Venezuela crește salariul minim cu 375%, a treia majorare de anul acesta

    Regimul Maduro a ordonat o creștere cu 375% a salariului minim, a treia majorare de anul acesta. Astfel, salariul crește de la 40.000 de bolivari la 150.000 de bolivari.

    Conform cursului de schimb oficial, asta înseamnă de la 2,02 dolari la 7,6 dolari.

    La aceeași sumă a fost crescută și prima de hrană, pe care o primesc salariații. În total, un venezuelean câștigă minim 15,2 dolari pe lună. De „dărnicia” regimului se vor bucura și cei patru milioane de pensionari care primesc luna echivalentului unui salariu minim.

    Cu cei 150.000 de bolivari, o persoană ar putea cumpăra doar patru kilograme de carne, asta dacă le găsește. Inflația anuală este în prezent 50.100%, potrivit statisticii făcute de Adunarea Națională, legislativul controlat de opoziție, citate de Japan Times.

    Anul trecut, regimul Maduro a majorat salariul minim de șase ori, dar venezuelenii tot au terminat 2018 cu o putere de cumpărare mai mică. Venezuela, cândva una dintre cele mai prospere țări din America Latină, se confruntă astăzi cu cea mai gravă criză din istorie.

    Peste 80% dintre venezueleni spus că de vină pentru probleme este regimul socialist al lui Nicolas Maduro, care a ruinat economia și principala sursă de venit, industria petrolieră. În schimb, liderul din ce în ce mai dictatorial de la Caracas acuză o conspirație mondială, controlată de SUA.

    1 COMENTARIU

    1. […] Venezuela crește salariul minim cu 375%, a treia majorare de anul acesta Facebook Twitter Pinterest WhatsApp Articolul precedentTurcia oprește ofensiva în Siria, la cererea SUA Andrei Basarab var block_td_uid_5_5da8f3371442b = new tdBlock(); block_td_uid_5_5da8f3371442b.id = "td_uid_5_5da8f3371442b"; block_td_uid_5_5da8f3371442b.atts = '{"limit":3,"ajax_pagination":"next_prev","live_filter":"cur_post_same_categories","td_ajax_filter_type":"td_custom_related","class":"td_uid_5_5da8f3371442b_rand","td_column_number":3,"live_filter_cur_post_id":11476,"live_filter_cur_post_author":"9","block_template_id":"","header_color":"","ajax_pagination_infinite_stop":"","offset":"","td_ajax_preloading":"","td_filter_default_txt":"","td_ajax_filter_ids":"","el_class":"","color_preset":"","border_top":"","css":"","tdc_css":"","tdc_css_class":"td_uid_5_5da8f3371442b_rand","tdc_css_class_style":"td_uid_5_5da8f3371442b_rand_style"}'; block_td_uid_5_5da8f3371442b.td_column_number = "3"; block_td_uid_5_5da8f3371442b.block_type = "td_block_related_posts"; block_td_uid_5_5da8f3371442b.post_count = "3"; block_td_uid_5_5da8f3371442b.found_posts = "558"; block_td_uid_5_5da8f3371442b.header_color = ""; block_td_uid_5_5da8f3371442b.ajax_pagination_infinite_stop = ""; block_td_uid_5_5da8f3371442b.max_num_pages = "186"; tdBlocksArray.push(block_td_uid_5_5da8f3371442b); […]

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here