<< Un veterinar din Orientul Îndepărtat al Rusiei s-a oferit voluntar pentru războiul din Ucraina, ajungând în Brigada 64 – printre ucigașii de la Bucea. Iată mărturia lui >>, notează Novaia Gazeta.Europa, într-un material publicat în rusă și engleză.
<< „Mi-e rușine să fiu soldat în această unitate”, a scris Alexei Astașov, un medic militar din regiunea Habarovsk, către redacția noastră, noaptea târziu. Reacția lui Astașov a urmat lansării unei investigații Vajnîe istorii, în care un coleg de soldat al Brigăzii 64 Separate de Puști Motorizate a mărturisit uciderea unui civil în Ucraina.
„Am auzit această poveste de la el personal, dar nu am crezut-o la momentul respectiv – nu știi niciodată cu ce fel de povești vin băieții”, spune Alexei.
În urmă cu doar șase luni, pe 25 februarie, Astașov, 34 de ani, șef al serviciului veterinar din regiunea Habarovsk, se îndrepta către un birou de înrolare militară. Cu o zi înainte, el și colegii săi medici urmăriseră la televizor discursul președintelui Putin și au considerat cuvintele sale despre începerea „operațiunii militare speciale” ca pe o chemare la acțiune. Inițial, Astașov a sperat că va fi luat ca medic, dar era pregătit să meargă și ca mitralior – „pentru a-i învinge pe naziști și a proteja lumea rusă”.
La începutul lunii aprilie, el a sosit în Ucraina ca parte a unei unități de întărire și a descoperit curând că așa-numita apărare a „lumii ruse” seamănă mai degrabă cu un război civil și că propriii săi superiori îi tratau pe soldați ca și cum ar fi fost lipsiți de importanță. La sfârșitul lunii iulie, Alexei s-a întors la punctul de desfășurare permanent al brigăzii, din satul Kniaze-Volkonskoie, de lângă Habarovsk, și și-a predat documentele, refuzând să mai participe la „operațiunea specială”.
Cum s-a transformat un voluntar motivat ideologic într-un oponent vocal al operațiunii speciale – unul rușinat public de unitatea sa? În Novaia Gazeta.Europa, Alexei Astașov și-a descris personal transformarea.
- Precizarea redacției | Novaia Gazeta.Europa înțelege că acest articol poate avea consecințe grave pentru persoana intervievată, inclusiv urmărirea penală. Am sugerat de mai multe ori ca Alexei să-și schimbe numele în articolul nostru, dar întotdeauna a refuzat. Alexei a citit articolul înainte de publicare și ne-a rugat încă o dată să-i păstrăm „numele și poziția, așa cum sunt”. „Îmi asum toate riscurile și responsabilitatea”, a scris Alexei. În mod clar, această decizie a fost una de principiu.
Cizme noi și o mitralieră
„La prima formație, comandantul mi-a ordonat să dau mitraliera mea altcuiva și m-a făcut comandant al secției de colectare și evacuare a victimelor”, explică Alexei de ce el, un medic veterinar cu un curs de medicină tactică, a semnat un contract cu Ministerul Apărării al Rusiei ca mitralior obișnuit.
El își arată livretul militar, în conversația purtatăț prin Google Duo: un carnet cu o fotografie și o pagină care arată specialitățile sale militare. În document se menționează că și-a început cariera ca mitralior în Brigada 64.
Astașov era familiarizat cu resuscitarea și anestezia – nu numai ca veterinar, ci și ca medic tactic. A fost instruit în bandajarea rănilor și oprirea sângerării, adică avea toate abilitățile necesare pentru a acorda primul ajutor răniților. Dar nu a obținut postul medical pe care și-l dorea – oficial, acest lucru s-a datorat „lipsei sale de educație medicală de specialitate și a certificatului în medicină”. Potrivit lui Alexei, nici măcar nu a fost supărat de asta.
Astașov dusese un transport de materiale medicale în regiunea Donețk, ca parte a unei misiuni umanitare, în 2015 și 2016. „În cele două săptămâni pe care le-am trăit acolo, am văzut bombardamentele, am auzit strigătele oamenilor care aveau nevoie de ajutor. Am înțeles că ATO (Operațiunea Antiteroristă, așa cum denumește oficial Ucraina războiul din Donbas din 2014-2018 — n.ed.) este, din punct de vedere juridic, aceeași cu operațiunea contrateroristă a Rusiei în Cecenia, dar a fost totuși un act de agresiune al Ucrainei și oamenii sufereau!”, explică Alexey.
