Zelenski, către liderii de la Ramstein: „Sute de mulţumiri nu înseamnă sute de tancuri. Timpul rămâne o armă rusească”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat vineri aliaţii Ucrainei, reuniţi la baza americană Ramstein din Germania, să trimită fără întârziere mai multe arme în ţara sa, avertizând că „sute de mulţumiri nu înseamnă sute de tancuri”, relatează CNN, potrivit News.ro.

În discursul rostit prin videoconferinţă la începutul reuniunii Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei, Zelenski a declarat că rezultatul solidarităţii şi sprijinului aliaţilor se vede pe câmpul de luptă, dar a întrebat retoric: „Oare mai avem mult timp?”.

„Nu, teroarea nu permite discuţii, teroarea care arde oraş după oraş devine obraznică atunci când (…) apărătorii libertăţii rămân fără arme. Războiul pornit de Rusia nu lasă loc de întârzieri şi pot să vă mulţumesc de sute de ori şi ar fi absolut just, dar fiind tot ceea ce aţi făcut deja. Dar sute de mulţumiri nu înseamnă sute de tancuri. Cu toţii putem folosi mii de cuvinte în discuţii, dar eu nu pot pune cuvinte în locul tunurilor care sunt necesare împotriva artileriei ruseşti sau în locul rachetelor antiaeriene care sunt necesare pentru a proteja oamenii de loviturile aeriene ruseşti”, a arătat Zelenski.

El a adăugat că este „cu adevărat recunoscător” pentru armele pe care aliaţii le-au furnizat până acum ţării sale, dar „timpul rămâne o armă rusească”.

„Fiecare echipament ajută la salvarea poporului nostru de teroare. Dar timpul – timpul rămâne o armă rusească. Trebuie să ne grăbim. Timpul trebuie să devină arma noastră comună, la fel ca apărarea aeriană şi artileria, vehiculele blindate şi tancurile, pentru care negociem cu dumneavoastră”, a declarat el.

La rândul său, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, care prezent personal la reuniunea de la Ramstein, a prezentat priorităţile ţării sale într-o postare pe Twitter: „Există trei priorităţi ale Ucrainei la Ramstein … Mai multe sisteme de apărare antiaeriană … Arme pentru operaţiunile ofensive (tancuri, obuziere, muniţie) … Furnizarea sistematică de muniţie + service şi reparaţii pentru armament şi maşini”.

Germania oferă un ajutor suplimentar pentru Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here