Contrar afirmațiilor liderilor de extremă dreapta, cea mai mare provocare a Europei nu este imigrația sau „wokeness-ul”, ci propria sa rămânere în urmă din punct de vedere economic și tehnologic. Cu o creștere a productivității în urma altora și cu inovația care are loc tot mai mult în alte părți ale lumii, Europa trebuie să-și confrunte slăbiciunile structurale sau riscă să rămână și mai mult în urmă.
- Un text de Nouriel Roubini, pentru Project Syndicate
<< Noua Strategie de Securitate Națională a președintelui american Donald Trump oferă o evaluare eronată a Europei, considerată de mult timp cel mai de încredere aliat al Americii. Documentul avertizează că imigrația necontrolată și alte politici ironizate de oficiali ai administrației drept „woke” ar putea duce, în câteva decenii, la o „ștergere civilizațională”.
Acest argument se bazează pe o interpretare fundamental greșită a situației actuale a Europei. Deși Uniunea Europeană se confruntă într-adevăr cu o amenințare existențială, aceasta are foarte puțin de-a face cu imigrația sau cu politica identitară și culturală. De fapt, ponderea rezidenților născuți în străinătate este ușor mai mare în Statele Unite decât în Europa.
Adevărata amenințare cu care se confruntă Europa constă în propria sa rămânere în urmă din punct de vedere economic și tehnologic. Între 2008 și 2023, PIB-ul a crescut cu 87% în SUA, comparativ cu doar 13,5% în UE. În aceeași perioadă, PIB-ul pe cap de locuitor al UE a scăzut de la 76,5% din nivelul SUA la 50%. Chiar și cel mai sărac stat american – Mississippi – are un venit pe cap de locuitor mai ridicat decât cel al mai multor economii europene majore, inclusiv Franța, Italia și media UE.
Acest decalaj economic tot mai mare nu poate fi explicat prin factori demografici. În schimb, el reflectă o creștere mai puternică a productivității în SUA, datorată în mare măsură inovației tehnologice și unui nivel mai ridicat al productivității totale a factorilor. Astăzi, aproximativ jumătate dintre cele mai mari 50 de companii tehnologice din lume sunt americane, în timp ce doar patru sunt europene. În ultimele cinci decenii, 241 de firme americane au evoluat de la start-upuri la companii cu o capitalizare de piață de cel puțin 10 miliarde de dolari, comparativ cu doar 14 în Europa.
Aceste tendințe ridică o întrebare crucială: ce țări vor conduce industriile viitorului și unde se situează Europa în acest peisaj? Competiția pentru supremația tehnologică se desfășoară acum pe o gamă largă de domenii, inclusiv inteligența artificială și învățarea automată, proiectarea și producția de semiconductori, robotica, energia de fuziune, calculul cuantic, fintech-ul și tehnologiile de apărare. Europa intră în această cursă cu un dezavantaj clar.
Dacă ori Statele Unite ori China conduc în prezent industriile viitorului, asta rămâne o chestiune deschisă dezbaterii, însă majoritatea observatorilor sunt de acord că este, în esență, o cursă în doi, America încă situându-se în față în mai multe domenii-cheie. Dincolo de acestea, inovația este concentrată în țări precum Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, India și Israel. În Europa, prin contrast, activitățile inovatoare sunt în mare parte limitate la Regatul Unit, Germania, Franța și Elveția – două dintre acestea nefiind nici măcar state membre ale UE.
Nu este, așadar, deloc surprinzător că, în timp ce SUA și China domină clasamentele tehnologice globale, Europa se află departe de vârf. Iar perspectivele sunt departe de a fi liniștitoare, având în vedere că următorul val de inovație este larg așteptat să fie mai disruptiv decât orice am văzut în ultimele cinci decenii.
Decalajul tehnologic dintre SUA și Europa poate fi atribuit mai multor factori. În primul rând, Statele Unite dispun de un ecosistem mult mai profund și mai dinamic de finanțare a start-up-urilor, în timp ce Europa încă duce lipsă de o veritabilă uniune a piețelor de capital, ceea ce limitează dimensiunea și viteza cu care noile firme se pot dezvolta.