De aceea au provocat un răspuns atât de aprins cuvintele lui Putin despre lansarea unei operațiuni militare pentru „protecția oamenilor care au fost hărțuiți timp de opt ani”.
Astașov era gata să apere „lumea rusă” cel puțin ca un soldat care operează cu un sistem de arme sau ca un mitralior. Și totuși, spera va ave de-a face cu răniții.
Chiar înainte de a semna contractul, Astașov știa că Brigada 64 avea probleme cu medicii: în mod oficial, unitatea avea personal complet, dar multe posturi medicale erau ocupate de femei de serviciu – adesea fiica, soția sau amanta cuiva. Femeile nu au fost recrutate pentru „operațiunea specială” și a fost imposibilă înlocuirea lor, în scurt timp, cu medici militari de sex masculin. Pentru Alexei, asta a fost.
Și-a cumpărat o uniformă pe cheltuiala sa și a plătit cinci mii de ruble (85 de euro) pentru bocancii de luptă din Belarus, deoarece armata nu a putut găsi o pereche. La începutul lunii aprilie, un avion de transport militar a adus recruții în Belarus, unde aceștia s-au alăturat unităților Brigăzii 64 care fuseseră retrase după bătăliile de lângă Kiev. „Brigada a fost distrusă, au fost pierderi. Băieții au spus că toți au pe cineva mort sau rănit”, spune Alexei. Din Belarus, au fost duși cu trenul în regiunea Belgorod, înainte de a se îndrepta spre sud pentru a trece granița cu Ucraina.
Alexei a sosit cu o mitralieră nou-nouță și apoi, la ordinul comandantului de brigadă, a predat-o altui soldat, Iuri, cu care s-au împrietenit. „A murit, iar mitraliera mea a fost pierdută pe undeva”, spune Alexei.
În calitate de șef de echipă, a preluat comanda unei ambulanțe blindate de câmp, „Linza”, pentru a evacua răniții din prima linie la cel mai apropiat spital. În alte echipaje de ambulanță militară, funcțiile de medic sau paramedic erau îndeplinite de ofițeri — șeful serviciului medical și comandantul companiei medicale. Potrivit personalului, aceste posturi urmau să fie ocupate de sergenți și ofițeri de subordine – dar au rămas la Habarovsk.
Botezul focului
„Nu l-au putut scoate din pădure timp de trei ore. Pierduse atât de mult sânge când l-au găsit! I-am făcut o injecție intravenoasă, l-am tratat până la spital, dar totuși nu l-am putut salva – rănile de la muniția cu dispersie au fost îngrozitoare”, se întristează Alexey, amintindu-și prima pierdere de ordin personal, prietenul său, Iuri Luțenko, un tânăr de 30 de ani din Habarovsk și tată a doi copii.
Iuri a fost ucis pe 17 aprilie. Echipa lor de recunoaștere fusese atacată de un sistem ucrainean de lansare de rachete multiple „Uragan”. Iuri a fost grav rănit, dar focul puternic a împiedicat evacuarea lui. Doar trei ore mai târziu, colegii soldați de pe un APC – un vehicul blindat pentru transportul trupelor – l-au adus pe rănit într-un punct de evacuare, unde echipajul „Linza” al lui Astașov era de serviciu. Sarcina lor era să acorde răniților primul ajutor și să-i ducă la cel mai apropiat spital, cât mai repede posibil – timpul era esențial, deoarece „ora de aur”, necesară supraviețuirii lui Luțenko, trecuse deja.
„Iuri a fost foarte puternic, a rezistat mult timp, a murit cu 10 minute înainte de a ajunge la spital. Rănile lui erau foarte grave”, explică Alexei.
Scurtele informații ale lui Astașov despre soldații răniți și morți se găsesc într-un caiet de teren, în care găsești o pagină din 17 aprilie:
„Luțenko, a cincea companie de puști motorizate, 200 – MBI combinat, șoc hemoragic, șoc de la durere”, citește el.
