Varianta braziliană de coronavirus a infectat deja oameni vindecați de Covid, iar în testele de laborator a pus în dificultate vaccinul chinez

Sursa: Pixabay

„În doar câteva săptămâni, două variante ale coronavirusului au devenit atât de familiare încât le putem auzi rostite regulat, la programele de știri, enigmaticele denumiri alfanumerice”, notează New York Times, care aduce în atenție pericolul pe care îl poate reprezenta varianta braziliană de Sars-CoV-2.

<< B.1.1.7, identificată pentru prima dată în Marea Britanie, și-a demonstrat capacitatea de a se răspândi departe și rapid. În Africa de Sud, un mutant numit B.1.351 poate evita anticorpii umani, diluând eficiența unor vaccinuri.

Oamenii de știință s-au concentrat și asupra unei a treia variante, care a apărut în Brazilia, numită P.1. Cercetările au fost mai lente în cazul P.1, de la descoperirea sa, la sfârșitul lunii decembrie, lăsându-i pe oamenii de știință să bâjbâie cu privire la măsura în care este cazul să-și facă griji.

„Mi-am ținut respirația”, a spus Bronwyn MacInnis, epidemiolog la Broad Institute.

Acum, trei studii oferă o istorie amețitoare a ascensiunii meteorice a lui P.1, în orașul amazonian, Manaus. Probabil că a apărut acolo în noiembrie și apoi a alimentat o creștere record a cazurilor de coronavirus. Cercetările au descoperit că a ajuns să domine orașul datorită, parțial, unei contagiozități crescute.

Dar a dobândit și capacitatea de a infecta oameni care veau imunitate față de atacurile anterioare de Covid-19. Iar experimentele de laborator sugerează că P.1 ar putea slăbi efectul protector al unui vaccin chinez, utilizat acum în Brazilia.

Noile studii nu au fost încă publicate în reviste științifice. Autorii lor avertizează că descoperirile din laborator, privind celulele, nu se traduc întotdeauna în lumea reală și de-abia au început să înțeleagă comportamentul variantei P.1.

„Descoperirile se aplică la cazul Manaus, dar nu știu dacă se aplică și în alte locuri”, spune Nuno Faria, virolog la Imperial College din Londra, care a ajutat la realizarea mai multor cercetări noi.

Dar chiar și cu misterele care încă planează în jurul P.1, experții susțin că este o variantă de luat în serios. „Este corect să fii îngrijorat de P.1, iar aceste date ne oferă motivul pentru așa ceva”, afirmă William Hanage, epidemiolog la Harvard T.H. Chan School of Public Health.

P.1 se răspândește acum în restul Braziliei și a fost găsită în alte 24 de țări. În Statele Unite, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor au înregistrat șase cazuri în cinci state: Alaska, Florida, Maryland, Minnesota și Oklahoma.

Pentru a reduce riscurile de focare și reinfectări cu P.1, dr. Faria consideră că este important să fie întărită fiecare măsură pe care am luat-o deja pentru a încetini răspândirea coronavirusului. Măștile și distanțarea socială pot acționa împotriva P.1. Și vaccinarea poate ajuta la reducerea transmiterii sale și la protejarea celor care se infectează de boli severe.

„Mesajul final este că trebuie intensificate toate eforturile de vaccinare cât mai curând posibil”, a spus el. „Trebuie să fii cu un pas înaintea virusului.”

Dr. Faria și colegii săi au început să urmărească coronavirusul când a explodat în Brazilia, primăvara trecută. Manaus, un oraș de două milioane de locuitori, din Amazonul brazilian, a fost afectat în mod deosebit. La vârful atins în primăvară, cimitirele din Manaus au fost copleșite de trupurile morților.

Dar după vârful de la sfârșitul lunii aprilie, Manaus părea să fi trecut peste cel mai grav episod din pandemie. Unii oameni de știință au crezut că scăderea înseamnă că Manaus a dobândit imunitate de turmă.

Dr. Faria și colegii săi au căutat anticorpi de coronavirus în probe dintr-o bancă de sânge din Manaus, în iunie și octombrie. Ei au stabilit că aproximativ trei sferturi dintre locuitorii din Manaus au fost infectați.

Dar aproape de sfârșitul anului 2020, noile cazuri au început din nou să crească. „De fapt, au existat mult mai multe cazuri decât în ​​vârful precedent, care fusese la sfârșitul lunii aprilie”, a spus dr. Faria. „Și asta ne-a nedumerit foarte mult”.

Dr. Faria și colegii săi s-au întrebat dacă noi variante ar putea fi parțial de vină pentru reapariție. În Marea Britanie, cercetătorii au descoperit că B.1.1.7 crește în toată țara.

Pentru a căuta variante, Dr. Faria și colegii au început un nou efort de secvențiere a genomului la cazurile din oraș. În timp ce B.1.1.7 apăruse în alte părți ale Braziliei, nu l-au găsit în Manaus. În schimb, au găsit o variantă pe care nimeni nu o mai văzuse până acum.

