Zece persoane au murit şi alte opt au fost rănite după ce un autotren şi un microbuz s-au ciocnit sâmbătă dimineaţă, în judeţul Ialomiţa, între Slobozia şi Urziceni, a anunţat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Iniţial erau nouă persoane decedate, însă ulterior, a murit şi unul dintre răniţi, aflat în stare gravă. Răniţii au fost duşi la spitale din Slobozia şi din Bucureşti, potrivit News.ro.

Accidentul s-a produs în jurul orei 5.00 dimineața, pe DN 2A, în zona localității Sf. Gheorghe din Ialomița.

În accident au fost implicate 17 persoane, dintre care 16 din microbuz și una din TIR. Bilanț final: 10 decedați, între care șoferul tirului și nouă persoane din microbuz”, a transmis ISU Ialomița.

Polițiștii rutieri au stabilit că accidentul s-a produs după ce TIR-ul a pătruns pe contrasens și a lovit microbuzul care ducea, sâmbătă dimineața, pasagerii spre locurile de muncă.

În urma accidentului, 15 persoane au fost încarcerate, fiind declanșat planul roșu de intervenție, a declarat Laurențiu Bâcu, șeful ISU Ialomița.

Circulația a fost reluată în zonă în jurul orei 07.30.

La faţa locului au acţionat peste 40 de pompieri, paramedici SMURD şi personal medical al Serviciului Ambulanţă cu 19 autospeciale de intervenţie şi ambulanţe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here