Un MBI este o rană produsă prin explozie de mină, în timp ce 200 se referă la Cargo 200 – un cuvânt de cod sovietic din epoca afgană, care se referă la soldații morți. În mod similar, „300” este folosit pentru a înregistra răniții.
În caietul lui Astașov, 17 aprilie enumeră o dată „200”, de patru ori „300” și menționează cinci răniți ușor (două comoții cerebrale și trei răni prin împușcare) care au refuzat să fie internați în spital. În calitate de lider de echipă, Astașov a raportat superiorilor săi detaliile despre cei descărcați – pentru ca aceștia să nu fie declarați dezertori sau MIA („dispăruți în acțiune”).
În ziua în care brigada a fost pentru prima dată în ofensivă și a intrat sub primul foc de artilerie, echipajul ambulanței a dus la spital peste 30 de răniți. Doisprezece oameni au murit într-o singură seară. „Un șoc pentru corp: atât fizic, cât și psihologic”, își amintește Alexei.
El numește acea zi „botezul focului”.
„Am făcut ceea ce ar trebui să facă un medic: am luat măsuri de resuscitare, am anesteziat oameni, i-am pregătit pentru transport — am astupat găuri cu agenți hemostatici, am aplicat bandaje, am stabilizat starea și apoi am dus la spital”, spune el, legat de îndatoririle sale.
În ciuda faptului că Astașov a îndeplinit sarcini de chirurg-resuscitator, el a fost plătit cu salariul de mitralior – aproximativ 31.500 de ruble (aproximativ 528 de euro).
Combinate cu plata de luptă și un bonus lunar de două salarii, câștigurile lui Astașov au fost similare cu cele ale unui medic de ambulanță din Moscova în timpul pandemiei – acesta din urmă fără a fi însă confruntat cu focul de artilerie.
Când echipajul a plecat, o lună și jumătate mai târziu, pentru a-și repara vehiculul, în regiunea Belgorod, la tabăra de adunare Astașov a făcut o cerere pentru gradul și poziția de ofițer. Potrivit acestuia, oficialii armatei l-au asigurat că va fi avansat comandant de pluton cu gradul de locotenent, de îndată ce va ajunge la stația permanentă a unității, din Kniaze-Volkonskoie.
Peste aproximativ o lună, Astașov a zburat la Habarovsk și l-a abordat pe șeful de personal. „Mi s-a spus direct să mă duc la naiba cu fraza: Ai un contract pe termen scurt, pe un an, semnează pentru încă trei, apoi, poate, te vom promova”. Mitraliorul cu studii universitare a depus apoi o cerere pentru postul de lider de echipă.
Povestind încercările sale de a obține o funcție în conformitate cu îndatoririle, Alexei repetă că nu s-a alăturat „operațiunii speciale” pentru bani. „Dar înșelăciunea – indiferent de unde a venit – a fost deprimantă”, spune el.
Prădarea războiului și a ajutorului umanitar
„Optzeci la sută din APC-ul nostru era încărcat cu medicamente jefuite”, spune Alexei, cu vocea plină de mândria unui profesionist care a reușit să obțină provizii pe termen și să ofere pacienților săi cea mai bună îngrijire posibilă.
În iunie, după lupte aprige lângă Slaviansk, brigada a început să rămână fără bandaje. Și aici, medicamentele care fuseseră confiscate de la unitățile armatei ucrainene au venit în ajutor.
„Hemostatice, analgezice, ibuprofen portughez și paracetamol – toate erau ca mană cerească. Aproape toate bandajele erau americane, israeliene, franceze sau poloneze”, spune Alexei.
Până atunci, medicii de teren primiseră toate materialele de prim ajutor și resuscitare de la un spital rus de campanie. Dar apoi, din cauza problemelor logistice și a relocarii PMH pentru a ajuta Centrul, au existat întreruperi.
Brigada era pe teren din ianuarie — mai întâi în exerciții, apoi în luptă. Militarii au început să prezinte boli, inclusiv recidive ale bolilor cronice. „Hemoroizii și durerile de dinți sunt probabil cele mai inofensive”, povestește Astașov, cu sarcasm. Ministerul rus al Apărării nu a furnizat aproape niciodată medicamente pentru tratarea bolilor. Chiar și spitalele le-au primit ca ajutor umanitar din partea publicului.