Multe variante din eșantioanele lor au împărțit un set de 21 de mutații nevăzute în alte virusuri care circulă în Brazilia. Dr. Faria a trimis un mesaj text unui coleg: „Cred că mă uit la ceva cu adevărat ciudat și sunt destul de îngrijorat de acest lucru”.

Câteva mutații, în special, l-au îngrijorat, deoarece oamenii de știință le găsiseră fie în B.1.1.7, fie în B.1.351. Experimentele au sugerat că unele dintre mutații ar putea face variantele mai capabile să infecteze celulele. Alte mutații le permit să se sustragă anticorpilor din infecțiile anterioare sau produse de vaccinuri.

În timp ce Dr. Faria și colegii săi au analizat rezultatele obținute de ei, cercetătorii din Japonia făceau o descoperire similară. Patru turiști care s-au întors acasă dintr-o călătorie pe Amazon, în 4 ianuarie, au fost depistați pozitiv pentru coronavirus. Secvențierea genomului a dezvăluit același set de mutații pe care Dr. Faria și colegii săi le-au văzut în Brazilia.

Dr. Faria și colegii săi au postat o descriere a P.1 pe un forum online de virologie, pe 12 ianuarie. Au investigat apoi de ce P.1 a fost atât de comună. Mutațiile sale au făcut-o mai contagioasă sau ar fi putut avea noroc. Din pură șansă, varianta ar fi putut apărea în Manaus chiar în momentul în care orașul relaxa din ce în ce mai mult restricțiile impuse anterior din rațiuni de sănătate publică.

Până la începutul lunii ianuarie, P1 reprezenta 87% din eșantioane. Până în februarie, ajunsese integral.

Combinând datele din genomi, anticorpi și dosarele medicale din Manaus, cercetătorii au ajuns la concluzia că P.1 a cucerit orașul nu datorită norocului, ci biologiei: mutațiile sale l-au ajutat să se răspândească. La fel ca B.1.1.7, poate infecta mai mulți oameni, în medie, decât alte variante. Ei estimează că varianta aceasta este undeva între 1,4 și 2,2 ori mai transmisibilă decât alte linii de coronavirusuri.

Dar noua variantă de virus are și un avantaj dobândit prin mutație, acela de a putea scăpa de anticorpi creați în organism după expunerea la alte coronavirusuri. Se estimează că la 100 de persoane care au fost infectate în Manaus anul trecut, undeva între 25 și 61 dintre ele ar fi putut fi reinfectate de P.1.

Cercetătorii au găsit sprijin pentru această concluzie într-un experiment în care au amestecat virusurile P.1 cu anticorpi de la brazilieni care au avut Covid-19 anul trecut. Ei au descoperit că eficacitatea anticorpilor lor a scăzut de șase ori față de P.1, comparativ cu alte coronavirusuri. Această scădere ar putea însemna că cel puțin unele persoane ar fi vulnerabile la noi infecții de la P.1.

„Se pare că există un număr tot mai mare de dovezi care sugerează că majoritatea cazurilor asociate cu al doilea val sunt într-adevăr un fel de reinfecții”, a spus dr. Faria.

Dr. Faria și alți cercetători caută acum de-a lungul Braziliei să observerăspândirea P.1. Dr. Ester Sabino, expert în boli infecțioase la Școala de Medicină a Universității din São Paulo, a declarat că P1 a apărut într-unul dintre noile focare din Araraquara, un oraș brazilian de 223.000 de locuitori, care anterior nu avusese rate ridicate de Covid-19.

Dacă oamenii din Araraquara nu aveau un nivel ridicat de anticorpi înainte de sosirea lui P.1, aceasta sugerează că varianta se poate răspândi în locuri fără istoriicul extrem al Manaus. „Acest lucru s-ar putea întâmpla în orice alt loc”, spune ea.

Michael Worobey, un virolog de la Universitatea din Arizona, care nu a fost implicat în cercetare, a spus că este timpul să acordăm atenție P.1 din Statele Unite. El se aștepta să devină mai frecvent în Statele Unite, deși va trebui să concureze cu B.1.1.7, care ar putea deveni în curând varianta predominantă în mare parte a națiunii.

„Cel puțin, va fi unul dintre concurenți”, arată dr. Worobey.

În experimentele lor, Dr. Faria și colegii săi au testat, de asemenea, anticorpi de la opt persoane care au primit CoronaVac, un vaccin fabricat în China și utilizat în Brazilia. Au descoperit că anticorpii generați de vaccin au fost mai puțin eficienți în oprirea variantei P.1.

Dr. Faria a avertizat că aceste rezultate, derivate din celulele din eprubete, nu înseamnă neapărat că vaccinurile vor fi mai puțin eficiente în protejarea de P1 a persoanelor reale. Vaccinurile pot asigura o protecție puternică împotriva P.1, chiar dacă anticorpii pe care îi generează nu sunt la fel de puternici. Și chiar dacă varianta reușește să infecteze persoanele vaccinate, probabil că vor rămâne ferite de un atac sever de Covid-19.

Pentru dr. Sabino, importanța supremă a P.1 este amenințarea pe care o prezintă variantele atunci când pot apărea oriunde în lume. „Este doar o chestiune de timp și întâmplare”, a spune ea. >>

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here