USR se extinde în Republica Moldova

Sursa: USR

Cătălin Drulă a anunţat vineri extinderea Uniunii Salvaţi România în Republica Moldova şi înscrierea în partid a deputatului moldovean Lilian Carp, potrivit News.ro.

USR este partidul faptelor, nu al vorbelor. Când spunem că ajutăm Republica Moldova, o facem. Am susţinut aderarea cât mai rapidă a Republicii Moldova la UE în vizita mea recentă la Bruxelles, în discuţiile cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi cu vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, Margrethe Vestager. Problemele românilor de pe ambele maluri ale Prutului se pot rezolva prin unire în cadrul UE, un proiect naţional de unificare potrivită pentru secolul al XXI-lea: fără graniţe, cu monedă comună, cu legislaţie europeană comună, adoptat şi aici şi la Chişinău în aceeaşi limba română, cu oportunităţi pentru tinerii din România şi Republica Moldova, cetăţeni şi aici şi acolo şi peste tot în Europa”, a afirmat preşedintele USR Cătălin Drulă, arată un comunicat de presă al partidului.

Conform sursei citate, Lilian Carp este un politician pro-european din Republica Moldova, vicepreşedinte al Partidului Acţiune şi Solidaritate, partidul preşedintelui Maia Sandu, şi preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru Securitate Naţională şi Ordine Publică din Parlamentul Republicii Moldova. A fost, de asemenea, consilier al primarului Chişinăului Dorin Chirtoacă.

Deputatul Lilian Carp a anunţat că va  dezvolta organizaţia USR de la Chişinău şi va înfiinţa filiale în fiecare raion din Republica Moldova.

„Pot promite cu certitudine că în viitor USR va arăta altfel în Republica Moldova. În viitorul apropiat, când vor avea loc adeziuni la USR, toată lumea va cunoaşte acest lucru. Ne propunem să avem o structură bună la Chişinău şi o reprezentare aproape în fiecare raion. Vrem să avem o prezenţă care să demonstreze în acelaşi timp că trebuie deschise mai multe secţii de votare pentru românii din Republica Moldova”, a declarat Lilian Carp.

La rândul său, vicepreşedintele USR Dan Barna a precizat că o viaţă comună a românilor de pe ambele maluri ale Prutului implică şi existenţa unei dimensiuni politice comune.

„Implicarea cetăţenilor Republicii Moldova în viaţa politică de la Bucureşti e un pas necesar. Avem o singură naţiune, două state şi această unitate în cadrul Uniunii Europene, care poate fi realizată printr-o infrastructură comună, vorbim de energie tot mai mult, dar şi printr-o viaţă politică comună. Decizia domnului Carp şi sperăm noi şi a altor politicieni din Republica Moldova de a veni în USR şi de a participa la viaţa politică din România e foarte importantă. USR va fi prezent nu doar în Chişinău, ci în toate raioanele republicii,” a explicat Dan Barna, potrivit sursei menţionate.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, îi cere demisia lui Lucian Bode

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here