În al doilea rând, Europa este împiedicată de o reglementare excesivă și fragmentată. Un start-up american poate lansa un produs într-un singur cadru de reglementare și poate accesa imediat o piață de peste 330 de milioane de consumatori. UE are o populație de aproximativ 450 de milioane, dar rămâne divizată între 27 de regimuri naționale de reglementare. O analiză a Fondului Monetar Internațional arată că barierele din piața internă a UE acționează ca un tarif de aproximativ 44% pentru bunuri și 110% pentru servicii – mult peste nivelurile tarifare pe care SUA le impune majorității importurilor.
În al treilea rând, atitudinile culturale față de asumarea riscului diferă puternic. Până relativ recent, un antreprenor eșuat din unele țări ale UE (precum Italia) se putea confrunta cu sancțiuni penale, în timp ce în SUA un fondator din domeniul tehnologic care nu a eșuat niciodată este adesea perceput ca având o prea mare aversiune față de risc.
În al patrulea rând, Statele Unite beneficiază de un complex academic–militar–industrial profund integrat, în timp ce subfinanțarea cronică a apărării în Europa i-a slăbit capacitatea de inovare. Lideri tehnologici precum SUA, China, Israel și, mai recent, Ucraina investesc masiv în apărare, cercetarea militară generând adesea tehnologii cu aplicații civile.
În ciuda acestui fapt, mulți lideri politici europeni continuă să prezinte creșterea cheltuielilor pentru apărare ca pe un compromis între securitate și bunăstarea socială. În realitate, faptul că de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial Europa a călătorit liber pe seama cheltuielilor de apărare ale SUA, a limitat tipul de inovație care ar fi putut genera mai mult din ambele printr-o productivitate mai ridicată. Paradoxal, menținerea modelului social european va necesita investiții mai mari în apărare, începând cu atingerea noii ținte de cheltuieli NATO de 3,5% din PIB.
Dacă Europa va permite ca decalajul său tehnologic să se adâncească în deceniile următoare, riscă o stagnare prelungită și un declin economic continuu relativ față de SUA și China. Există însă motive pentru un optimism prudent. Din ce în ce mai conștienți că Europa se confruntă cu o provocare existențială, factorii de decizie au început să promoveze propuneri serioase de reformă. Cele mai notabile exemple sunt cele două rapoarte majore din 2024 privind competitivitatea UE și piața unică, elaborate de foștii prim-miniștri italieni Mario Draghi și, respectiv, Enrico Letta.
Europa păstrează, de asemenea, puncte forte considerabile, inclusiv capital uman de înaltă calitate, sisteme educaționale excelente și instituții de cercetare de talie mondială. Cu stimulentele potrivite și reforme de reglementare adecvate, aceste atuuri ar putea susține niveluri mult mai ridicate de inovație comercială. Într-un mediu mai favorabil antreprenoriatului, venitul ridicat pe cap de locuitor al Europei, piața internă vastă și ratele înalte ale economisirii ar putea contribui la declanșarea unui val de investiții.
În mod esențial, chiar dacă Europa nu va ajunge niciodată să conducă în tehnologiile de vârf, ea ar putea totuși să-și crească semnificativ productivitatea prin adoptarea și adaptarea inovațiilor americane și chineze. Multe dintre aceste tehnologii au un caracter de uz general, aducând beneficii atât celor care le adoptă, cât și pionierilor.
Toate acestea plasează Europa într-un punct de inflexiune. După cum observa Ernest Hemingway, falimentul se produce „treptat și apoi brusc”. Până acum, declinul tehnologic al Europei a fost treptat. Dar, dacă nu se va ocupa de slăbiciunile-i structurale, eroziunea lentă de astăzi ar putea face loc unei pierderi bruște și ireversibile a relevanței economice. >>
