Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că Kievul are o ”nevoie acută” de sisteme de apărare antiaeriană în cursul unei primiri la Odesa a secretarului general al NATO Mark Rutte, după o serie de atacuri ruseşti extrem de sângeroase, relatează AFP, citată de News.ro.
”Toată lumea vede că Ucraina are o nevoie acută de sisteme antiaeriene”, a declarat şeful statului ucrainean marţi, la două zile de la un atac rusesc cu rachetă la Sumî (nord-est), soldat cu 35 de morţi.
Zelenski a cerut, de asemenea, o pregătire ”rapidă şi eficientă” a unui contingent militar occidental în Ucraina.
Mark Rutte a apreciat că negocierile purtate de către preşedintele american Donald Trump în vederea unei încetări a focului în Ucraina ”nu sunt uşoare”.
El a denunţat drept ”scandaloase” atacuriloe ”teribile” şi ”sistematice” ale Rusiei împotriva civililor în Ucraina.
”Aceste discuţii nu sunt uşoare mai ales în urma acestei violenţe oribile”, a declarat secretarul general al NATO în această vizită surpriză în oraşul portuar Odesa, situat în sudul Ucrainei, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Mark Rutte a anunţat că susţine ”toate eforturile preşedintelui (american Donald) Trump în favoarea păcii”.
Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august












