VIDEO | Zeci de mame și copii, evacuați din incendiul de la Spitalul „Louis Țurcanu”

Planul roşu de intervenţie a fost activat duminică noaptea, la Timişoara, după ce un incendiu a izbucnit la Spitalul de copii ”Louis Țurcanu”, zeci de copii şi mamele lor fiind evacuaţi, transmite News.ro.

În jurul orei 1.00, copiii internaţi la Secţia de Oncologie – Hematologie, aflată la etajul 1, şi în cea de Pediatrie au fost treziţi din somn de fumul înecăcios care a inundat coridoarele şi o parte din saloane. Mamele copiilor şi personalul medical au dat alarma la numărul de urgenţă, relatează Opinia Timişoarei.
Pompierii, poliţiştii, jandarmii şi echipaje medicale SMURD şi SAJ au intervenit rapid. Strada Iosif Nemoianu pe care se găseşte spitalul a fost complet blocata, iar salvatorii au pătruns în unitatea sanitară.
Sub coordonarea sefului ISU Banat Lucian Mihoc, a sefului UPU SMURD dr. Mihai Grecu şi a subprefectului de Timiş Sorin Ionescu, cu sprijinul medicilor de gardă şi al asistentelor, 42 de copii internaţi au fost evacuaţi de urgenta împreună cu mamele lor (41).
O parte dintre micuţii bolnavi au fost transferaţi la Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean Timişoara, din vecinătatea Maternităţii Bega, o alta parte în celelalte secţii ale Spitalului Louis Turcanu, unde mai erau locuri, iar 2 copii au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş, întrucât sunt şi infectaţi cu COVID.
Pompierii au descoperit imediat şi de unde venea fumul care a declanşat Planul Roşu de Intervenţie.
Cel mai probabil un scurtcircuit s-a produs la o staţie de tratare a aerului, provocând topirea mai multor elemente din plastic, ceea ce a  generat un fum dens.
Nimeni nu a fost rănit, însă atât mamele, cât şi copiii s-au speriat.
Staţia de tratare a aerului are aproximativ 10 ani vechime şi nu a creat probleme până acum. O anchetă a pompierilor vă stabili cauza exactă a producerii incendiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here