Victorie uriașă împotriva extremei drepte. Ce urmează după realegerea lui Macron? Analizele Le Monde și Le Figaro

Sursa: Flickr

La 44 de ani, președintele francez în exercițiu, Emmanuel Macron, a fost reales, duminică, conform primelor estimări.

Este o victoria francezilor care cred în unitatea și diversitatea țării ca și în deschiderea ei spre UE și relația transatlantică. Că, în linii mari, despre asta va fi vorba, o repetaseră numeroși experți, înaintea primului tur și între cele două runde. O simt ca pe o evidență  alegătorii care au contribuit la evitarea unei președinții-dezastru, sub Marine Le Pen. „Ca european, susținând egalitatea între popoare, respectul pentru culturi și tradiții, mă regăsesc mai mult în valorile lui Macron / Ca străin care lucrează în Franța, sunt liniștit de realegerea lui Macron”, după cum a sintetizat, pentru Universul.net, un cuplu franco-chinez, care locuiește la Paris.

Dar dincolo de liniile mari, ce îl așteaptă în al doilea mandat pe primul președinte francez reales în ultimii 20 de ani?

Vă prezentăm două analize „la cald”, din Le Monde și Le Figaro, despre ce urmează după ce trece euforia.

LE MONDE: Emmanuel Macron – o realegere fără stare de grație

„Începe partea cea mai grea. Emmanuel Macron a fost reales președinte al Republicii, duminică, 24 aprilie, cu 58,8% din voturi împotriva lui Marine Le Pen, conform primelor estimări. O ispravă de care niciun candidat în funcție nu fusese capabil, sub Republica a V-a, în afara perioadei de coabitare, de la Charles de Gaulle, în 1965. Dar condițiile acestei victorii nu încurajează triumfalismul, a doua zi după o campanie lipsită de entuziasm”, notează Le Monde.

<< Rata de absenteism(28,2%), în primul rând, se apropie de un record de lungă durată, care datează din turul doi al alegerilor prezidențiale din 1969 (31,15%). Acel tur opusese doi candidați de dreapta, Georges Pompidou și Alain Poher. « Bonnet blanc et blanc bonnet », a denunțat atunci comunistul Jacques Duclos, pentru a-i respinge cu aceeași mișcare pe cei doi pretendenți la Elysée.

« Ni Macron ni Le Pen », a fost, duminică, opțiunea unora dintre alegători, făcând ecou sloganului lansat de unii studenți în intervalul dintre cele două tururi. Și asta, în ciuda unei deosebiri fundamentale între cei doi candidați, așa cum a spus șeful statului, care a rezumat aceste alegeri ca un referendum „pro sau contra Uniunii Europene”, „pro sau contra ecologiei”, „pro sau contra Republicii noastre”. Semn al banalizării extremei drepte în sânul unei mari părți a electoratului.

Reeditarea duelului din 2017 dintre fondatorul République en marche (LRM) și liderul Rassemblement national  (RN) a zguduit ca niciodată frontul republican. Fiica lui Jean-Marie Le Pen, care a câștigat 33,90% din voturi în urmă cu cinci ani, depășește pentru prima dată cota de 40%. O recunoaștere a eșecului, pentru Emmanuel Macron, care asigurase, în seara victoriei anterioare, pe 7 mai 2017, că vrea să facă astfel încât francezii „să nu mai aibă niciun motiv să voteze pentru extreme”.

Teama de o a treia rundă socială

Între timp, au apărut crizele, în special cele legate de Covid-19, s-a apărat persoana în cauză, care a plasat constant această dinamică în contextul mai larg al avansului extremei drepte timp de douăzeci de ani, în Franța si în strainatate. Opozițiile sale de dreapta și de stânga l-au acuzat de-a lungul mandatului de cinci ani că a încercat să-și asigure, cu cinsims, un meci cu candidatul de extremă dreapta, pentru a-și facilita realegerea.

După scurta sa campanie din primul tur, Emmanuel Macron și-a aruncat toate forțele în lupta dintre cele două runde. În seara zilei de 10 aprilie, a reușit să lărgească un decalaj față de adversarul său, pe care sondajele nu i-l promiseseră. O dinamică impusă cu multă deplasare pe terenul favorabil al celui de-al treilea personaj din scrutin, Jean-Luc Mélenchon. Șeful statului nu s-a mai temut să adopte o strategie ofensivă în dezbaterea cu liderul RN.

