VIDEO | Regele Charles III, primit la Palatul Cotroceni: „Întotdeauna m-am simţit acasă în România. Ţară de glorii, ţară de dor”

Sursa: Presidency

Majestatea Sa Regele Charles al III-lea a ajuns vineri în România. Aeronava cu care a venit monarhul a aterizat pe Aeroportul Băneasa. Regele a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni. Primirea oficială a avut loc pe Platoul Marinescu. Regele a salutat garda în limba română. ”Bine aţi revenit în România şi în numele românilor vă dorim o domnie prosperă şi lungă”, i-a transmis preşedintele Klaus Iohannis Regelui Charles, după ce acesta a semnat în cartea de onoare, relatează News.ro.

În cadrul ceremoniei au fost intonate cele două imnuri, ale României şi ale Marii Britanii. Regele Charles a primit salutul Gărzii de onoare şi a salutat în română: ”Bună ziua!”.

Regele Charles al III-lea nu este însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri. Ultima vizită în România a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Klaus Iohannis, către Regele Charles al III-lea: Datorită interesului Majestăţii Voastre, frumuseţea satelor a trecut graniţele / Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate

Preşedintele Klaus Iohannis i-a urat bun venit, vineri, Regelui Charles în România, şeful statului arătând că ”datorită interesului Majestăţii Sale, frumuseţea satelor şi a tradiţiilor lor a trecut graniţele”. ”Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală”, a mai spus şeful statului. Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare, i-a mai spus şeful statului Regelui, transmite News.ro.

”Bine aţi revenit în România, ţara pentru care de-a lungul timpului aţi dezvoltat o afecţiune aparte! Ne onorează faptul că prima vizită în străinătate de la încoronarea Majestăţii Voastre are loc în ţara noastră. Pentru români, acesta reprezintă un mesaj extrem de important, că legăturile cu aceste locuri rămân la fel de strânse şi după preluarea noilor responsabilităţi”, a spus preşedintele în alocuţiunea comună.

”Vă transmit în numele tuturor românilor aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională: natura, peisajul rural din ţara noastră, dar şi moştenirea culturală bogată. Localnicii povestesc cum, datorită interesului Majestăţii Voastre, frumuseţea satelor şi a tradiţiilor lor a trecut graniţele. Le-aţi reamintit cât de preţioase sunt tradiţiile, obiceiurile, meşteşugurile moştenite de generaţii şi faptul că acestea nu îşi pierd valoarea în faţa erei vitezei şi a tehnologiei, ci dimpotrivă”, a spus preşedintele. Klaus Iohannis a arătat că Fundaţia caritabilă a Majestăţii Voastre a deschis posibilitatea de a redescoperi satul românesc şi de a contribui la prezervarea lui prin activităţi de restaurare a clădirilor sau a obiectelor preţioase, prin dezvoltarea agriculturii ecologice, protejarea zonelor montane sau readucerea la viaţă a unor meserii tradiţionale. Aţi creat astfel oportunităţi deosebite pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. ”Activitatea substanţială, valoroasă şi constantă a Majestăţii Voastre pentru protecţia mediului şi combaterea schimbărilor climatice s-a reflectat şi în România”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele a menţionat că se bucură să evidenţieze faptul că anul 2023 este unul foarte important şi pentru relaţia dintre România şi Regatul Unit.

”Celebrăm 20 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic Bilateral, prilej cu care a fost semnată Declaraţia comună reînnoită, care deschide calea unei cooperări intensificate între ţările noastre. Dimensiunea militară şi de securitate, care reprezintă un pilon esenţial al Parteneriatului Strategic, este cu atât mai relevantă în actualul context geopolitic, a spus Klaus Iohannis. Președintele Iohannis a continuat:

”Aţi făcut din protejarea ecosistemului şi din refacerea biodiversităţii unice a ţării noastre o prioritate. Admiraţia Majestăţii Voastre faţă de peisajele mioritice, faţă de fauna sălbatică şi pădurile maiestuoase a alimentat o dorinţă permanentă de a proteja această frumuseţe naturală. Lansarea, în urmă cu un an, la Sibiu, a celui mai mare proiect transfrontalier de reîmpădurire din Europa este doar cel mai recent exemplu.Sunt bucuros să evidenţiez astăzi şi rolul special al comunităţii româneşti din Marea Britanie, care numără peste 1,2 milioane de persoane, în dezvoltarea legăturilor româno-britanice. Şi pentru a ilustra cât de profunde sunt legăturile dintre noi, legături nu doar afective, ci şi prin prisma rădăcinilor Familiei Regale, îmi vin în minte cuvintele unui sătean care, vorbind despre onoarea de a se fi întâlnit cu Majestatea Voastră, în satul său, a spus că nu a avut nevoie de nicio traducere, atât de puternice sunt aceste legături”.

