Forțele lui Assad înaintează în zona rebelă și asediază posturile turcești; Erdogan îl avertizează pe Putin, scrie Folha Online într-o analiză preluată de Rador.
Redăm analiza integrală:
Ofensiva finală a guvernului sirian împotriva rebelilor care luptă contra dictaturii lui Bashar al-Assad din 2011 ar putea pune capăt războiului civil din țara arabă, dar împinge Turcia și Rusia spre conflict direct.
Criza s-a intensificat în această săptămână. Atacurile de artilerie ale lui Assad au ucis duminică (2 februarie) primii turci de când Ankara a invadat nordul țării, la sfârșitul lui 2019.
Șapte soldați și un funcționar civil au murit în acțiune, iar Turcia a ripostat prin bombardarea a trei ținte în Siria cu avioane de vânătoare F-16, ucigând 13 soldați.
Rusia acordă sprijin aerian ofensivei siriene, care a asediat miercuri (5 februarie) trei posturi de comunicare turcești la Saraqib – oraș care este esenţial pentru conectarea zonelor rebele din Alep cu cele din Idlib, capitala regiunii omonime, ultima controlată de adversarii lui Assad în țară.
Dictatorul pare hotărât să închidă factura, însă mișcarea riscă să pună faţă în faţă cele două puteri externe care au apărut drept esenţiale în cadrul sângerosului război civil sirian, care a ucis deja aproximativ 380.000 de oameni.
Luni (3 februarie), președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit cu aroganţă. „Am avertizat autoritățile ruse să nu ne stea în cale”, a afirmat acesta într-un discurs.
Rușii au intervenit în conflictul din 2015, în mod hotărât în favoarea dictatorului aliat, iar cu ajutorul Iranului și al unor grupări precum Hizbullah l-au salvat pe Assad de înfrângere sigură.
Turcii susţineau grupările sunnite în cadrul conflictului și doreau atât capul lui Assad, cât și anihilarea forțelor kurde din nordul Siriei, conectate la Kurdistanul turc, care se confruntă cu un conflict separatist cu Ankara.
În 2015, Rusia și Turcia (SIC!) au fost uimite atunci când Ankara a doborât un avion de atac Su-24 al Moscovei, care traversase pentru scurt timp spațiul său aerian.
Numai că, de atunci încoace, Erdogan s-a îndepărtat treptat de Statele Unite, deschizând o fereastră de oportunitate strategică pentru colegul său rus, Vladimir Putin.
Acest lucru s-a datorat faptului că o lovitură de stat urzită împotriva lui și că antagonismul tot mai mare cu Occidentul – în urma refuzului Uniunii Europene de a accepta Turcia ca membru, în ciuda faptului că este membră a NATO (alianța militară occidentală).
S-a produs o reapropiere de președintele rus, la acel moment principalul actor politic din războiul arab. Spre neplăcerea Washingtonului, turcii au cumpărat din Rusia sisteme antiaeriene avansate și au început să divizeze politic decizii cu privire la Siria.
Odată cu plecarea forțelor americane din țara arabă în octombrie 2019, Turcia a invadat Siria pentru a izola Kurdistanul, creând o pungă militară în regiunea de la granița sa. A încheiat un acord cu rușii pentru a stabiliza regiunea cu patrule comune.
În alte părți ale teritoriului, începând din 2018, el a convenit cu Moscova zone pentru reducerea tensiunilor cu forțele rebele rămase, multe susținute de Ankara.
Ultima semnificativă este Idlib. Marți (4 februarie), turcii au trimis 400 de vehicule militare pentru a consolida regiunea, fără a-i avertiza pe ruși.
Putin a protestat, iar MAE turc a declarat că Kremlinul fusese informat. În orice caz, rusul a continuat să sprijine atacul sirian de la baza sa aeriană din provincia Latakia. Încetarea focului pusă la cale de ruși și de turci la 12 ianuarie s-a prăbușit.
Acum, sirienii și rebelii susținuți de turci sunt la îndemâna artileriei unora şi altora, în ceea ce ar putea fi lupta culminantă a războiului civil. Sau începutul unui conflict deschis între două țări.
Dacă se va întâmpla acest lucru, Rusia va intra în joc și vor exista repercusiuni importante. În primul rând, riscul confruntării dintre forțele NATO și Rusia, și în al doilea rând, deoarece țările aveau o căsătorie de convenienţă în Siria, cu influență în diverse părți din Orientul Mijlociu și din Nordul Africii.
Acest lucru ar putea duce la tensiuni suplimentare în războiul civil din Libia, unde forțele turcești sprijină guvernul recunoscut de Națiunile Unite, care abia dacă apără capitala, Tripoli.
Acolo, rușii au mercenari care îl susțin pe temperamentalul lider rebel, care domină aproape întreaga țară și a oprit producția locală de petrol – abandonându-i pe europeni, pentru care țara defunctului dictator Muammar Gaddafi era al optulea cel mai mare furnizor al produsului.
