Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că în acest moment avem 1.502 companii de stat în România, iar dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi, istorice, care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei. Oana Gheorghiu a mai anunţat că şi-au propus să facă un registru unic al companiilor de stat şi că vor începe cu 10 companii, 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi, notează News.ro.
”Astăzi e o zi importantă pentru mine, este o zi în care am avut posibilitatea să întâlnesc miniştrii şi Comitetul national pentru reforma companiilor de stat, Comitet care există de ceva vreme, dar care a fost reactivat. În cadrul acestui comitet, am prezentat arhitectura reformei companiilor de stat, aşa cum o vedem noi. Cred că este cea mai amplă acţiune de acest tip, din ultimii ani şi are ca obiective două direcţii prioritare, în primul rând eliminarea conducerilor interimare de la toate companiile de stat, fiind un jalon în PNRR, cu termen 31 martie 2026, iar a doua direcţie prioritară este începerea reformei în cadrul companiilor de stat, avem Jalon, din nou, la 31 august 2026, privind restructurarea a cel puţin trei companii” a anunţat vicepremierul Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă.
Ea a precizat că în cadrul Comitetului s-a discutat despre ”o hartă sectorială, pentru prima oară în România, care devine un instrument strategic pentru statul român şi care fixează pentru prima oară ambiţia statului român, în ceea ce priveşte prezenţa în diferite sectoare de activitate”.
”Este un instrument care ajută Comitetul şi Guvernul şi ministerele să ia decizii privind modul în care companiile vor fi analizate şi vor fi restructurate în viitor”, a explicat Gheorghiu.
Vicepremierul a arătat că, ”dincolo de Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare, trebuie să punem bazele unei reforme reale a companiilor de stat şi să nu ne oprim doar la aceste jaloane”.
”Este o nevoie pe care societatea o resimte, este o nevoie pe care România o are, aceea de a face curăţenie, de a face ordine şi de a eficientiza aceste companii, astfel încât ele să fie cu adevărat în serviciul cetăţeanului, în serviciul public şi să nu producă pierderi”, a subliniat Oana Gheorghiu. Vicepremierul a anunţat că, în acest moment, avem ca şi companii de stat un număr de 1.502. ”Este un număr foarte mare, 230 dintre acestea sunt companii centrale, 1.272 sunt la nivel local, sub autorităţile locale. Dintre cele de la nivel central, 83 de companii concentrează cele mai mari pierderi şi vorbim de pierderi istorice care se ridică la aproximativ 14 miliarde de lei”, a spus ea.
”De la aceste realităţi pornim”, a adăugat ea. Gheorghiu a menţionat că ceea ce aduce nou arhitetura pe care a prezentat-o astăzi este că operaţionalizează acest Comitet Naţional pentru Reformă, transformă unitatea de guvernanţă de la nivelul Secretariatului General într-o unitate tehnică de implementare cu un rol extraordinar de mare în a aduna toate datele şi a prezenta Comitetului indicatorii, pe baza cărora se iau deciziile.
De asemenea, a spus Oana Gheorghiu, readuce încă o dată în atenţie AMEPIP, care devine un pilon important în guvernanţa companiilor de stat şi are la masă Ministerul Finanţelor, acela care face evaluarea riscului fiscal şi dă verdictul privind impactul bugetar.
”Ne-am propus să facem un registru unic al companiilor de stat. Acesta este un instrument care vine în completarea tabloului de bord de la AMEPIP. Nu îl înlocuieşte, ci îl completează. Acest registru are cumva rolul de a da statului român o imagine clară a ceea ce deţine în orice clipă, va fi completat cu datele financiare lunare pe care companiile sunt obligate să le depună la Ministerul de Finanţe”, a explicat aceasta.
Potrivit Oanei Gheorghiu, ”reforma nu este un exerciţiu tehnic, ci e un proces real, etapizat, pe care îl pornesc acum”. ”Ne-am propus să începem cu 10 companii. E ca un proiect pilot, în care vom testa acest flux de lucru. Aceste 10 companii urmează să fie selectate, încă nu au fost selectate, în urma unui proces de consultare cu cele două ministere, Transporturi şi Energie. Urmează în cursul acestei săptămâni să definitivăm această listă. Ceea ce ştiu este că vom avea 4 companii de la nivelul energiei şi 6 din transporturi”, a menţionat Oana Gheorghiu.
Oana Gheorghiu: Procesul de selecţie de la AMEPIP este în faza finală/ 48 de companii, care nu sunt doar din Energie, vor avea conducerile definitive până pe 31 martie 2026
Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că procesul de selecţie de la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este în faza finală şi în curând acolo urmează să fie numită o conducere statutară. Ea a menţionat că 48 de companii care au conduceri interimare vor începe procesul de selecţie, astfel încât până la 31 martie să aibă conduceri definitive.