Şeful statului a arătat în finalul alocuţiiunii: ”Vă mulţumim că aţi fost şi sunteţi în continuare un mare prieten al României! Ne uităm cu speranţă spre viitor, convinşi că aceste legături vor deveni tot mai puternice şi că relaţiile dintre statele noastre se vor dezvolta în continuare.

Regele Charles al III-lea: Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea: Ţară de Glorii, ţară de dor! / Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând

Regele Charles al III- lea a declarat vineri, în alocuţiunea susţinută la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, că a ajuns să iubească România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea. El a spus în limba română: ”Ţară de Glorii, ţară de dor!”, fiind aplaudat de oficialii prezenţi la eveniment. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decât oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternic, pe viitor, a mai spus Regele, transmite News.ro.

”Nu pot descrie plăcerea pe care o am vizitând încă o dată România, vă mulţumesc domnul preşedinte pentru cuvintele generoase şi pentru generozitatea imensă pe care aţi manifestat-o organizând această recepţie. Au trecut 25 de ani de la prima mea vizită în această ţară remarcabilă şi când am venit aici am simţit o legătură profundă cu România”, a spus Regele Charles. El a arătat că ”Regele României era vărul regelui Marii Britanii, iar Regina Maria era de asemenea descendentă a familiei regale britanice”.

”Tatăl meu a fost vărul regelui Mihai şi aveam amintiri din copilăria comună petrecută aici şi pot să spun că întotdeauna m-am simţit acasă în România”, a arătat Regele. Charles al III-lea a mai spus că în toţi aceşti ani a avut bucuria de a călători prin toată ţara şi a întâlnit români din toate domeniile.

”Am avut astfel posibilitatea de a fi martor la prima mână a dezvoltării extraordinare care a avut loc şi care este, pot să spun, o mărturie a energiei, inovativităţii şi rezistenţei dvs. Am întâlnit şi am fost impresionat de reprezentanţii tinerei generaţii, întreprinzători, tineri care fac faţă provocărilor lumii moderne, în toate domeniile, din tehnologie, ecoturism sau protecţia mediului, în construirea de clădiri prietenoase cu mediul” a spus Regele Charles.

Regele precizat că ”a fost inspirat de oamenii pe care i-a întâlnit, care lucrează neobosit pentru ceilalţi” şi a arătat că încă din anii 90 i-a sprijinit pe tineri şi a devenit prietenul lor şi este şi acum prietenul Asociaţiei Monumentelor, care îi instruieşte pe arhitecţi în conservarea monumentelor.

”Este atât de impresionant să vezi câţi voluntari tineri lucrează an de an, cu atâta dragoste şi atenţie la detalii pentru monumentelor istorice, pentru a ajuta la păstrarea arhitecturii atât de diversificate a României”, a completat el.

”Am ajuns să iubesc România, cultura şi arta, patrimoniul, istoria, peisajele şi biodiversitatea. Ţară de Glorii, ţară de dor”, a spus Regele Charles al III-lea, citând în limba română expresia ”Ţară de Glorii, ţară de dor”.

”România şi-a păstrat pădurile, peisajele rurale şi modele de agricultură sustenabilă. În continuare, aici, sunt numeroase specii care au dispărut în alte zone din Europa şi din lume. Cu atât mai preţioasă devine, deci, această ţară. Dar mai ales preţuiesc prietenii mei din România. Sunt foarte recunoascător pentru numeroşii oameni care sunt şi aici în sală care m-au sprijinit în proiecte care fac bine pentru comunităţile din toată ţara, a spus Regele Charles.

Regele a precizat că în ultima vizită în România a văzut un sprijin deosebit de generos pentru prietenii din Ucraina.

”Am venit în România atâţia ani pentru că am simţit apropierea de poporul român, pentru suferinţele din urma celui de-al doilea război Mondial mi-am dorit mai ales să amintesc lumii de toate lucrurile care au făcut ca România să fie o ţară atât de specială. Astăzi nu mai este nevoie să amintim oamenilor, pentru că din ce în ce mai mulţi britanici vin anual în România şi milioane de români reprezintă un element important al vieţii din Marea Britane. Legăturile noastre de prietenie sunt mai puternice astăzi decat oricând de-a lungul istoriei şi abia aştept să îmi joc şi eu rolul în strângerea lor şi mai puternic, pe viitor”, a spus în final Regele Charles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here