Si acum? În campania sa, Președintele Republicii a asigurat că nu va crede în teoria sutei de zile, care i-ar oferi o prioadă de grație începând cu 25 aprilie, în care să nu întâmpine opoziții. În cadrul guvernului, dimpotrivă, unii miniștri se tem de virulența unui eventual al treilea tur social, care ar vedea stânga radicală câștigând strada împotriva planului de amânare a vârstei legale de pensionare la 65 de ani.

Un fond de protest pe care pariază liderul France insoumise, Jean-Luc Mélenchon, în vederea alegerilor legislative, din 12 și 19 iunie, cu scopul de a-i impune o ipotetică coabitare locatarului de la Elysée. „Intrați hotărât în acțiune”, i-a îndemnat deputatul de Bouches-du-Rhône pe activiștii săi, duminică seara.

Acesta din urmă trebuie să-și unească acum tabăra pentru a obține o majoritate stabilă, în timp ce riscurile de divizare între diferitele sensibilități care alcătuiesc baza sa, de la Edouard Philippe până la susținătorii unui punct de cotitură social și ecologic. Apoi, toată lumea va avea propria lectură a rezultatelor, unii susținând că electoratul din primul tur al șefului statului s-a îndreptat spre centru-dreapta, alții că impulsul melenchonist impune o reechilibrare. Scenariul unui singur partid, desenat de domnul Macron în seara primului tur, pare deja îngropat în fața opoziției domnului Philippe, dar și a președintelui MoDem, François Bayrou.

Recompunerea scenei politice

În așteptarea acestui termen, Emmanuel Macron se va ocupa de componența unui nou guvern. Premierul, Jean Castex, va rămâne în funcție cel puțin până la 1 mai, pentru a asigura „o gestionare foarte reactivă a actualității”, a avertizat el. Miercuri este programat un consiliu de miniștri cu actuala echipă. Sunt vehiculate numele miniștrilor Julien Denormandie și Elisabeth Borne,  pentru a-l înlocui pe domnul Castex, chiar dacă șeful statului, explică anturajul său, ar putea promova un ales local, pentru a întruchipa „noua sa metodă” de guvernare, bazată pe consultare cât mai aproape de firul ierbii.

Locatarul de la Elysée a promis că va adopta „în această vară o lege excepțională a puterii de cumpărare”. Dosarul pensiilor ar putea fi lansat abia în toamnă, pentru a evita bruscarea corpului social. Dl Macron a promis că îi va asculta pe partenerii sociali, care s-au simțit marginalizați în timpul primului său mandat de cinci ani.

În ciuda unei campanii eșuate din turul doi, care nu i-a strâns toate voturile pe care le putea revendica, Marine Le Pen are, la rândul ei, o poziție bună din care să le transmită criticilor săi din zona extreme drepte că continuă să progreseze de la scrutin la scrutin, chiar vorbind despre o „victorie strălucitoare”. „Îmi voi continua angajamentul față de Franța și francezi”, a avertizat ea, duminică seara. La 53 de ani, aceasta din urmă tocmai și-a încheiat cea de-a treia campanie prezidențială.

Recompunerea scenei politice între cei trei poli din primul tur – întruchipată de deputatul de Pas-de-Calais, Emmanuel Macron și Jean-Luc Mélenchon – își poate găsi o traducere concretă în lunile următoare. De altfel, numai șeful statului nu poate fi din nou candidat în 2027, pentru că este limitat de Constituție la două mandate .

În tabăra sa, lupta pentru succesiune este acum deschisă. Dar va fi, de asemenea, responsabilitatea lui să reușească să stopeze impulsul continuu al extremei drepte. Blocul de protest – între RN, LFI și absenteism – nu a fost niciodată mai puternic. „Lovitura a trecut atât de aproape, încât pălăria a căzut”, a scris Victor Hugo, în poemul său, Après la bataille. Aveți grijă ca data viitoare să nu fie luat capul. >>

Sursa: Universul.net

LE FIGARO: Emmanuel Macron își continuă marșul și se ancorează în Istorie

„Primul președinte în exercițiu reales în afara coabitării, șeful statului deschide o pagină inedită pentru a V-a Republică și continuă să-și scrie propria poveste”, notează Le Figaro, în editorialul deidicat victoriei lui Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța.