Oana Gheorghiu: Aşa cum am anunţat, nu mă aflu în niciun fel de incompatibilitate. Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că aşa cum a anunţat, nu se află în niciun fel de incompatibilitate iar Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă.
”Sunt la Guvernul României şi aş vrea să discutăm strict despre problemele de care mă ocup aici. Alte problemele putem discuta într-un alt cadru”, a declarat Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă, despre incompatibilitatea cu funcţia deţinută în cadrul Asociaţiei Dăruieşte Viaţa.
”Aşa cum am anunţat, nu mă aflu în niciun fel de incompatibilitate. Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă, şi este un lucru pe care o să-l putem discuta în afara cadrului guvernamental”, a menţionat aceasta.
Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, a declarat joi că propunerea este aceea ca Oana Gheorghiu să devină preşedinte onorific, deci să rămână un membru în asociaţia Dăruieşte Viaţa, dar fără drept de vot în Adunarea generală, pentru că asta ar rezolva această problemă de incompatibilitate între cele două roluri de membru în Guvernul României versus membru cu drept de vot într-o organizaţie non-guvernamentală.
”Nu există nicio incompatibilitate legală. Despre orice altă formă de incompatibilitate, este alegerea domnului Vicepremier unde şi când o clarifică. Alegerea este să nu amestecăm lucrurile. Incompatibilitatea legală nu există”, a spus şi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
Gheorghiu: Nu am vorbit niciodată despre salariile magistraţilor, m-am referit la faptul că ies la pensie la 48-50 de ani / Remarcile, nişte metafore, pare că au supărat nişte oameni şi îmi pare rău dacă s-au simţit lezaţi
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că nu a vorbit niciodată despre salariile magistraţilor ci s-a referit la faptul că ies la pensie la 48-50 de ani, ea arătând că remarcile sale au fost nişte metafore, dar ”pare că au supărat nişte oameni şi îi pare rău dacă s-au simţit lezaţi”.
”Eu nu am vorbit niciodată despre salariile magistraţilor. Întrebarea a fost despre pensiile magistraţilor şi m-am referit la faptul că magistraţii ies la pensie la 48-50 de ani. Ăsta a fost subiectul discuţiei”, a spus vicepremierul Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă. Ea a precizat că remarcile sale au fost ”nişte metafoere”.
”În ceea ce priveşte remarcile mele, au fost nişte metafore care pare că au supărat nişte oameni şi îmi pare rău dacă s-au simţit lezaţi. Discuţiile nu le-am purtat niciodată despre salarii şi nu ştiu dacă sunt salariile mari. Probabil că nu sunt suficient de mari. Dar discuţia era strict legată de vârsta de pensionare şi de pensiile magistraţilor, despre care întreaga societate ştie că sunt cu totul diferite de restul populaţiei, ceea ce nu pare a fi tocmai în regulă”, a declarat vicepremierul Oana Gheorghiu.
Ea a precizat că şi-a exprimat o opinie legată de vârsta de pensionare în primul rând.
Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au anunţat, recent că au depus plângere pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gheorghiu cu privire la pensiile magistraţilor.
”Consiliul Superior al Magistraturii condamnă ferm declaraţiile vicepremierului Oana Gheorghiu formulate în cadrul unui interviu televizat, prin care independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor au fost încălcate într-un mod iresponsabil şi populist. Afirmaţiile formulate deliberat într-o notă caracterizată de vector emoţional, cu referire la fonduri alocate pentru minori afectaţi de patologii grave, şi comparaţia între situaţia acestora şi garanţiile financiare de independenţă a justiţiei nu pot fi simple opinii personale atunci când provin de la un reprezentant al puterii executive”, a transmis, luni, CSM, într-un comunicat de presă.
Comentariile au venit după ce Oana Gheorghiu a declarat că înţelege dificultatea pe care magistraţii o au în a renunţa la veniturile mari de care beneficiază, dar le-a transmis acestora că până acum ”au fost prinşi într-un Caritas care nu putea să dureze la nesfârşit”, iar oamenii raţionali trebuie să înţeleagă această realitate. ”Dacă banii ăia trebuie să se ducă la ei pentru că îşi dau sentinţe îi iau de undeva şi îi pot lua de la gura unui copil care se culcă flămând, de la bugetul unui spital care nu are medicamente, banii ăia nu se tipăresc şi vin din aer, vin de undeva. Şi poate că asta nu înţeleg oamenii: că atunci când primeşti privilegii, ca tu să ai privilegii cineva e lăsat în urmă. Poate că ar trebui să ne întoarcem un pic la conştiinţa asta de cetăţeni, să o avem şi să vorbim deschis: orice privilegiu îl are cineva, înseamnă în partea cealaltă o gaură. Să se gândească ce gaură ar fi pentru ei acceptabilă ca să continue să-şi ia aceşti bani. În termenii ăştia aş discuta deschis cu magistraţii, eu nu am acest rol, e pur o părere personală”, a adăugat Oana Gheorghiu.
