VIDEO | Preşedintele Klaus Iohannis a mers împreună cu soţia sa, Carmen, la slujba de Înviere, la Sibiu: Cred că este bine să ne rugăm pentru cei care din păcate suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis au mers, sâmbătă seara, la slujba de Înviere de la biserica din centrul Sibiului. Şeful statului a transmis sărbători fericite şi a arătat că ”este bine să ne rugăm pentru cei care din păcate suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace”, informează News.ro.

 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj reprezentanţilor mass-media aflaţi la biserică.

Vă doresc tuturor Sărbători fericite! Celor care în aceste zile sărbătoresc Învierea Domnului le doresc sărbători pascale binecuvântate iar celor care mâine vor sărbători Floriile le doresc Florii frumoase. Tuturor, linişte, pace, zile frumoase şi cred că trebuie să subliniez, vă doresc tuturor pace, şi cum acum imediat intrăm în biserică, cred că este bine să ne rugăm pentru cei care din păcate suportă ororile războiului şi încă aşteaptă pace. Vă doresc tuturor sărbători fericite!”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj pe Facebook, tuturor credincioşilor romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici urarea de a sărbători Învierea Domnului, cu sănătate şi iubire, în comuniune cu cei dragi.

De Sfintele Paşti înţelegem mai profund mesajul Jertfei şi suntem pătrunşi de Lumina Învierii. Să nu îi uităm, în această perioadă, pe semenii noştri greu încercaţi din Ucraina”, a afirmat preşedintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here