Salvamontiștii sibieni au reluat duminică dimineața operațiunea de recuperare a celor doi turiști decedați în accidentul montan produs sâmbătă în Munții Făgăraș, la Vârful Netedu, în condiții meteorologice dificile, care îngreunează zborul elicopterului în zonă din cauza ‘plafonului de nori care este la limită’, a declarat pentru Agerpres directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
11 salvatori montani au plecat deja pe jos spre zona unde se află trupurile celor doi turiști, în vârstă de 35, respectiv 50 de ani, din Ploiești. Alți patru salvamontiști încearcă să ajungă la locul unde sunt cei doi turiști decedați cu ajutorul elicopterului.
‘O echipă terestră de 11 salvamontiști a plecat la ora 9. O echipă de 4 salvamontiști va fi inserată în teren cu ajutorul elicopterului. Sperăm că vremea va permite acest lucru. Revenim după terminarea acțiunii. Dacă nu se va reuși trolierea cu elicopterul, vom încerca terestru’, a precizat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu.
Potrivit sursei citate, cei trei turiști, victimele accidentului montan, ‘nu erau echipați corespunzător pentru condițiile de iarnă din zonă’.
Cei trei bărbați din Ploiești au alunecat sâmbătă, sute de metri pe o pantă abruptă din zona Vârfului Netedu, din Munții Făgăraș. Unul a supraviețuit, iar doi dintre ei au decedat după ce au căzut în gol. Potrivit directorului Salvamont Sibiu, singurul dintre cei trei care a supraviețuit, tot un bărbat din Ploiești, a fost recuperat de către elicopterul SMURD, prin trolierea unui salvator montan. ‘Starea lui nu era gravă, iar după ce a fost preluat de elicopter, el a plecat spre mașina sa aflată în Căldarea Bâlea’.
Meteorologii informează că, în zona înaltă din Munții Făgăraș, este înnorat și ceață, iar vântul suflă cu 40 – 50 de kilometri pe oră. Stratul de zăpadă la Bâlea Lac din Munții Făgăraș (județul Sibiu), unde este baza Salvamont, măsoară 18 centimetri.
‘Ne așteaptă o zi cu nebulozitate accentuată în zona montană înaltă, temporar cu ceață și cu precipitații slabe, mai ales ploi sub 2.000 de metri, dar mai ales în zona crestelor pot apărea trecător lapoviță sau chiar ninsori slabe’, a declarat pentru AGERPRES Udo Reckerth, meteorologul de serviciu de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania – Sud Sibiu.













