Vin rezultatele. Cel mai incomod și periculos scrutin pentru Erdogan

Primele rezultate ale numărării votului din cursa pentru alegerile prezidenţiale din Turcia au arătat un avans considerabil pentru preşedintele în exerciţiu, Recep Tayyip Erdogan, care conduce ţara de 20 de ani, în timp ce contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu, este creditat cu mult mai puţine voturi, deşi se anunţa o cursă extrem de strânsă. Totuşi, pe măsură ce voturile se numără, diferenţa se micşorează în defavoarea lui Erdogan, informează News.ro.

ACTUALIZARE: După numărarea a peste 80 la sută din voturi, diferenţa dintre Erdogan şi Kilicdaroglu s-a redus la aproape şase procente. Surse din ambele partide admit că s-ar putea contura un al doilea tur de scrutin, potrivit agenţiei Reuters.

Erdogan are 50,3 la sută din voturi, Kilicdaroglu – 43,91 la sută, iar al treilea candidat, Sinan Ogan – 5,31 la sută, după numărarea a 82,5 la sută din voturi.

ACTUALIZARE: După numărarea a 51 la sută din voturi, Erdogan are 52 la sută din voturi, iar Kilicdaroglu – 42,1 la sută.

Kemal Kilicdaroglu, contracandidatul lui Recep Erdogan, contestă rezultatele preliminare anunţate de presa de stat din Turcia şi susţine că a partidul său are propria numărătoare, care arată că el este în frunte, relatează CNN.

Rezultatele preliminare raportate de agenţia de ştiri de stat Anadolu arătau că preşedintele Recep Tayyip Erdogan îl devansează pe Kemal Kilicdaroglu cu aproape 10 procente după numărarea a 50 la sută dintre voturi, dar liderii opoziţiei resping aceste cifre.

„Suntem în faţă”, a declarat Kilicdaroglu într-o postare pe Twitter, primul său comentariu de la publicarea rezultatelor preliminare.

Partidul său, CHP, a a împărtăşit tweet-ul lui Kilicdaroglu comentând, la rândul său: „Suntem în prezent în frunte”.

Potrivit agenţiei de presă de stat Anadolu, pe care opoziţia o acuză că a publicat deliberat rezultatele pentru a-l arăta pe preşedintele în exerciţiu în frunte, situaţia la numărarea a aproape 53% din voturi este:

Erdoğan: 51,8%.

Kılıçdaroğlu: 42,3%.

Ogan: 5,3%.

Cu toate acestea, agenţia privată de ştiri Anka îl are deja pe Kılıçdaroğlu în frunte, cu puţin mai puţin din voturi numărate. Partidul său CHP a declarat că, potrivit datelor sale, el este în frunte şi este pe cale să depăşească pragul de 50% evitând un al doilea tur de scrutin, relatează The Guardian.

Foto: captură video

ACTUALIZARE: Scene de sărbătoare în faţa sediului Partidului AK al lui Erdogan

În faţa sediului din Istanbiul al Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan au început scene de sărbătoare duminică seara, pe măsură ce au început să apară rezultatele preliminare, relatează CNN.

Pe de altă parte, principalul partid de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP), care este condus de Kemal Kiricdaroglu, a declarat că primele date sunt pozitive şi că va începe să anunţe cifrele propriei numărători pe măsură ce proporţia voturilor numărate va fi mai mare.

ACTUALIZARE: Au fost numărate 40 la sută din voturi, iar Erdogan conduce cu 52,7 la sută din voturi, în timp ce Kilicdaroglu are 41,4 la sută.

La Istanbul, unde au fost numărate 35 la sută din voturi, cei doi sunt aproape la egalitate, cu un uşor avans pentru Erdogan: 47,8 la sută, faţă de 47,3 la sută Kilicdaroglu.

Foto: captură video

ACTUALIZARE: După numărarea a peste 30 la sută din voturi Kemal Kilicdaroglu a ajuns la 40 de procente, în timp ce Erdogan a scăzut la sub 55 la sută, în condiţiile în care primele rezultate indicau o diferenţă de peste 23 de procente între ei.

Astfel, Erdogan are 53,6 la sută din voturi, Kilicdaroglu – 40,4 la sută, iar Sinan Ogan – 5,4 la sută.

Foto: captură video
Foto: captură video

 

Astfel, după numărarea a 10,8 la sută din voturi, Erdogan conduce cu 58,4 la sută din voturi, în timp ce Kemal Kilicdaroglu are 35,8 la sută din sufragii, iar al treilea candidat, Ogan, are 5,2 la sută din voturi.

Foto:captură video
Foto:News.ro/captură video

Secţiile de vot s-au închis la ora locală (şi a României) 17.00, iar primele prefigurări ale rezultatelor erau aşteptate la ora 21.00, însă dat fiind suspansul extrem de mare, autorităţile au acceptat ca primele numărători ale voturilor să fie anunţate mai devreme.

Recep Erdogan, în vârstă de 69 de ani, care a votat la Istanbul, s-a întors duminică la Ankara, deşi declarase că va urmări rezultatul de la Istanbul, potrivit Reuters. „Ne rugăm lui Dumnezeu pentru un viitor mai bun pentru ţara noastră, pentru naţiune şi pentru democraţia turcă”, a spus el în momentul votului.

Votul a fost monitorizat de o misiune a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care a declarat că va prezenta luni o declaraţie preliminară cu privire la concluziile sale.

ALEGERI ÎN TURCIA | Purtătorul de cuvânt al partidului lui Erdogan acuză opoziţia că „încearcă să asasineze voinţa naţională”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here