Prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a fost însoțită miercuri de un invitat surpriză la un eveniment organizat la Casa Albă: un robot umanoid capabil să meargă singur și să vorbească, informează AFP, citată de Agerpres.
În locul soțului său (președintele Donald Trump – n.red.), androidul ‘Figure 3’ a fost prezent alături de Melania Trump pe covorul roșu de la Washington.
Prioritatea Primei doamne în timpul celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump se concentrează pe inteligența artificială (AI) și domeniul digital, iar ea a găzduit miercuri un summit privind educația copiilor în domeniul tehnologiilor, la care a participat, printre alții, Brigitte Macron, soția președintelui francez. Au fost prezente, de asemenea, primele doamne din România și Ucraina.
‘Îi mulțumesc primei doamne Melania Trump pentru că m-a invitat la Casa Albă’, a declarat robotul, vopsit în gri și negru, mișcându-și mâinile în timp ce vorbea.
‘Nu este exagerat să spun că sunteți primul meu oaspete umanoid fabricat în Statele Unite care vine la Casa Albă’, a declarat Prima Doamnă a Statelor Unit, în vârstă de 55 de ani, citind dintr-un discurs pregătit în avans.
Melania Trump, care a lucrat în trecut ca manechin și fotomodel, a menționat apoi modul în care roboții umanoizi, ajutați de AI, vor fi folosiți în curând pentru a instrui copiii.
‘Imaginați-vă un educator umanoid numit Platon. Accesul la studiul clasicilor va fi de acum instantaneu’, a afirmat ea.
‘În mod previzibil, copiii noștri vor dezvolta o gândire critică profundă și capacități de raționament independent’, a adăugat mama celui mai mic fiu al președintelui Donald Trump, Barron, în vârstă de 20 de ani.
După ce a fost o personalitate discretă în timpul primului mandat al miliardarului republican, Prima Doamnă a Statelor Unite a început să joace un rol mai proeminent după ce soțul ei s-a întors la Casa Albă anul trecut.
Melania Trump a organizat, în special, mai multe evenimente axate pe AI și pe protecția copiilor pe internet.
Însă ea s-a implicat, de asemenea, în mai multe proiecte profitabile, precum documentarul ‘Melania’ – pentru care Amazon a plătit câteva zeci de milioane de dolari -, precum și un audibook al autobiografiei sale, a cărui lectură este realizată de o inteligență artificială.













