Premierul desemnat Ludovic Orban spune că este „optimist” că guvernul pe care îl va propune va trece de votul Parlamentului, el insistând că PNL doreşte un guvern compus de maximum 16 ministere, informează news.ro.

Ludovic Orban a afirmat, marţi după-amiază, după anunţul preşedintelui privind desemnarea sa ca premier, că va angaja discuţii cu toate formaţiunile politice care au contribuit la votarea moţiunii de cenzură.

„Eu sunt optimist, deja faţă de moţiunea de cenzură am câştigat zece voturi”, a afirmat Ludovic Orban.

Acesta a spus că noul guvern va fi compus din „mult mai puţine ministere decât au fost până acum”.

„Noi plecăm la negocieri cu numărul de ministere pe care l-am anunţat, vom vedea în cursul negocierilor – pentru că e posibil să se discute şi structura guvernului în discuţiile care vor avea loc în viitorul apropiat, vom ajunge la forma finală. Ne dorim un guvern de 15, maximum 16 ministere şi cred că aşa va fi”, a precizat premierul desemnat. 

Acesta a spus că „are încredere” că opoziţia va asigura cvorumul necesar învestirii unui nou guvern.

„Eu am încredere că partenerii care au contribuit alături de noi la căderea guvernului vor fi deschişi şi că vor înţelege necesitatea pe care o are România în momentul de faţă de a avea un guvern legitim stabil, care să rezolve marile probleme cu care e confrutăm azi, pentru că orice întârziere în învestirea guvernului, indiferent prin ce mijloace se produce, nu face altceva decât să perpetueze la putere PSD, să o menţină la Palatul Victoria pe Vasilica Viorica Dănculă şi sunt convins că astăzi sunt şi mai mulţi cei care îşi doresc să nu mai stea nicio zi în plus acest guvern”, a arătat preşedintele PNL.

Acesta a acuzat că reprezentanţii PSD „se ţin de prostii prin toate ministerele” încercând să „forţeze” funcţionari să ia decizii „contrare legii”, să îşi „planteze” în funcţii „clientela politică” sau să angajeze cheltuieli bugetare pentru care nu există resurse financiare.

Premierul desemnat a afirmat că PNL are foarte mulţi oameni care pot asigura funcţiile de conducere în Guvern, care „sunt pregătiţi să servească interesul public”, însă a refuzat să precizeze cine ar urma să fie propus pentru ocuparea celor mai importante portofolii din executiv.

Nu pot să vă prezint înainte de debutul acestor negocieri politice nume de candidaţi, pentru că în aceste negocieri pe care le vom purta cu toate formaţiunile politice participante la efortul de susţinere a moţiunii de cenzură şi alături de care am dat jos guvernul PSD nu putem şti care sunt condţiile, ce formaţiuni politice îşi doresc să intre la guvernare, ce elemente îşi doresc să introducă în programul de guvernare pentru susţinerea guvernului”, a explicat Orban.

Acesta a adăugat că PNL susţine proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here