VIDEO | Casa Regală: Regele Charles III este un prieten al României și are o profundă înțelegere a continentului european

Sursa: Facebook

Regele Charles al III-lea este un prieten al României şi are o profundă înţelegere a continentului european, în întregimea lui, afirmă Custodele Coroanei române, Margareta, într-un mesaj transmis, sâmbătă, cu prilejul încoronării suveranului britanic, potrivit Agerpres.

„Încoronarea de astăzi, la Londra, leagă trecutul de prezent printr-o tradiţie istorică de o mie de ani. O tradiţie care a continuat trecând prin războaie, cataclisme, revoluţii şi fundamentale schimbări ale lumii. Majestatea Sa Regele Charles este încoronat după aproape şase decenii de slujire devotată a Regatului Unit şi a Commomwealth. Întreaga mea viaţă am fost martora devotamentului său faţă de Coroană şi Naţiune”, spune Custodele Coroanei în mesajul amintit.

Aceasta, împreună cu Principele Consort Radu, urează suveranului britanic şi Reginei Consort, „o domnie binecuvântată, pentru un viitor mai bun al ţării lor şi al lumii întregi”.

Ambasadorul Marii Britanii, despre aspectele-cheie ale încoronării Regelui Charles și relației cu România

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here