VIDEO | Şefa Agenţiei Medicamentului din Danemarca a leşinat în conferinţa în care a fost anunţată încetarea vaccinărilor cu AstraZeneca

Șefa agenției din Danemarca pentru medicamente, Tanja Erichsen, a leșinat în timpul unei conferințe de presă cu privire la decizia de a înceta utilizarea vaccinului Oxford-AstraZeneca Covid, informează BBC.

Tanja Erichsen, şefa Agenţiei Medicamentului din Danemarca, a leşinat şi a căzut din picioare, lovindu-se cu capul de podeaua acoperită cu mochetă. Erichsen s-a prăbuşit în timp ce, alături, vorbea şeful Institutului de Sănătate, Soren Brostrom.

Acesta i-a acordat, de altfel, primul ajutor. Brostrom, împreună cu alte persoane aflate în sală au întors-o pe femeie astfel încât să stea lateral, şi nu pe spate.

Erichsen a fost transportată la spital.

Danemarca renunţă definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor secundare „rare” dar „grave”, au anunţat miercuri autorităţile sale sanitare, în urma acestei decizii ţara scandinavă devenind prima din Europa care nu va mai utiliza acest ser, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.

În pofida avizelor Agenţiei europene pentru medicamente şi al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, favorabile utilizării sale, „campania de vaccinare din Danemarca continuă fără vaccinul AstraZeneca”, a anunţat directorul Agenţiei naţionale de sănătate, Soren Brostrom, în cadrul unei conferinţe de presă.

Celor circa 150.000 de persoane care au primit o doză din acest ser li se va propune un alt vaccin pentru a doua doză, potrivit autorităţilor.

Danemarca a suspendat temporar vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca pe 11 martie ca măsură de precauţie şi nu a reluat de atunci inocularea cu acest ser, nici măcar într-o măsură limitată, cum au procedat alte ţări.

Motivul pentru suspendarea vaccinării cu acest ser este reprezentat de cazurile izolate severe de cheaguri de sânge, şi chiar de decese suspecte, la oameni care au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca.

Chiar dacă a confirmat pe 8 aprilie o legătură cu cazurile foarte rare de tromboză grave, EMA a estimat că beneficiile vaccinului depăşesc în continuare riscurile.

Majoritatea ţărilor europene care au suspendat utilizarea vaccinului au reluat-o, cel mai adesea fixând o limită de vârstă.

Africa de Sud a renunţat la ser în februarie, întrucât eficacitatea sa este pusă la îndoială în combaterea tulpinii apărute în această ţară. SUA, ca şi Elveţia, nu au autorizat încă vaccinul AstraZeneca, iar Venezuela a refuzat să facă acest lucru, invocând efectele sale secundare.

Renunţarea la vaccin înseamnă o prelungire cu trei săptămâni a programului danez de imunizare, care prevede vaccinarea tuturor celor de peste 16 ani până în luna iulie.

În Danemarca, la persoanele injectate cu AstraZeneca s-au înregistrat două cazuri de tromboză grave, dintre care unul mortal, ambele fiind persoane fără probleme anterioare de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here