Oana Gheorghiu: Vor fi cu siguranţă companii care urmează să intre într-un proces de pregătire pentru listare, dar procesul acesta durează / Nu trebuie să ne aşteptăm că o reformă se întâmplă peste noapte
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, că vor fi cu siguranţă companii care urmează să intre într-un proces de pregătire pentru listare, dar procesul acesta durează, ea arătând că nu trebuie să ne aşteptăm că o reformă se întâmplă peste noapte, dar este un proces pe care însă îl doresc bine fixat, astfel încât să ştie sigur că va continua, indiferent de schimbările care apar la nivel guvernamental.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a fost întrebată luni, într-o conferinţă de presă ce companii de stat vor fi listate la Bursă şi când se va întâmpla acest lucru.
”Aşa cum vă spuneam, am stabilit acest flux pe care începem să lucrăm. Începem cu un pachet de 10 companii pe care le analizăm. După această analiză, care presupune indicatori financiari şi indicatori sectoriali, ne uităm la ce înseamnă sectorul respectiv, care sunt priorităţile strategice. Pentru fiecare companie în parte va exista o decizie, o recomandare pe care o face Comitetul de Reformă şi o supune aprobării Guvernului, urmând ca ministerele să implementeze această decizie. Vor fi cu siguranţă companii care urmează să intre într-un proces de pregătire pentru listare, dar procesul acesta, de obicei, durează”, a afirmat vicepremierul.
Întrebată când se va încheia această reformă a companiilor de stat, Gheorghiu a spus: ”Vom începe cu acest pilot de 10 companii şi vom continua, nu ne vom opri. Este primul lot de companii pe care îl analizăm. Testăm în aceste companii fluxul propus de lucru şi după care începem cu următorul lot. Va fi un proces continu. Probabil că vom începe mai intens după prima etapă în care vedem cum merge fluxul şi care este modul de lucru”.
Ea a menţionat că urmează să se uite şi către companiile locale care, de fapt, sunt cele mai multe.
”Pierderile cele mai mari vin din companiile la nivel central şi acestea sunt prioritare. La nivel local, problemele sunt mai multe pentru că avem 1272 de companii, dar este cu tot o altă abordare. Acolo trebuie să implicăm Ministerul Dezvoltării şi autorităţile locale, împreună cu care vom lucrăm”, a menţionat Oana Gheorghiu.
Ea a arătat că ”nu trebuie să ne aşteptăm că o reformă se întâmplă peste noapte, că a venit acum o echipă care va rezolva toate problemele care n-au putut fi rezolvate în ultimii ani”.
”Este un proces de durată, este un proces pe care însă ni-l dorim bine fixat, astfel încât să ştim sigur că va continua, indiferent de schimbările care apar la nivel guvernamental. Asta ne dorim. O strategie clară pentru România. Harta sectorială vine şi face acest lucru, stabileşte priorităţile statului român în următorii 10 ani cu posibilitatea de a actualiza în funcţie de context unde vrea statul român să fie implicat, în ce sectoare, unde simte nevoia că zona strategică îşi trebuie să fie prezent şi să ocupe un loc mai mare şi unde crede că trebuie să se retragă. Iar această hartă sectorială este noutatea din acest program. Este o hartă sectorială care va fi discutată împreună cu toţi miniştrii şi cu toţi factorii implicaţi şi sperăm că o vom avea clară şi cât mai curând, în următoarea lună, astfel încât să fie un instrument extrem de solid pentru analiza companiilor. Nu putem să ne uităm doar de la nişte indicatori şi să stabilim că o companie moare sau trăieşte doar după nişte indicatori financiari. Trebuie să avem în vedere ambiţia statului român în anumite domenii şi acum ne uităm la, de exemplu, contextual, la domeniul apărare, unde statul român trebuie să-şi dezvolte capabilităţile şi, din această perspectivă ne uităm şi la investiţii şi la modul în care gândim companiile”, a explicat Gheorghiu.
