„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei este clară, la fel ca și încălcările dreptului internațional”, scrie Walter Clemens într-o analiză CEPA.
<< Cea mai fundamentală crimă de război este să pornești un război. Articolul I din Tratatul de pace de la Paris din 1928, la care Uniunea Sovietică a aderat în 1929, îi obligă pe semnatari să declare că „ei condamnă recursul la război pentru soluționarea controverselor internaționale și renunță la el ca instrument de politică națională în relațiile dintre ei”. Articolul II obligă părțile să nu se ocupe niciodată de „orice dispută care ar putea apărea între ele, decât prin mijloace pacifiste”.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei încalcă aceste obligații, susținute energic de Comisariatul pentru Afaceri Externe al lui Stalin în urmă cu aproape un secol.
Criticii s-au plâns că Pactul de la Paris nu prevedea niciun mecanism pentru aplicarea acestuia. Nu a prevenit războaiele agresive din Eurasia sau din Asia Pacific. În 12 ani, toți semnatarii săi au fost implicați în cel mai mare război mondial din istorie. Totuși, Tribunalul de la Nürnberg și Tribunalul de la Tokyo au judecat și executat liderii germani și japonezi despre care se crede că ar fi fost responsabili pentru declanșarea războiului mondial – o crimă împotriva păcii.
Tratatul din 1928 a interzis războiul. A început ca un acord bilateral franco-american, dar reprezentanții a 15 guverne, inclusiv Germania și Japonia, s-au întâlnit la Paris și au semnat tratatul la 27 august 1928. În cele din urmă au aderat 62 de state. Tratatul a marcat punctul culminant al idealismului în căutarea păcii. Senatul SUA a aprobat tratatul cu un vot de 85-1 și a intrat în vigoare la 24 iulie 1929.
Pactul a luat naștere dintr-o încercare a ministrului francez de externe Aristide Briand de a înrola Statele Unite într-o alianță pentru a preveni un nou război al Germaniei. Nedorind să facă un asemenea angajament, secretarul de stat american Frank Kellogg a sugerat în schimb un angajament multilateral pentru pace.
Grigori Cicherin, comisarul pentru străinătate al lui Stalin în anii 1920, era sceptic în privința cuvintelor goale, dar succesorul său Maksim Litvinov a căutat securitatea colectivă și a lucrat pentru a include URSS în familia națiunilor. Guvernul său nu a fost invitat să fie un semnatar inițial al pactului de la Paris, dar Litvinov a convins opt state vecine să semneze ceea ce a devenit cunoscut drept protocolul Litvinov sau Moscova. URSS nu a aderat la Liga Națiunilor decât în 1934 (la un an după retragerea Germaniei lui Hitler), dar Protocolul a fost înregistrat la Liga Națiunilor ca „Protocol pentru intrarea imediată în vigoare a Tratatului de la Paris din 27 august 1928, în ceea ce privește renunțarea la război ca instrument al politicii naționale.”
Semnatarii inițiali au inclus Uniunea Sovietică, Polonia, Letonia, Estonia și România. Acestea au fost de acord să pună în aplicare Pactul Kellogg-Briand fără să aștepte ca alții să-l ratifice.
Ulterior, alte patru țări au aderat la protocol: Lituania, Finlanda, Persia și Turcia. Ucraina nu a putut semna protocolul pentru că era o republică-uniune a statului sovietic. I-a lipsit propriul minister de externe până în 1944, când Stalin a creat imaginea unei Ucraine și Belarus independente, astfel încât acestea să poată deveni membri fondatori ai Națiunilor Unite, oferind astfel delegației sovietice încă două voturi în Adunarea Generală.
Așadar, invadarea Ucrainei de către Putin a încălcat nu numai Tratatul Kellogg-Briand de interzicere a războiului, ci și Protocolul Litvinov sau Moscova creat și semnat de biroul de externe al lui Stalin.
Aceste angajamente de demult mai obligă Kremlinul? Da. În 1991, Federația Rusă a pretins că moștenește toate drepturile și îndatoririle Uniunii Sovietice tocmai prăbușite. În plus, toți membrii ONU sunt legați de Carta ONU și de Articolul 2(4) al acesteia, care prevede că un stat membru al ONU nu poate amenința sau folosi forța împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a altui stat.
Cu toate acestea, articolul 51 al Cartei ONU recunoaște autoapărarea ca o excepție de la interzicerea utilizării forței. Orice astfel de act trebuie raportat Consiliului de Securitate al ONU.
Lumea nu are nevoie de o investigație specială pentru a demonstra că Federația Rusă a încălcat nu numai Protocolul Litvinov, ci și Carta ONU. Există, de asemenea, dovezi abundente că forțele lui Putin au ucis, violat și torturat civili în Ucraina – crime de război și crime împotriva umanității. Într-adevăr, Putin pare să urmărească un genocid al poporului ucrainean, îndeplinind pe deplin definiția stabilită în Convenția de genocid din 1948. Declarațiile oficiale ale Kremlinului și emisiunile radio argumentează exterminarea națiunii ucrainene atunci când susțin că toți ucrainenii, precum și guvernul lor (condus de un evreu), trebuie „denazificați”.
După logica de la Nürnberg, președintele Putin ar trebui arestat dacă intră în jurisdicția oricărui membru al ONU și adus la Curtea Penală Internațională (CPI) sau la tribunalul special pentru a fi judecat pentru crimele de război din Ucraina.
Acest lucru pare foarte puțin probabil în acest moment, dar la fel era și probabilitatea ca președintele Serbiei Slobodan Milošević să fie judecat pentru crimele sale din timpul Războaielor de Succesiune Iugoslavă din 1991-99. Și-a petrecut ultimii cinci ani în închisoare și a murit singur într-o celulă.>>
