O nouă înregistrare video apărută în spațiul public arată cum ofițerii de poliție par să se lupte cu George Floyd pe bancheta din spate a mașinii forțelor de ordine înainte ca acesta să fie imobilizat la pământ cu genunchiul de Derek Chauvin, relatează CNBC News.


Înregistrarea video de 21 de secunde acoperă o parte din perioada de timp scursă între reținerea lui Floyd și imobilizarea lui la pământ. Video-ul arată cum un ofițer de poliție este aproape cu tot corpul în mașină, în timp ce un alt ofițer stă în spatele acestuia, iar alți doi sunt pe partea cealaltă a străzii, cu ușa deschisă.
Această înregistrare pare să fie o înregistrare de pe o cameră de supraveghere și a fost distribuită de activistul Shaun King pe social media.

Moartea lui George Floyd a iscat furie și proteste în SUA, după ce polițiștii din Minneapolis l-au țintuit la pământ.


O autopsie independentă a lui George Floyd, efectuată la cererea familiei sale, a concluzionat că moartea a fost „cauzată de asfixiere mecanică din cauza compresiunii gâtului și a spatelui care a dus la lipsa fluxului de sânge către creier”. Raportul autopsiei semnat de către doctorii Michael Baden și Allecia Wilson a concluzionat că Floyd a murit probabil la fața locului, potrivit huffpost.com.
Mentionăm că prima autopsie, cea oficială, nu arată semne de asfixiere sau strangulare traumatică, și concluziona că moartea a survenit în legătură strânsă cu „condiții de sănătate anterioare, probleme cu inima și a eventualelor substanțe toxice din corp”, potrivit CNN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here