<< Ales prin „efracție”, reales prin resemnare, omul care a vrut să fie scriitor continuă să-și scrie romanul personal. Și să se ancoreze în istorie. Niciodată înaintea lui un președinte în funcție nu a reușit să fie reales în afara coabitării. Niciodată înaintea lui extrema dreaptă nu a atins un asemenea nivel în țară. Niciodată înaintea lui partidele tradiționale de guvernare nu fuseseră atât de slăbite. Emmanuel Macron, un președinte paradoxal. Urât și admirat. Respins și aclamat. Întărit și slăbit. Expresia supremă a lui „în același timp”, pe care l-a asumat de când a intrat în politică. Acum se găsește din nou singur pe scenă pentru a scrie al treilea volum al poveștii sale.

Primul a spus povestea unui tânăr consilier al regelui care, apucat de neputința stăpânului său, a decis să preia puterea și să o exercite în locul lui. Construit pe ruinele unui peisaj politic devastat, al doilea volum a povestit o domnie a zgomotului și a furorilor. Zgomotul opozițiilor care nu acceptaseră niciodată să-l vadă pe acest tânăr sub 40 de ani câștigând puterea. Furia crizelor care i-au punctat mandatul cum nici un președinte nu mai cunoscuse înaintea lui.

Nu sunt copilul natural al timpului liniștit în politică. Sunt rodul unei forme de brutalitate în Istorie”, mărturisea el, în 2017, înainte de a fi ales. Anumite afirmații ale lui Emmanuel Macron rezonează astfel într-un mod ciudat de prevestitor. Precum aceste cuvinte rostite în aprilie 2019, după incendiul de la Notre-Dame de Paris: „(Acest eveniment) ne reamintește că istoria noastră nu se termină niciodată, că vom avea întotdeauna încercări de depășit și că ceea ce credem, într-un fel, indestructibil poate, de asemenea, fi atins”. Restul poveștii nu va face decât să confirme diagnosticul. Întâi de toate, a fost cea mai importantă mișcare socială din istoria recentă. Apoi o pandemie globală. În sfârșit, este războiul din Europa cu atacul Rusiei asupra Ucrainei. Întoarcerea tragicului și întoarcerea Istoriei, concentrate într-un singur mandat. E suficient pentru a asigura un fundal bilanțului.

Cel pe care s-a gândit totuși să-și întemeieze identitatea, și chiar proiectul său de viitor. Aplicarea integrală sau parțială a programului său a însemnat să se rupă de ultimii 30 de ani. Trei decenii prezentate ca un bloc uniform, cu care a fost necesar să o taie definitiv. Aceia în care „cinicii” și „leneșii” se retrăseseră dinaintea obstacolului. Cei în care „galii refractari” făcuseră reformele să eșueze. Cei care constituiau un fel de „lume veche”, în care se vedea groparul. Odată cu el, codul muncii ar fi în sfârșit modernizat. SNCF – deschisă concurenței. Asigurări de șomaj degresive. Conturi publice echilibrate, pensii uniformizate. Aleși și teritorii în cooperativă. Sindicatele la locul lor de drept. Administratii centrale aduse la pas. Cu el, totul trebuia să se schimbe. Pentru ca, până la urmă, totul să nu se schimbe atât de mult.

Zidul refuzului

Nu am revoluționat exercitarea puterii prezidențiale”, a recunoscut el, în ajunul turului doi. O mărturisire ca o conștientizare. A faptului că o alegere, chiar și prin vot universal direct, nu merită un cec în alb. Totodată, a rezistenței corpurilor intermediare, iar uneori chiar și a utilității lor. Avea să o dezvăluie criza „vestelor galbene”, un protest fără precedent prin amploarea și contururile sale; prin spontaneitatea și violența sa. Lansat într-o furie reformică fără precedent, Emmanuel Macron vede brusc ridicându-se în fața lui zidul refuzului.

Este o taxă care dă foc prin țară. Dar pretențiile merg mult dincolo, precum un concentrat al deziluziilor din deceniile trecute. Cele pe care Emmanuel Macron s-a gândit să le soluționeze înainte de alegerea sa și pentru care acum este acuzat. Până la urmă, el este Președintele Republicii. Responsabil și vinovat de tot, vede întorcându-se împotriva lui „dégagisme”-ul de care beneficiase pentru a-și construi victoria din 2017. „Sunt 40 de ani de slăbiciune care reapar, explică el. Vine de foarte departe, dar acum este aici”.

Două luni de demonstrații, uneori violente, în toată țara, în fiecare sâmbătă. Arcul de Triumf a fost jefuit, centrele orașelor vandalizate, poliția și manifestanții au fost față în față și răniți s-au înregistrat de ambele părți. Nici măcar el nu a scăpat de mânia populară, atacat în Puy-en-Velay de „vestele galbene”, încât abia a reușit să întoarcă mașina. O jacquerie pe care țara o cunoaște din când în când. O jacquerie care sigilează o parte a țării și a cărei respingere va face obiectul restulului mandatului său. Pentru a ieși din asta, Macron pariază pe Macron.