Ajutorul pentru armata Rusiei a început să fie colectat după începerea ofensivei, pe 24 februarie. Locuitorii din regiunea de graniță Belgorod au fost primii care s-au alăturat efortului, urmați de oameni din alte părți ale țării. Organizatorii adunărilor pentru ajutor au publicat pe rețelele de socializare liste cu lucruri pe care militarii le-au cerut: produse de igienă, bocanci, lunete de pușcă, drone „quadcopter” și aparate termice de imagine — listele erau variate, dar aproape întotdeauna includeau materiale medicale, care erau achiziționate de voluntari și livrate într-o tabără militară de lângă Belgorod.
Brigada 64 a fost la una dintre ele, Urazovo, de două ori — când a intrat în Ucraina și într-o perioadă scurtă de odihnă. De ambele dăți, ambulanța militară a fost plină. Antibiotice, antivirale, analgezice, creme, unguente – până la pudră pentru copii. „Totul a fost la îndemână mulțumită oamenilor”, spune Alexei.
Odată cu debutul luptei – când au început să sosească răniții – nu mai era loc suficient în ambulanța unității.
Astașov a dus niște provizii la spitalul de campanie, iar o parte a fost distribuită locuitorilor, în Izium, atunci când s-a oprit la piața de lângă „albăstruia” Catedrală Sfânta Înălțare, de pe strada Moskovskaia.
„Cumpăram țigări și lapte, și oamenii au văzut că suntem într-o ambulanță, deși crucea noastră roșie era acoperită. O femeie cu un copil în brațe a venit și m-a întrebat dacă am ibuprofen pentru febra copilului ei.
De îndată ce i-am dat medicamentele, în jurul mașinii s-a adunat o mulțime”, spune Alexei.
Localnicii au cerut medicamente pentru tensiune arterială și pentru inimă, metamizol și aspirină – în 10 minute, echipajul a înmânat două cutii pline cu provizii.
Alexei a intrat în biserică și a aprins o lumânare, dar a plecat repede, deoarece orașul era bombardat. Spitalul de campanie, staționat în Liceul II din Izium, a fost, de asemenea, lovit în mod repetat. Ambulanța militară a lui Astașov a adus morții acolo, deoarece era singurul loc dotat cu frigidere pentru depozitarea cadavrelor.
Cealaltă „aripă” a liceului găzduia biroul comandantului împreună cu FSB. Potrivit presei ucrainene, clădirea adăpostește și o închisoare, iar ulterior a fost distrusă de o lovitură cu rachete ucrainene.
Alexei crede că, în special, crucile roșii de pe vehiculele rusești, tărgile îngrămădite și pătate de sânge și lipsa camuflării ar fi putut fi ca o cârpă roșie pentru inamic. Spitalul celui de-al 321-lea Grup Medical Special, de asemenea staționat în Izum, a fost bombardat în mod repetat. Echipajul lui Astașv s-a aflat în mod repetat sub foc, în apropierea ambelor avanposturi medicale.
În martie, expunerea a dus la acoperirea crucilor roșii de pe ambulanțele rusești, iar medicilor li s-a ordonat să „păstreze un profil ascuns”. La sosirea în zona de luptă, Alexei și-a smuls crucea roșie de pe mânecă, dar întotdeauna a purtat cu mândrie un galon cu emblema Brigăzii 64 – din principiu. Până atunci, fusese deja menționată printre unitățile ruse care ar fi putut fi implicate în crimele de război de la Bucea.
Confuzie
„Eram interesat de Bucea și i-am întrebat pe colegii soldați unde au fost și ce făceau în jurul Kievului”, spune Alexei.
Astașov susține că nimeni nu a recunoscut că fusese în Bucea – doar în Andriivka, Makarivka și Borodianka.
Rapoartele despre jafurile și masacrele asupra civililor din suburbia Bucea, din Kiev, au apărut în presa globală la începutul lunii aprilie. BBC, Reuters, Al-Jazeera, AP și alte instituții media au publicat povești cu imagini cu cei uciși între 5 și 31 martie, când trupele ruse se aflau acolo. Cadavre au fost găsite pe străzi, în curți și subsoluri.
