Sursa: Presidency

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că respingerea de către PSD a ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind majorarea alocaţiilor pentru copii cu 20% i se pare „un populism grosolan”, notează Agerpres.


Eu mi-aş dori mult mai mult pentru fiecare copil din România. Dar dorinţa singură nu rezolvă problemele financiare niciodată. Banii se pot împărţi numai atunci când îi ai. Ştie fiecare de acasă: câţi bani ai, atât poţi să împarţi. Ca să revenim la abordarea parlamentară, mie mi se pare această chestiune, sau ca să mă exprim mai clar, abordarea PSD-istă de a respinge pe bandă rulantă astfel de ordonanţe, mi se pare de un populist grosolan, ca să nu folosesc alt termen. Ei ştiu la fel de bine ca şi Guvernul că bani nu sunt. Suntem în criză economică, avem probleme generate de epidemie, ba de pandemie, fiindcă nu suntem singuri şi ne influenţează şi evoluţiile din alte ţări. Şi atunci, ca să vii în Parlament ca şi Opoziţie să dărâmi actele normative care totuşi gestionează banii care au rămas, mi se pare că poate fi citit numai între o cheie electoralistă şi de aceea îmi permit să spun că este un populism grosolan. Atâţia bani sunt cât a calculat Guvernul. Este pur şi simplu o chestiune de iresponsabilitate să vii şi să dărâmi pe bandă rulantă ordonanţe care încearcă să salveze cât se mai poate salva din buget„, a spus şeful statului.

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, în calitate de for decizional, Ordonanţa 123/2020, care modifică şi completează art. 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

În favoarea respingerii ordonanţei au votat 166 de deputaţi, 63 – împotrivă şi 29 s-au abţinut.

Potrivit OUG 123/2020, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii ar avea loc astfel: „majorarea cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020, respectiv dintre 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani; majorarea se aplică începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an; din 2023 se propune continuarea procesului de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here