Capacitatea de a renaște din cenușă

A inventat marea dezbatere națională, mai întâi un tur al Franței de discuții cu primarii, apoi cu francezii, și intelectualii. Timp de trei luni, se refugiază în ceea ce crede că poate să facă cel mai bine: ascultă, discută, dar mai ales convinge. Pariu câștigat? La alegerile europene din 2019, care vin în urma crizei „vestelor galbene” și a marii dezbateri naționale, lista La République en Marche se află pe locul doi, în urma Rassemblement national. Trebuia să fie măturat de criză, dar iată-l din nou în şa; cu mult înaintea partidelor guvernamentale tradiționale, care se prăbușesc sub 10%. Alegeri sub forma unui scrutin de jumătate de mandat care îi confirmă intuiția despre 2017. În locul opoziției tradiționale dintre dreapta și stânga, în țară are loc o nouă divizare. Pe de o parte, progresiştii pro-europeni, pe de altă parte conservatorii eurosceptici. El face totul pentru. Rezultatul reflectă și capacitatea sa de a renaște din cenușă. De parcă „maestrului ceasurilor”, autoproclamatului cantor al lui „mult timp”, chiar îi place doar urgența. Urgența în care mai degrabă trebuie să recucerească, mergând împotriva vântului, decât să se descurce pe vreme calmă. Urgența în care se dezvăluie mult mai mult decât atunci când adoptă o postură „jupiteriană”, care nu i se potrivește.

Dacă stânga nu îi mai pune prea multe probleme, dreapta rezistă. În Parlament, în provincii și chiar în anumite sondaje. Prin urmare, pe acest teren trebuie  concentrate eforturile. Ajutat, în chestiuni economice, de desființarea ISF-ului pe capital și de înclinațiile sale liberale asumate, Emmanuel Macron a început un viraj pe aripă, pe problemele suverane. Pregătește un plan de luptă împotriva separatismului islamist, planuri de dublare a forțelor prezente la granițele naționale și planuri de reformare a spațiului Schengen. După legea privind azilul și imigrația, de la începutul mandatului de cinci ani, o parte din majoritatea se pierde acolo.

Provenit din rândurile stângii, înaltul funcționar public demisionar, devenit milionar într-o bancă de investiții, numit ministru de un președinte socialist căruia „nu-i plac bogații”, apare ca un trădător. Emmanuel Macron estompează urmele atât de mult, încât unii dintre cei care îl susținuseră la începutul aventurii sale – și care fusesră aleși deputați în numele lui – preferă să-și găsească primele iubiri roș-verzi.

O parte cameleonică

De cealaltă parte a spectrului politic, la LR, unii nu se mai mulțumesc să privească Rubiconul cu coada ochiului, ci se gândesc cu voce tare să-l traverseze. Astfel, Christian Estrosi, acum ex-primar LR al Nisei, care face apel, din 2020, la tabăra sa să „facă o înțelegere cu Emmanuel Macron”, astfel încât să fie „candidatul comun” al dreptei. Urmat la nivel local, în regiunea Provence-Alpes-Côte d’Azur, și auzit până la Paris, preluată astăzi de Nicolas Sarkozy, apelul consacră o altă caracteristică a Președintelui Republicii: latura sa cameleonică. Capabil să schimbe culoarea, precum discursul.

Într-o zi, gata de „a aplica fără filtru” propunerile convenției cetățenești privind clima; într-o alta, gata să le trimită înapoi la „modelul Amish” și la „lampa cu ulei”. Într-o zi, gata să califice colonizarea franceză din Algeria drept „crimă împotriva umanității”; în alta, gata de „a cere iertare” de la harki și să denunțe „masacrele” care au urmat acordurilor de la Évian. Niciodată acolo unde te aștepți, întotdeauna acolo unde te aștepți mai puțin. Călătorii dus-întors care, pentru a-și continua marea opera de fracturare, presupun mersul în ambele direcții: într-o zi, gata să judece vălul islamic drept „neconform cu civilitatea” tricoloră; în alta, gata să se minuneze de „frumusețea” unei femei cu voal și „feministe”. Și în dreapta, și în stânga, acolo unde îi este interesul, fără complexe. Precum în timpul campaniei dintre cele două tururi.