Localnicii din Andriivka au declarat presei ucrainene că au găsit selfie-uri și fotografii făcute de un militar rus, într-un smartphone „rechiziționat” de la ei. Acel militar s-a dovedit mai târziu a fi caporalul Brigăzii 64, Daniil Frolkin.
„Am auzit povestea de la el personal, dar nu am crezut – nu știi niciodată ce fel de povești spun băieții”, confirmă Astașov.
„Și ce a spus?”, l-am întrebat. „A spus că a împușcat un bărbat pentru fotografiile de pe smartphone-ul său, la ordinul [comandantului de brigadă] Omurbekov”.
Astașov avea să afle mai târziu că unii dintre militarii brigăzii se aflaseră, la urma urmelor, în Bucea. Câteva luni mai târziu, Frolkin însuși le-a spus jurnaliștilor că a ucis un civil.
Pe 18 aprilie, Putin a redenumit cea de-a 64-a Brigădă Separată de Puști Motorizate, dându-i prefixul onorific „Gărzi” – o insignă de distincție folosită pe scară largă în Rusia Imperială și URSS.
În timpul unei ofensive asupra Velika Kamîevaha, din regiunea Harkov, unitatea lui Astașov a confiscat o stație medicală de teren ucraineană. Printre hârtiile pe care le-a găsit se numărau liste cu personalul ucrainean — Alexei a aruncat o privire din curiozitate, realizând că aproape jumătate dintre soldații ucraineni aveau nume de familie rusești, iar simultan amintindu-și câți dintre camarazii săi de arme aveau nume ucrainene.
„Mă uitam la liste cu nume de familie rusești când eram la Harkov, nu la Luhansk sau Donețk. Eram în drum spre „operațiunea specială”, deoarece voiam să eliberez DPR și LPR. Confuzia a început să se instaleze. Mi-am dat seama de ambițiile mele imperiale și că, în esență, iau parte la un război civil”, a spus Astașov.
Apoi, a recunoscut el, a avut o „cădere psihică”.
Marfă 200, 300 și 500
„Îmi pare rău pentru toată lumea, dar e a doua oară când o persoană atât de înalt calificată moare. Pentru numele lui Hristos, nu poți trata oamenii ca și cum ar fi lipsiți de importanță!”, continuă Alexei să se întristeze cu privire la colegul doctor, absolvent al Academiei de Medicină din Moscova, Mihail Kuzin.
Kuzin a lucrat drept chirurg într-un spital de campanie din Rusia, dar a fost adesea implicat în evacuarea răniților din prima linie, din cauza lipsei de medici. La 3 iunie, el și alți doi medici militari au evacuat răniții cu un MT-LB („vehicul de remorcare blindat, ușor multifuncțional”).
„Este o cutie de tablă cu o armură de 3 mm – o ladă frigorifică este mai sigură”, descrie Astașov, furios. Mașina a intrat în foc și a lovit o mină în timp ce încerca să scape. Echipajul și cei doi răniți au pierit.
Mihail a fost decorat postum cu Ordinul Curajului. O fotografie a medicului militar a fost pusă pe un stand imens în orașul natal al brigăzii, Kniaze-Volkonskoe. „Să onorăm memoria celor căzuți”, se arată în titlu, cu fotografiile a 44 de militari ai Brigăzii 64 – toți beneficiari ai Ordinului pentru Curaj, care au murit în Ucraina și în Donbas. O fotografie a lui Mihail Kuzin atârnă în rândul de jos din stânga.
Alexei a postat o fotografie cu standul pe pagina sa de socializare de pe VKontakte (de atunci a fost dată jos, dar fotografia a fost repostată pe forumurile online din Ucraina – n.ed.).
„Lupta irecuperabilă, pierderile medicale și psihologice efectiv au înjumătățit numărul de angajați ai brigadei”, a spus Oleksii, referindu-se la puterea brigăzii de la momentul 24 februariem, când a început invaziei.
Pierderile „medicale” sunt cele suferite din cauza bolii, în timp ce cele „psihice” se referă la „refuznicii” care s-au opus participării la „operațiunea specială”. Acestea din urmă sunt marcate cu numărul 500 – așa-numitele „cinci sute”. Alexei nu are nicio idee despre câți „cinci sute” sunt în brigadă – probabil câteva zeci. Astașov spune că refuzurile sunt transmise și de militarii obișnuiți și ofițerii dislocați înapoi în baza unității, din Habarovsk.
