VIDEO | „Hârjoană” în Marea Neagră: Un avion de luptă rusesc Su-24, la mică altitudine, în apropiere de USS Donald Cook

Un avion de luptă rusesc Su-24 a zburat la altitudine joasă în apropiere de distrugătorul USS Donald Cook duminică în Marea Neagră, unde marina americană a trimis trei nave pentru exerciţii, relatează Agerpres, care citează Stars and Stripers.

Un bombardier Su-24 a trecut razant pe lângă distrugătorul american, la o înălţimea foarte mică, în timp ce se afla în apele internaţionale, a indicat Flota a 6-a a SUA într-un comunicat.

US Navy a explicat că operează în Marea Neagră pentru a le da încredere aliaţilor din regiune şi „a asigura securitatea şi stabilitatea” în zonă.

USS Donald Cook operează alături de distrugătorul USS Porter şi nava de alimentare USNS Laramie.

Alimentarea pe mare este fundamentală pentru marină, iar a face aceasta în Marea Neagră reprezintă un „nou model operaţional în noul an”, a declarat comandantul de pe USS Donald Cook, Matt Curnen. „A lua combustibil pe mare este mijlocul cel mai concret pentru noi de a susţine operaţiuni independente”, a adăugat el.

Un avion P-8A al forţelor navale americane participă de asemenea la exerciţiile actuale împreună cu cele trei nave, iar prezenţa maritimă americană în Marea Neagră poate însemna o atenţie sporită din partea forţelor ruse, care urmăresc de fiecare dată mişcările navelor US Navy atunci când intră în apele Mării Negre.

Marina americană nu a contestat deocamdată public survolul de duminică al avionului Su-24 în imediata apropiere a distrugătorului său, dar a postat pe contul său de Twitter o înregistrare video care surprinde zborul avionului rusesc.

În august, manevrele unui bombardier american B-52 deasupra Mării Negre au fost pereclitate de două avioane de vânătoare ruseşti care au zburat într-o „manieră nesigură şi neprofesionistă”, apropiindu-se la o distanţă de numai 100 de picioare, a declarat atunci armata americană.

În lunile aprilie şi mai, SUA au acuzat Rusia de mai multe interceptări efectuate într-o „manieră nesigură” de avioane de vânătoare ruseşti care s-au apropiat până la 25 de picioare de un avion de recunoaştere Poseidon P-8A în estul Mediteranei.

Rusia a contestat de asemenea de mai mai multe ori operaţiunile SUA în apropierea graniţelor sale, conform publicaţiei citate.

Sosirea a trei nave americane în Marea Neagră ar putea semnala că forţele navale americane intenţionează să-şi consolideze prezenţa aici anul acesta, comentează publicaţia citată

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here