Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

​Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii, spune că o parte a sistemului s-a bucurat de trecerea moțiunii, fapt care nu o miră, însă această parte nu vrea să accepte că guvernul se află pe un drum „ireversibil”, cu un PNL căruia nu îi este teamă, potrivit Mediafax.

Ce nu înțelege PSD populat de oameni incapabili să facă altceva decât să stea pe funcții publice este că eu gândesc așa: nu m-am născut ministru ci folosesc pârghiile date de poziția publică pentru a lăsa cât mai multe lucruri schimbate în bine. Poți să faci bine dintr-o poziție publică dacă îți pasă și dacă nu renunți iar în măsura în care experiența publică nu îți ia mințile, satisfacția că nu ai trecut degeaba prin viață este incredibilă”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

Aceasta a mai precizat că PNL se află pe un drum ireversibil, chiar dacă Guvernul a căzut.

O parte a sistemului s-a bucurat astăzi de trecerea Moțiunii împotriva Guvernului L. Orban. Nu mă miră. Această parte nu înțelege sau nu vrea să accepte că suntem pe un drum ireversibil. Cu un PNL asumat care are încredere în români. Căruia nu îi este frică. Nu are de ce. Vouă v-ar fi frică? Nici vouă nu v-ar fi frică pentru că sunteți drepți și de bună credință. De aici pleacă totul. Avem totală încredere în români”, a scris ministrul interimar al Muncii.

Guvernul Ludovic Orban a fost demis, miercuri, moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR, fiind votată de 261 de parlamentari.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că se va consulta, joi, cu partidele parlamentare, pentru formarea unui nou Guvern, după ce Cabinetul Orban a fost demis în urma moțiunii de cenzură inițiate de PSD și UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here