Potrivit lui Alexei, brigada a suferit cele mai mari pierderi – atât morți, cât și răniți – în regiunea Kiev, în luptele pentru Zavodî și Velika Komîșuvaha, în regiunea Harkov, Bohorodîcine, în regiunea Donețk, și Pădurea „Sherwood” – zona densă de verdeață dintre Izium și Sviatohirsk, poreclită astfel după legendara casă a lui Robin Hood.
„În aprilie, după atacul asupra Zavodi și Velika Komîșuvaha, brigada a trebuit să se retragă. Încă avea pierderi în urma atacului de la Kiev. [Comandantul de brigadă] Omurbekov a raportat că brigada era la capacitate maximă, că era pregătită să îndeplinească orice sarcină și că nu există refuznici”, își amintește Astașov.
Comandamentul a apreciat disponibilitatea de a îndeplini ordinele cu orice preț: Omurbekov a fost numit „Erou al Rusiei” și promovat la gradul de colonel, în timp ce brigada a devenit una de „Gărzi”. Nici altor comandanți de rang inferior nu le păsau de pierderi.
Comandantul Batalionului 3 a trimis odată un pluton medical în ofensivă — acesta a fost scos din acțiune în întregime. „Maiorul G. a spus: Voi, medicii, sunteți la fel ca infanteria, mergeți și atacați! Întregul pluton a fost rănit”, spune Aleksei. Comandantul însuși a fost rănit în acea bătălie și a primit ulterior Ordinul pentru Curaj. În conversațiile lor, soldații îl criticau pe maior pentru comportamentul său neprofesionist.
Brigada a fost bătută în continuare în ofensiva din jurul Slaviansk, la sud de Izium, dar nu a existat nicio reaprovizionare cu personal sau echipament. În iunie, comandantul unității Azatbek Omurbekov, a fost el însuși rănit grav.
După acele bătălii, brigada i-a avut primii „cinci sute” – un număr care a crescut și mai mult după atacul asupra lui Bohorodîcine și luptele aprige din Pădurea „Sherwood”.
„Nu a existat o interacțiune normală între unitățile de pușcă motorizată și artilerie. Posturile de radio erau un rahat, nu erau suficiente quadcoptere și drone”, răspunde Alexei cu privire la motivele pierderilor și calculelor greșite. Astașov afirmă, disprețuitor, că „nu a studiat la Statul Major [Academie]” – chiar și așa, evaluarea sa se bazează pe experiență.
Reflectând, el numește un alt motiv adlat în spatele eșecurilor armatei ruse: tratarea oamenilor ca pe vite.
Insulte și ranchiune
„Când m-am dus la Habarovsk, la baza unității noastre, medicul nostru șef m-a făcut să promit că mă voi întoarce pe front. Apoi am aflat că el însuși semnase o renunțare la refuz!”, deplânge Alexei.
Având în vedere frustrările sale legate de comandă, Alexei vorbește cu reverență de Ofițerul Medical Șef (CMO): „un absolvent de academie medicală” și „un profesionist dedicat serviciului său”. CMO recruta în mod constant – căutând medici sau alte persoane care puteau oferi primul ajutor soldaților. Cu alte cuvinte, el făcea treaba ofițerilor care nu puteau asigura cu personal unitatea. Lipsa de medici era atât de gravă, încât CMO ar fi putut ajunge ca paramedic în unitatea de evacuare a lui Astașov – stând în „cutia de tablă”, MT-LB, extrem de vulnerabil.
În Pădurea „Sherwood”, CMO și ceilalți ofițeri au primit medalia Suvorov (acordată trupelor terestre, pentru curaj în luptă – n.ed.), dar după ce au refuzat să mai ia parte la război, medalia le-a fost luată. „Se pare că medaliile au fost înmânate fără ordin pe hârtie, iar medaliile pot fi luate doar printr-o hotărâre judecătorească”, își asumă Alexei.
Toți medicii unității au primit medalia „Pentru salvarea vieții”. Numai echipajul lui Astașov a transportat 174 de soldați răniți de pe câmpul de luptă în trei luni de luptă, toți au supraviețuit. Hârtiile lor au fost însă pierdute – fie de brigadă, fie de Armata 35-a, fie de Districtul Militar de Est.
