Președintele american Donald Trump a profitat marți de tradiția de Ziua Recunoștinței de a grația curcani pentru a-și ataca adversarii politici democrați, relatează AFP, citată de Agerpres.
În loc să-și țină discursul obișnuit, vesel și apolitic, liderul de la Casa Albă a lansat critici virulente la adresa autorităților locale din Chicago, susținând că orașul este afectat de o criminalitate ‘scăpată de sub control’.
El l-a numit de două ori pe John B. Pritzker, guvernatorul statului Illinois, statul din regiunea Marilor Lacuri unde se află Chicago, un ‘grăsan dezgustător’.
Trump a afirmat și că primarul orașului, Brandon Johnson, are un ‘IQ scăzut’.
Președintele a început prin a spune că ar fi vrut să boteze cele două păsări alese pentru a beneficia de grațierea sa după două personalități ale Partidului Democrat, fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, și actualul lider democrat din Senat, Chuck Schumer.
‘Curcanii grațiați astăzi se numesc Gobble și Waddle’, a anunțat Donald Trump la începutul discursului său.
‘Aveam de gând să le pun numele Chuck și Nancy, dar mi-am dat seama că nu i-aș putea grația niciodată’, a adăugat el.
Republicanul în vârstă de 79 de ani l-a atacat și pe predecesorul său, Joe Biden, căruia i-a spus ‘Joe Somnorosul’.
‘A folosit o mașină de semnături pentru a grația curcanii anul trecut’, a susținut el, susținând că grațierile au fost, prin urmare, ‘invalide’.
Donald Trump spune adesea că Joe Biden, afectat, potrivit lui, de senilitate, era incapabil să guverneze și de aceea anturajul său a recurs la utilizarea unei mașini pentru a-i imita semnătura.
VIDEO | Pomul de Crăciun din Dortmund, cu o înălțime de 45 de metri, și-a aprins luminițele













