VIDEO | Boris Johnson anunţă măsuri împotriva propagării variantei Omicron

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat sâmbătă măsuri împotriva propagării noii variante Omicron a coronavirusului, după ce ministrul sănătăţii, Sajid Javid, a informat în cursul zilei că două cazuri de infectare au fost depistate în Marea Britanie, transmite Reuters.

Din cauza noii variante, ‘trebuie să mergem şi mai departe şi să instituim un nou regim de testare’, a declarat Johnson într-o conferinţă de presă, notează Agerpres.

”Vom solicita oricui intră în Regatul Unit să facă un test PCR până la finalul celei de-a doua zile de la sosire şi să se autoizoleze până la primirea unui rezultat negativ’, a anunţat el.
 

 

Până acum, era solicitat doar un test antigen în interval de două zile de la sosire şi nu era necesară izolarea.

Prim-ministrul a precizat că oricine a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv şi suspectată de infectare cu varianta Omicron va trebui să se autoizoleze timp de 10 zile.

Pentru a ‘întări ne protecţia împotriva acestei variante’, Boris Johnson a anunţat revenirea la masca obligatorie în magazine şi că va fi ‘intensificată’ campania de supra-rapel, chiar dacă ‘nu ştim deocamdată care va fi eficacitatea vaccinului contra variantei Omicron’.

Autorităţile sanitare vor reduce perioada necesară între a doua şi a treia doză de vaccin, spre a extinde cât mai mult posibil grupurile eligibile, a indicat el.

Măsurile, care vor fi revizuite la fiecare şase săptămâni, ‘sunt temporare şi prudente’, a explicat Boris Johnson, vorbind despre ‘un mijloc de acţiune responsabilă pentru încetinirea răspândirii virusului’.

Aceste modificări survin după ce autorităţile britanice au confirmat sâmbătă că au identificat în ţară ‘două cazuri de COVID-19 cu mutaţii compatibile cu B.1.1.529’, varianta denumită Omicron de OMS.

‘Cele două cazuri sunt legate între ele şi de o călătorie în Africa australă’, a precizat un comunicat al Ministerului Sănătăţii în cursul zilei. Unul din cazuri a fost depistat la Nottingham (centrul Angliei), iar celălalt la Chelmsford (est de Londra), au indicat autorităţile sanitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here