Viktor Orban dezgroapă securea războiului: Europa nu trebuie să cedeze în faţa reţelei „criminalului economic” Soros

Europa nu trebuie să cedeze în faţa reţelei Soros, îndeamnă premierul ungar Viktor Orban într-o postare pe website-ul său oficial, în replică la un articol al finanţistului George Soros, consemnează miercuri MTI.

Potrivit lui Orban, mulţi consideră că „criminalul economic” Soros nu merită un răspuns, după ce speculaţiile sale financiare au ruinat vieţile a milioane de oameni.

„Totuşi, acum sunt obligat să fac acest lucru, deoarece într-un articol apărut pe 18 noiembrie în Project Syndicate speculatorul şi miliardarul de origine maghiară George Soros a dat ordine directe liderilor Uniunii Europene, instruindu-i să pedepsească drastic statele membre care nu vor să facă parte dintr-un imperiu european unificator, sub stindardul unei ‘societăţi deschise’ globale”, scrie Orban.

„Puterea Europei a derivat întotdeauna în istorie din naţiunile sale. Deşi de origini diferite, naţiunile europene au fost legate prin rădăcinile comune ale credinţei noastre”, continuă Orban. „Libertatea creştină a asigurat libertatea gândirii şi culturii, creând o competiţie benignă între naţiunile continentului. Acest amalgam magnific de contraste a făcut din Europa puterea conducătoare a lumii, secole de istorie la rând”, afirmă premierul ungar, asigurând că „experienţa istorică ne spune că Europa va fi din nou măreaţă dacă naţiunile sale redevin măreţe şi rezistă tuturor formelor de ambiţii imperiale”.

El avertizează pe de altă parte că „mari forţe se pun din nou în mişcare pentru a eradica naţiunile Europei şi a unifica acest continent sub egida unui imperiu global. Reţeaua Soros, care s-a infiltrat în birocraţia şi elita politică ale Europei, încearcă de mai mulţi ani să facă din Europa un continent de imigranţi. Astăzi reţeaua Soros, care promovează o societate deschisă globală şi încearcă abolirea cadrelor naţionale, reprezintă cea mai mare ameninţare cu care se confruntă statele Uniunii Europene”, conchide Orban, denunţând în fine „scopurile evidente ale reţelei: crearea de societăţi deschise multietnice, multiculturale prin accelerarea migraţiei şi desfiinţarea capacităţilor naţionale de luare a deciziilor, pentru a le plasa în mâinile unei elite globale”.

În articolul publicat de portalul de comentarii Project Syndicate în legătură cu blocarea prin veto de către Ungaria şi Polonia a bugetului Uniunii Europene din cauza unei clauze ce condiţionează accesul la bani de respectarea statului de drept, George Soros a afirmat că, pentru a rămâne fidelă valorilor sale, „UE nu-şi poate permite compromisuri în ce priveşte condiţionarea fondurilor alocate statelor membre de respectarea statului de drept”.

Calificând veto-ul ungar şi polonez drept un „pariu disperat din partea a doi violatori în serie” şi acuzându-l pe Orban că a „construit un sistem cleptocratic complex de jefuire a ţării”, Soros a mai notat în articolul său că UE poate ajuta acordând fonduri direct autorităţilor locale, „unde în Ungaria încă există o democraţie funcţională, spre deosebire de nivelul naţional”.

Finanţistul a explicat că veto-ul polono-ungar „poate fi ocolit pentru că, în cazul în care nu se ajunge la acord asupra noului buget (al UE), cel vechi se prelungeşte, pe bază anuală”, în timp ce „Ungaria şi Polonia nu vor primi plăţi pentru că guvernele lor încalcă statul de drept”, dar întrebarea care se pune este dacă UE „poate da dovadă de voinţă politică”.

3 COMENTARII

  1. Este din ce in ce mai evident cum viziunea , visul european, cu care mare parte dintre noi am fraternizat si cu care ne-am indentificat imediat dupa neuitatul an 1989 , nu mai convine unor conducatori efemeri ai Poloniei si Ungariei din zilele nostre . Cindva au fost si ei parte a acestui vis .Dorinta de putere absoluta , ca parte a unui nou concept politic numit iliberalism(o forma mascata de comunism si populism ) a luat locul ideei , atit de generoase numita democratie si respectarea legilor si a statului de drept .Conditionarea accesului la fondurile europene este un extraordinar pas inainte ce nu mai permite nimanui controlul asupra banului public .Ruptura , voit facuta , de catre cele doua efemere conduceri statale si prezentarea acestei rupturii ca binefacere pentru intregul continent si pentru popoarele lor este un bluf de proportii . Fara a se gindi nici macar o clipa la ceilalti , care au acceptat cu bucurie aceste conditionari , ce sunt evident in avantajul tuturor ,nu renunta si nici nu isi imagineaza ca defectiunea , in modul de gindire ,este , nu la cei 24 , ci chiar in decizia personala (nici macar in decizia cetatenilor propriei tari ), decizie evident eronata . O impotrivire , o incapatinare , de natura personala si nesustinuta de totalitatea cetatenilor si a celor din UE ca un intreg , ii pozitioneaza pe acesti conducatori la marginea Uniunii . Oricum , o data cu cistigarea alegerilor din USA si cu punerea in miscare a noului guvern american fereastra de impotrivire se micsoreaza vizibil .Schimbari uriase se vor petrece curind in lume si in UE .Pe masura ce nevoia de bani devine mai mare se limiteaza si impactul unor astfel de actiuni politicianiste de factura personala . Intr-un final toate popoarele din UE vor intelege beneficiul adus de conditionarea modalitatii de cheltuire a banului public .

  2. O fi Orban corupt ? Si besescu al nostru un model European ?
    Pana la urma vreau si eu coruptie ca in Hungaria s-au Polonia , si sa nu mai plecam de foame sa muncim afara . Deocamdata ungurul poate sta la el in tara , iar noi ne plimbam dupa indicatiile pretioase ale lui Sorosi , ne vindem toata economia strainilor , aducem forta de munca din afara pe salarii mai mari ca ale romanilor , si prostituatii din politica romaneasca sunt binevazuti de Sorosi & fratii muzulmeni .
    Acuma Orban are dreptate , retelele teroriste trebuie indepartate pe viitor din Europa , iar emigratia clandestina din Magreb si orient , nu fac decat sa perpetueze aceasta. Crestinismul trebuie sa domine Europa , iar Sorosi sa isi vada de tunurile financiare si democratia instituita in colonii ca Romania . Vine o vreme cand nici minciuna regelui !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here