VIDEO | Un avion al Japan Airlines a luat foc pe pista aeroportului Haneda din Tokyo. Toate cele aproape 400 de persoane aflate la bord au fost salvate

Sursa: captură video

Un avion de pasageri a luat foc marţi pe pista aeroportului Haneda din Tokyo, relatează BFM TV şi BBC, citate de News.ro.

UPDATE – Compania aeriană Japan Airlines a anunţat că toţi cei 379 de pasageri şi echipajul au fost evacuaţi, scrie Reuters.

Imagini în direct difuzate de postul public de televiziune NHK au arătat cum aeronava a izbucnit în flăcări în timp ce derapa pe pistă, iar echipele de pompieri au încercat rapid să stingă focul.

Paza de Coastă a declarat că investighează posibilitatea ca unul dintre avioanele sale să se fi ciocnit cu avionul de pasageri.

UPDATE – Avionul de pasageri care a luat foc este un Airbus A350, care plecase de pa aeroportul Chitose cu destinaţia Haneda. Acesta s-ar fi ciocnit la aterizare cu un avion al Gărzii de Coastă japoneze aflat în apropierea pistei.

Potrivit Agenţiei Meteorologice Japoneze, în momentul aterizării era vânt, dar nu au fost emise avize pentru ploi puternice sau tunete în zona din jurul aeroportului.

UPDATE: Ca răspuns la acest incident, guvernul a înfiinţat un birou de legătură la Centrul de gestionare a crizelor din cadrul Biroului prim-ministrului pentru a colecta informaţii.

UPDATE: Potrivit Japan Airlines, există informaţii că la bordul aeronavei se aflau aproximativ 400 de pasageri şi membri ai echipajului şi că toţi au fost evacuaţi, dar în prezent se confirmă detaliile.

UPDATE: Un purtător de cuvânt de la Japan Airlines a declarat că aeronava, care venea de la Hokkaido, transporta peste 300 de pasageri, potrivit Reuters.

Aceştia ar fi fost evacuaţi.

UPDATE: Potrivit Gărzii de Coastă din Japonia, există informaţii potrivit cărora ar fi avut loc o coliziune între un avion al Japan Airlines şi un avion al Gărzii de Coastă din Japonia, relatează postul de televiziune NHK. Coliziunea ar fi avut loc în momentul în care avionul Japan Airlines a aterizat.

Imaginile filmate de o cameră instalată de postul de televiziune NHK pe aeroportul Haneda arată flăcările care ies pe geamurile unui avion al Japan Airlines. Incidentul a avut loc imediat după ora locală 18:00 (11.00, ora României).

De asemenea, iese fum negru, iar înregistrarea video arată că se fac eforturi de stingere a incendiilor. La faţa locului sunt mai multe maşini de pompieri care pulverizează apă cu furtunuri.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Pe reţelele sociale circulă un filmuleţ în care se vede cum şi alte facilităţi din apropiere, de pe aeroport, sunt cuprinse de flăcări.

Deocamdată nu se ştie ce s-a întâmplat.

Cel puţin 30 de morţi în urma seismului din Japonia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here