiască în Țara Israelului, din cele mai vechi timpuri.

Dar și opusul este posibil. Există o șansă, acum că totul este foarte clar, ca dreapta să primească pedeapsa pe care o merită. Sondajele sugerează că aproximativ 10% s-ar fi mutat de la dreapta la centru. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci Israelul ar putea fi capabil să înceapă procesul lung de vindecare, nu numai ca democrație: și pe frontul palestinian și ultra-ortodox.

Parlamentarul arabo-israelian Ahmed Tibi a declarat odată că Israelul „evreu și democratic” era evreu pentru arabi și democratic pentru evrei. Lovind atât de rudimentar în democrația evreilor, este posibil ca guvernul să-i fi trezit în cele din urmă din somnul lor sinucigaș.

Putin ucide o limbă falsă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here