Gheorghiu, despre reforma companiilor: Evident că va fi nevoie de ajustări, vor fi companii unde probabil că numărul de locuri de muncă se va reduce, dar nu va fi ceva consistent / Dacă va fi cazul, statul va trebui să ia nişte măsuri compensatorii
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, despre reforma companiilor de stat, că este evident că va fi nevoie de ajustări şi vor fi companii unde probabil că numărul de locuri de muncă se va reduce, dar nu va fi ceva consistent iar dacă va fi cazul, statul va trebui să ia nişte măsuri compensatorii.
Vicepremierul Oana Gheorghiu a fost întrebată câţi români ar putea să-şi piardă locurile de muncă în urma reformei companiilor de stat. ”Această reformă nu îşi propune, nu are ca obiectiv concedieri. Nu ăsta este obiectivul reformei. Încercăm să facem eficient statul român şi companiile de stat, ceea ce aduce beneficii tuturor cetăţenilor României, pentru că banii ăştia care se pierd în companiile de stat se pierd din bugetul nostru comun. Evident că va fi nevoie de ajustări, evident că vor fi companii unde probabil că numărul de locuri de muncă se va reduce, dar asta nu va fi ceva consistent, intuiesc, iar dacă va fi cazul, statul român va trebui să ia nişte măsuri compensatorii. Este prematur, însă, să discutăm despre asta”, a spus vicepremierul Oana Gheorghiu. Ea a precizat că, ”dacă va fi cazul să închidă anumite companii, va trebui să se gândească la acei oameni care sunt acolo”.
Gheorghiu: Arhitectura pe care am propus-o scoate complet din ecuaţie influenţa politică / Mi-e foarte greu să cred că cineva va veni şi va spune: nu vă atingeţi de oamenii mei / Nu am întâmpinat niciun obstacol, de la niciun partid
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat, luni, despre reforma companiilor de stat, că arhitectura pe care au propus-o scoate complet din ecuaţie influenţa politică, ea menţionând că îi este foarte greu să creadă că cineva va veni şi va spune: nu vă atingeţi de oamenii mei şi adăugând că nu a întâmpinat niciun obstacol, de la niciun partid. red că toată lumea înţelege importanţa acestui moment. Ne aflăm într-un moment extrem de important, în care riscăm să pierdem bani. Cred că nimeni nu vrea să-şi asume asta, a mai spus Oana Gheorghiu.
Despre influenţa politică în reformarea acestor companii, Oana Gheorghiu a menţionat că ”arhitectura pe care a propus-o scoate complet din ecuaţie influenţa politică, prin felul în care este gândită această strategie de reformă”.
”Ne uităm la indicatori, ne uităm la interesul şi la ambiţia statului român pe anumite sectoare. Avem o lege 109 care stabileşte clar modul în care sunt selectate conducerile acestor companii, consiliile de administraţie şi consiliile de supraveghere. Cred că avem nişte instrumente destul de solide pentru a scoate, a elimina aceste influenţe din zona companiilor de stat. (..) Sunt sigură că dacă respectăm legislaţia întocmai, aşa cum este ea gândită acum, validată de OCDE şi validată de Comisia Europeană, ar trebui să nu mai avem astfel de probleme”, a mai spus Gheorghiu.
Ea a mai declarat că ”evident că peste tot în lume există întotdeauna un risc de influenţă, dar pentru prima oară avem şi o strategie sănătoasă, avem şi o legislaţie sănătoasă şi avem Comisia Europeană şi avem OCDE care ne-au validat aceste strategii şi ele şi-au dovedit eficienţa şi în alte ţări”.
”Sunt convinsă că îşi vor dovedi eficienţa şi la noi. (..) E foarte greu să-mi imaginez un astfel de proces în care cineva spune: nu te atingi. În primul rând, în cadrul Comitetului se stabileşte, se pune diagnosticul acestei companii pe baza acestor indicatori tehnici şi soluţia sau tratamentul, ce trebuie să facem cu acea companie. După care intră în procesul legal de selecţie gestionat de AMEPIP, tot ce ţine de guvernanţă gestionează AMEPIP, care, iată, va avea o conducere selecţionată într-un proces transparent şi corect. Mi-e foarte greu să cred că cineva va veni şi va spune nu vă atingeţi de oamenii mei. Trebuie să spun că până în acest moment nu am întâmpinat niciun obstacol în interiorul guvernului, de la niciun partid. Din contra, am primit susţinere şi de la Secretariatul General şi de la ceilalţi vicepriminiştri, indiferent de partidele din care vin. Cred că toată lumea înţelege importanţa acestui moment. Ne aflăm într-un moment extrem de important, în care riscăm să pierdem bani. Cred că nimeni nu vrea să-şi asume asta”, a arătat oana Gheorghiu.