Conform observațiilor lui Alexei, refuzurile de a participa la „operațiunea specială” sunt provocate cel mai adesea nu de o stare de spirit abătută sau de teama pentru propria viață, ci de comandamentul care își tratează soldații ca pe niște vite.
„Băieților li s-a spus că merg la un exercițiu de antrenament, dar s-a dovedit că au fost ademeniți într-o operațiune specială fără să le ceară cineva acordul. Au făcut exerciții de antrenament din ianuarie, sunt obosiți, li se promite constant rotație. Dintr-un motiv anume, Garda Națională funcționează prin rotație, dar noi nu”, deplânge el. „Li s-a spus că toți răniții – chiar și cei răniți ușor, de exemplu cei care au fost suferit șocuri de la obuze, au dreptul la despăgubiri. Oamenii au refuzat să fie internați în spital și au continuat să lupte, iar noi, medicii, scriam rapoarte că soldatul a primit ajutor medical, pentru ca ulterior să poată solicita despăgubiri. Dar nu au primit nicio despăgubire – mulți dintre ei au avut două sau trei contuzii și răni de la bombe!”
În opinia sa, camarazii lui de arme scriu refuzuri pentru că s-au săturat de promisiuni false și minciuni. Astașov are și o ranchiună proprie. Când departamentul de personal din Kniaze-Volkonskoe a refuzat să-i acorde gradul de locotenent și postul de șef de echipă, el a depus o plângere împotriva comandantului unității. Cu zece minute înainte de a pleca pentru a doua misiune, i s-a eliberat un act militar de identitate, ca „instructor medical”. În ciuda multiplelor asigurări, lui Astașov nu i s-a dat un post de comandă, dar i s-a promis că va fi trimis într-un loc mai liniștit, dar nu mai puțin „dezgustător” – la „Centrul 522 pentru primirea, procesarea și expedierea victimelor”, din Rostov-pe-Don.
Drumul spre casă
La sfârșitul lunii iulie, Alexei a părăsit Habarovsk pentru a doua sa misiune. Pe drum, a aflat că nu i s-a dat ordin să călătorească la Rostov-pe-Don și că zbura la destinația sa finală, în Herson, împreună cu întăririle.
La bord, Alexei a observat întăririle — „semi-recruți” născuți în 2002 și 2003. El a recunoscut că durerea și moartea acestor tineri a fost cel mai greu de văzut: „Mulți dintre ei au fost salvați, dar nu voi uita niciodată ochii de pisică ai băieților care nu mai erau.”
„Ochii de pisică” era o expresie pe care Alexei, veterinar, o preluase de la alți medici militari, în timpul misiunii sale. Termenul se referă la un fenomen post-mortem, în care pupila nu mai răspunde la lumină.
„Te uiți în ochii unei persoane, direct în sufletul ei, sau ea se uită la tine, în sufletul tău, și ei mor în fața ta, lăsându-și spiritul – acesta este cel mai greu lucru de urmărit. Mi-am dat seama că ori mor, ori înnebunesc dacă aș închide din nou ochii băieților așa”, explică Alexei.
În Crimeea, el s-a întors și a zburat înapoi la Habarovsk. Două zile mai târziu, a ajuns la unitatea sa și a depus un raport prin care refuza să participe la „operațiunea militară specială”. Astașov este în prezent eliberat din armată.
La începutul lunii august, Alexei s-a întors la muncă, la un centru veterinar din satul Cegdomîn – la aproape o mie de kilometri de Kniaze-Volkonskoe. Săptămâna trecută, a primit un telefon de la unitatea sa și i s-a cerut să vină sâmbătă, 20 august, ca și cum și-ar semna actele de eliberare. Când a sosit, Alexei a fost reținut pentru o „convorbire” de către FSB și poliția militară, i s-a confiscat telefonul și a fost obligat să scrie o declarație explicativă despre postarea sa legată de memorialul cu imaginile morților.
Standul în sine a dispărut, iar fotografia lui Daniil Frolkin este acum atârnată pe ușa de comandamentului, avertizând că acestaera acum subiectul unui dosar penal. >>
