Washington Post, articol devastator la adresa administrației Trump. Adevărul despre politica de „toleranță zero” și separarea familiilor

Donald Trump
Sursa: Facebook

Într-un text de opinie asumat de întreaga redacție, cotidianul american The Washington Post critică în termeni duri politica de „toleranță zero” practicată de administrația Trump. Asta după ce, așa cum a ieșit recent la iveală, numărul copiilor de migranți separați de familii este unul mult mai mare decât s-a crezut inițial. 

Washington Post vorbește despre un total de cel puțin 5.460 de minori, unii în scutece încă, separați de familii. Voluntarii umblă acum din ușă în ușă, în țări precum Guatemala sau Honduras, pentru a se asigura că cei mici s-au întors în familii.

O politică a cruzimii, care a lăsat răni adânci, greu sau imposibil de vindecat. „Este o pată pe președintele Trump, pe guvernul pe care îl conduce și pe America”, scriu jurnaliștii americani, la sfârșitul unui text devastator, pe care l-am tradus integral pentru voi:

„Înainte de primăvara lui 2018, Vama și Protecția Granițelor din SUA nu avea niciun sistem pentru a ține evidența copiilor de migranți, separați de familiile lor. Aceasta era realitatea, chiar dacă, aflăm acum, administrația Trump, chiar din primele luni de la învestitură, a început să despartă nenumărați bebeluși, copii, adolescenți și tineri de familiile lor, pentru a descuraja trecerea ilegală a granițelor. Apoi, cu începutul lunii aprilie a anului trecut, administrația și-a intensificat eforturile și a început să despartă sistematic familiile de migranți, după ce aceștia erau prinși și reținuți la granițe – fără să aibă încă nicio metodă de a ține urma migranților și de a reuni familiile despărțite.

Abia acum, la 16 luni după ce un judecător federal a decis reunirea familiilor, a ieșit la iveală adevărata dimensiune a cruzimii de care a dat dovadă administrația. Majoritatea americanilor au detestat această practică. Însă a fost mai rău decât și-au imaginat.

După ce a rezistat cerințelor de a întocmi o listă definitivă a familiilor despărțite de această politică, administrația s-a lăsat în sfârșit înduplecată în primăvară, atunci când judecătoarea federală Dana M. Sabraw a ordonat o evidență completă. Acum două săptămâni, cu câteva ore înainte de termenul limită setat de judecătoare, guvernul a trimis numărul (n.r. familiilor despărțite) către Uniunea Americană a Libertăților Civile, pe a cărei voluntari a picat povara de a curața dezordinea creată de președintele Trump, fostul procuror general Jeff Sessions, fostul secretar al securității interne Kirstjen Nielsen și alții.

Nu, nu au fost doar cei 2.814 copii traumatizați, care au fost despărțiți de familii și se aflau în custodia statului după implementarea politicii de „toleranță zero” pentru treceri neautorizare ale granițelor, despre care s-a aflat în iunie anul trecut când judecătoarea Sabraw a ordonat reunirea familiilor. Se pare că un număr adițional de 1.556 de copii au fost separați de familii în cele 12 luni care au precedat această alegere, începând cu 2017. Dintre aceștia, mai mult de 300 aveau numai 5 ani sau mai puțin.

Imaginați-vă, dacă puteți, cu ce suferință i-a copleșit pe acei copii, mulți dintre ei încă în scutece și în nevoie de pauză de somn după-amiază, incompetența și brutalitatea cavaleristă a administrației – chinul la care au fost supuși fetițele și băiețeii despărțiți de părinți săptămâni sau luni la rând din cauza unui președinte lipsit de conștiință și a unui guvern ale cărui sisteme de stocare a datelor nu erau pregătite pentru sarcina reunificării. Acele răni nu se vor vindeca ușor sau nu se vor vindeca niciodată.

În mod incredibil, după ce a distrus atât de multe familii, administrația a aruncat cu mâinile în aer și a spus că sarcina reunirii familiilor le depășește capabilitățile. Chiar și acum, voluntarii aflați sub coordonarea Uniunii Americane a Libertăților Civile merg din ușă în ușă în Guatemala și Honduras, pentru a se asigura că familiile și-au recuperat copiii.

Mai mult de 1.000 de copii de migranți, în plus față de cifrele cunoscute deja, au fost separați de familii în ultimele 17 luni, sub suspiciunea, spune guvernul, că părinții sau tutorii lor legali i-au pus în pericol, sau i-au abuzat, sau nu au putut avea grijă de ei, sau aveau probleme cu legea, sau pur și simplu nu erau părinții lor. Uniunea Americană a Libertăților Civile susține în continuare că, în unele cazuri, acele separări au fost nejustificate, provocate de ofense minore comise de părinți, cum ar fi furt din magazine sau șofat fără un carnet de șofer valabil. Tocmai de aceea i-a cerut judecătoarei Sabraw să facă în așa fel încât să reducă cazurile de separare.

Per total, administrația a separat cel puțin 5.460 de copii de familiile lor. Este o pată pe președintele Trump, pe guvernul pe care îl conduce și pe America”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here