Sursa foto: Inquam Photos/George Călin


Președintele Consiliului National al PSD, Vasile Dîncu, sugerează că Alexandru Rafila, fiul, s-a făcut medic tocmai pentru a răscumpăra „păcatele” tatălui său, maiorul de Securitate Alexandru Rafila.


Eu nu cred (că tatăl lui Alexandru Rafila a fost seful Securității Arad – n. red.) … voi vorbi cu domnul Rafila. Dar putem să pedepsim pe cineva pentru păcatele strămoșilor? Are vreo vină dacă s-ar adeveri că tatăl lui a fost un ticălos? Poate toată viața a suferit și el din cauza asta.
Doar în vremea de tristă amintire originea sănătoasă era un criteriu. Așa s-a ajuns la crime. Ce spuneți dacă fiul unui torționar s-ar face medic pentru a vindeca parte din suferința lumii pentru a răscumpăra păcatele tatălui? Nu ar fi o poveste frumoasă și de un umanism total?
”, a declarat Dîncu pentru Ziar de Cluj.

Deocamdată îmi pare un atac electoralist și black campaign”, a mai spus Dîncu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat însă că maiorul de Securitate Alexandru Rafila, fost șef al Securității din Arad în perioada 1948-1949, este tatăl lui Alexandru Rafila, candidat PSD pentru un post de deputat. Ciolacu susține însă că securistul Rafila nu este vinovat de moartea celor 29 de țărani de pe Valea Crișului Alb care s-au opus colectivizării.

Am avut o discuție cu domnul profesor. Tatăl dânsului, cu toate că e decedat de vreo 20 de ani, lucrurile invocate în Memorial sunt din luna august. Tatăl lui nu mai lucra în acea perioadă acolo. Eu înțeleg acest atac asupra părinților, presupun că urmează copiii. Urmează și atacurile asupra domnului Cercel. Este un atac murdar dus de PNL în acest moment. Eu dacă aș fi în locul domnului Orban aș chema acești specialiști, de altfel unicii doi specialiști ai României să mă sfătuiesc cu ei, nu să îi atac. Aceasta este părerea mea”, a declarat Ciolacu, duminică.

Comments are closed.