Din moment ce la Jean-Luc Mélenchon se află rezervele de voce, atunci tragi tare de cârmă la stânga. Până la urmă, instrucțiunile pentru alegerile prezidențiale sunt cunoscute: în primul tur, îți aduni tabăra; în al doilea, lărgești. În 2017, mai putea merge spre dreapta, de data aceasta nu mai are această opțiune. Așadar, mergi pe o relaxare a poziției în chestiunea  pensionării la 65 de ani. Așa și cu „planificarea ecologică”, apărată de liderul Insoumi. Așa stau lucrurile, din nou, când vine vorba de elogiul la adresa cartierelor populare, deși așa ceva nu fusese în prim-planul preocupărilor sale, în timpul primului mandat.

Pasul lateral este cu atât mai spectaculos cu cât Emmanuel Macron nu prea făcuse campanie înainte de primul tur. Prezentarea programului său, două dezbateri organizate de el, o întâlnire uriașă pe La Défense Arena și în drum spre finala alegerilor prezidențiale. Daca războiul din Ucraina l-a impiedicat să se lanseze în campanie pe cât de repede fusese planificat, acest război îi oferă totuși o popularitate spectaculoasă și îi permite să rămânăîn frunte în timp ce adversarii săi se epuizează luptându-se între ei și cerându-i să coboare în lume. Îi economisește timp.

Zece ani – timpul pe care Emmanuel Macron îl consideră necesar pentru a realiza transformarea țării

În orice caz, alegerile sunt o concluzie inevitabilă. Cel puțin conform sondajelor care, niciodată în cinci ani, nu l-au dat măcar o dată învins în turul doi. Parcă pentru a-i valida strategia de a se regăsi față în față cu Marine Le Pen și astfel de a beneficia de frontul republican, a fost slăbit pentru a rămâne la Elysée. Zece ani este timpul pe care îl consideră necesar pentru a finaliza transformarea țării. De aici și senzația unui scrutin la mijlocul mandatului, senzație pe care o cultivă. Departe de narativul său de campanie de acum cinci ani, în care a vrut să fie întruchiparea reînnoirii chipurilor și practicilor, precum și a reformismului și modernizării.

De această dată, Emmanuel Macron se mulțumește să le prezinte francezilor o schimbare în continuitate. Un fel de „reînnoire tacită”, pentru un președinte care s-a proiectat mereu pe două mandate de cinci ani, pentru a-și proiecta acțiunea. „Regret că nu am avut acum cinci ani experiența pe care o am astăzi. Fără îndoială, am rămas fără timp din cauza lanțului de evenimente, a tiraniei imediatului și uneori din greșeală sau indisciplină. Poate că m-am aplecat prea mult asupra unor lucruri secundare. Vreau să mă dedic proiectelor esențiale și să petrec mai puțin timp pe altele. Trebuie să reușești să găsești acest timp lung pentru lucrurile esențiale, care se imprimă, altfel trece prea repede, nu lași o urmă”, a mărturisit el, pentru Le Figaro, cu câteva zile înainte de primul tur.

Tocmai această „urmă”. Există cea pe careo va lăa de facto: cel mai tânăr președinte din istoria Republicii; și primul președinte reales în afara coabitării. Există cea pe care nu vrea să o lase: șef de stat arogant, portretizat drept președinte al bogaților, atunci când nu este președintele orașelor. Și mai este cea la care lucrează să o lase: un președinte „cu voi”, așa cum spune sloganul său, teoretician al unei „noi metode” de guvernare care implică mai mulți oameni în deciziile executive. Dacă va reuși, atunci va fi scris o nouă pagină în propria sa istorie. Dar la sfârșitul celui de-al doilea mandat, restul se va scrie fără el. Dacă „urma” lui este într-adevăr imprimată în țară cu acest peisaj politic recompus, pe care încearcă să-l construiască de cinci ani încoace. Cu o singură provocare: să ne asigurăm că macronismul îi supraviețuiește lui Emmanuel Macron. Faptul de a avea 49 de ani atunci când va pleca de la Elysée îi lasă timp să se asigure de asta. E timpul să facă precum omologul său german, Angela Merkel, care și-a acordat patru luni de tăcere atunci când a părăsit Cancelaria pentru a se gândi ce să facă în continuare. Are deja o certitudine despre consecințe: „Voi fi din nou un om liber cu convingerile lui și voi continua să merg înainte”. >>

De ce e neobișnuită realegerea președintelui francez

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here