VIDEO | Liiceanu: E teribilă răspunderea lui Iohannis: A fost înviat ca să ne învie

„Ăștia ne-au omorât în acești trei ani”, consideră Gabriel Liiceanu, referindu-se la guvernarea PSD-ALDE, care a scos un număr fără precedent de oameni în stradă și a decontat factura încărcat la două rânduri de alegeri – europarlamentare și prezidențiale.

Principalele declarații făcute de Gabriel Liiceanu în cadrul dezbaterii Universul.net:

  • E teribilă răspunderea care stă în clipa de față pe umerii realesului președinte. A fost înviat de o majoritate enormă ca să ne învie pentru că ăștia ne-au omorât în acești trei ani. Ne-au adus într-un punct al disperării și au devastat țara.
  • Dacă am face bilanțul a ceea ce au făcut Dragnea cu instrumentul pe care l-a inventat în final, Dăncilă, și ar merita, am vedea că toate direcțiile de funcționare ale țării și ale vieții sociale și economice din România sunt la pământ.
  • L-am întrebat la un moment dat pe Andrei Pleșu, într-o discuție a noastră, dacă el, ca președinte al României, n-ar urla văzând că dispar pădurile. N-ai țipa? N-ai spune: Popor român, s-a ajuns la așa o mafiotizare încât sunt uciși pădurarii
  • Deci e o chestie care scapă de sub statul de drept total. Nu mai funcționează legea, funcționează mafiotizarea totală. Dă un strigăt. Și mi-a spus: bine, dar trebuie să ai instrumente pentru asta. Dai strigătul, dar n-ai butoanele pentru că la butoanele ministerului cu pricina, al Mediului, sunt ăia.
  • Bun, dar totuși senzația că ești conștient că trecem printr-o dramă enormă – spitale, școli, tot ce știm, violuri, exporturi de carne vie – toate astea un președinte, chit că are sau nu pârghiile puterii, trebuie să le aducă în conștiința publică în permanență pentru ca noi să nu putem accepta să trăim în așa ceva.

VIDEO integral – AICI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here